ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 199 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea anexei nr. VII/2b la Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 5 decembrie 2008 Prin Legea nr. 217/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 24 octombrie 2008, au fost aduse o serie de modificări importante Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Una dintre principalele modificări se referă la înfiinţarea unei autorităţi de audit pentru fondurile nerambursabile de preaderare acordate României de Uniunea Europeană prin programele PHARE, ISPA şi SAPARD, pentru fondurile structurale şi de coeziune, pentru Fondul European de Garantare în Agricultură, pentru Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, pentru Fondul European pentru Pescuit, precum şi pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare, denumită în continuare Autoritatea de audit, în vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Autoritatea de audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţă de Curtea de Conturi şi faţă de celelalte autorităţi responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile, cu sediul în municipiul Bucureşti. În teritoriu, Autoritatea de audit are structuri regionale organizate în judeţele în care îşi desfăşoară activitatea agenţii, autorităţi de management şi/sau organisme intermediare care gestionează fondurile comunitare. Autoritatea de audit este condusă de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi numiţi de Parlament. Pentru toate aceste funcţii indemnizaţia nu a fost stabilită prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008. Având în vedere această necorelare existentă în cadrul actelor normative anterior menţionate, se impune modificarea şi completarea în mod corespunzător a anexei nr. VII/2b la Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008. Se impune modificarea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi a României, având în vedere importanţa deosebită a activităţii acestuia şi complexitatea atribuţiilor care îi revin din perspectiva modificării Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României prin Legea nr. 217/2008, astfel încât să fie salarizat la nivelul indemnizaţiei cuvenite ministrului de stat. Sporirea atribuţiilor Curţii de Conturi a României şi transformarea acesteia în autoritate de control suprem în stat a atras sporirea atribuţiilor organelor de conducere ale Curţii de Conturi a României, inclusiv a vicepreşedintelui acestei autorităţi publice. În absenţa unor prevederi exprese în anexa nr. VII/2b la Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, care să menţioneze funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai Autorităţii de audit, ne aflăm în imposibilitatea de a încadra legal aceste categorii de personal şi de a le acorda drepturile salariale corespunzătoare, ceea ce le poate afecta activitatea. În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea acestei situaţii. În temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.