HOTĂRÂRE nr. 557 din 14 iunie 2001 privind acordarea unor ajutoare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 15 iunie 2001 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 5 alin.
(1)lit. i) şi alin.
(2)din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă acordarea unor ajutoare pentru efectuarea de tratamente medicale în străinătate, în cuantumurile şi pentru persoanele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)Sumele se vor acorda în lei, din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin direcţiile de muncă şi solidaritate socială judeţene, la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua lucrătoare precedenta efectuării deschiderii de credite bugetare. ...
(3)Deschiderile de credite bugetare corespunzătoare sumelor prevăzute în anexa se vor realiza pe baza documentaţiei elaborate şi transmise de Ministerul Sănătăţii şi Familiei. ...
(4)Sumele aprobate pentru efectuarea tratamentelor medicale în străinătate vor fi transferate de către direcţiile de muncă şi solidaritate socială judeţene direcţiilor de sănătate publică judeţene, la solicitarea acestora. ... Articolul 2 Fundamentarea sumelor solicitate şi justificarea celor utilizate pentru efectuarea tratamentelor medicale în străinătate revin Ministerului Sănătăţii şi Familiei prin direcţiile de sănătate publică judeţene care vor efectua plata şi vor certifica documentele financiar-contabile prezentate de furnizorul de servicii medicale din străinătate. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ---------------- p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Ion Giurescu, secretar de stat Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartos Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Anexă -------