HOTĂRÂRE nr. 719 din 18 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 6 august 2012 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin.
(3)din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul I Hotărârea Guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 şi 281 bis din 25 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
- La anexa nr. 6 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Brezoi", la secţiunea "Bunuri imobile", după poziţia nr. 155 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 156, potrivit anexei nr.
- La anexa nr. 21 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Cernişoara", la secţiunea "Bunuri Imobile", după poziţia nr. 104 se introduc 8 noi poziţii, poziţiile nr. 105-112, potrivit anexei nr.
- La anexa nr. 38 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Ioneşti", la secţiunea I "Bunuri imobile" se modifică următoarele poziţii: - la poziţia nr. 29, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Afumaţi", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,196 km, intravilan, 4 m carosabil, adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 30, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Gării", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 2,814 m, intravilan, 6 m carosabil, balastat, şanţuri pământ, l = 0,5 m - 1 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 31, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Pietrii", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,414 km, intravilan, balastat, 4 m carosabil; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 32, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Troiţei", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,222 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 33, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Teiului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 2,612 km, intravilan, 6 m carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 34, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Obeni", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,662 km, intravilan, 6 m, carosabil, balastat, şanţuri pământ, l = 2 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 35, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Nucilor 1", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,362 km, intravilan, pământ, 3 m carosabil; Adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 36, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Boierilor", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă secundară, tehnice: L = 0,222 km, 3 m carosabil; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 38, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Castanilor", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă secundară, tehnice: L = 0,242 km, intravilan, 3 m carosabil; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 39, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Gării 2", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă secundară, tehnice: L = 0,213 km, intravilan, 4 m carosabil, balastat, l = 0,5 m - 1 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 40, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Izvorului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,474 km, intravilan, 4 m carosabil, balastat, l = 0,5 m - 1,5 m"; adresa: comuna Ioneşti; - la poziţia nr. 41, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Florilor", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,642 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 42, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Crinului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,282 km, intravilan, 3 m, carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 43, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Alunului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,264 km, intravilan, 5 m carosabil, balastat; adresa comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 44, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Castru Roman", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,278 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 45, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Perceptorului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,662 km, intravilan, 4 m carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 46, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Viilor", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,262 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 50, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Perilor", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,262 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 51, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Liliacului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,272 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 52, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Lacului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă secundară, tehnice: L = 0,214 km, intravilan, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 53, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Trupinilor", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 2,432 km, intravilan, 4 m carosabil, balastat, şanţ pământ, l = 0,5 m - 1,5 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 54, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Eroilor", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,272 km, intravilan, 6 m carosabil, balastat, şanţuri pământ, l = 0,5 m - 1,5 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 56, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Pinului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă secundară, tehnice: L = 2,84 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 58, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Corbeanca", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 3,114 km, intravilan, 4 m carosabil, balastat, şanţ pământ, l = 0,5 m - 1,5 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 60, coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: L = 4 km, 5,5 m carosabil, 2 x 0,75 m acostamente, asfalt, şanţuri marginale dalate l = 1,5 m - 2 m; adresa: comuna Ioneşti", iar coloana 6 va avea următorul cuprins: "4.283.801 lei"; - la poziţia nr. 63, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Salcâmului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,198 km, 4 m carosabil; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 64, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Ciobanului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă secundară, tehnice: L = 0,232 km, extravilan, 6 m carosabil, balastat, l = 1 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 65, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Nucilor 2", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,282 km, intravilan, 3 m carosabil, balastat, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 66, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Socului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,242 km, intravilan, 4 m carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 67, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Afumaţi 2", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,606 km, intravilan, 6 m carosabil, balastat, şanţuri marginale, l = 0,5 m - 1,5 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 68, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Bisericii", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă secundară, tehnice: L = 0,467 km, intravilan, pământ, şanţuri marginale; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 69, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Bucşani", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,467 km, intravilan, 6 m carosabil, balastat, şanţuri marginale, pământ, l = 1 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 71, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Dealu Mare", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 2,067 km, intravilan, 4 m carosabil, 0,557 km balastat, 1,5 km pământ, l = 1 m - 1,5 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 72, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Fişcălia", coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 3,874 km, intravilan, 6 m carosabil, balastat, şanţuri 0,874 km, dalat 2 km; adresa: comuna Ioneşti", iar coloana 6 va avea următorul cuprins: "2.293.218 lei"; - la poziţia nr. 73, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Rugilor", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,882 km, intravilan, 4 m carosabil, pământ, l = 0 m - 1 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 74, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Delureni", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 2,732 km, intravilan, 6 m carosabil, balastat, şanţuri pământ l = 1 m - 2 m; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 76, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Prunilor", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,585 km, intravilan, 6 m carosabil, pământ, şanţuri marginale 0,285 km; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 77, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Capelei", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă secundară, tehnice: L = 0,232 km, extravilan, 2 m carosabil, pământ, şanţuri; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 78, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Foteşti", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,202 km, intravilan, 3 m carosabil, balastat, şanţuri; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 79, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Cimitirului", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,204 km, extravilan, 3 m carosabil, pământ, şanţuri; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 80, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Pinilor 1", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă secundară, tehnice: L = 0,282 km intravilan, 3 m carosabil; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 81, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Pinilor 3", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,202 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ, şanţuri; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 83, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Guguianca", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,282 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ, şanţuri; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 84, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Mioarei", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,215 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ, şanţuri; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 85, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Voineşti", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,272 km, intravilan, 3 m carosabil, pământ, şanţuri; adresa: comuna Ioneşti"; - la poziţia nr. 104, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Strada Pinilor 2 ", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Stradă principală, tehnice: L = 0,874 km, l = 3 m, carosabil, pământ; adresa: comuna Ioneşti; vecini: proprietăţi cetăţeni".
- La anexa nr. 61 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Popeşti": a) la secţiunea I "Bunuri imobile" se modifică următoarele poziţii: ... - la poziţia nr. 23, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Drum sătesc la CAP", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "tehnice: L = 95,35 m, l = 7,71 m - 7,84 m, S = 801 mp, şanţuri; descript: betonat şi asfaltat, zonă de siguranţă = 8 m, intravilan; adresa: satul Meieni, comuna Popeşti"; - la poziţia nr. 25, coloana 3 va avea următorul cuprins: "Drum sătesc La Giocris", iar coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: L = 117, l = 7,65 m - 12,83 m, S = 802 mp, fără şanţuri; descript: betonat şi asfaltat, zonă de siguranţă = 8 m, intravilan; adresa: satul Meieni, comuna Popeşti"; b) la secţiunea "Bunuri imobile", după poziţia nr. 154 se introduc 32 de noi poziţii, poziţiile nr. 155-186, potrivit anexei nr.
- ...
- La anexa nr. 80 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Tomşani": a) la secţiunea I "Bunuri imobile" se modifică următoarele poziţii: ... - la poziţia nr. 89, coloana 4 va avea următorul cuprins: "Tehnice: asfaltat L = 867 ml; drumuri laterale 2 buc., L = 20,00 ml/buc.; şanţuri perete din beton L = 890,00 ml; podeţe tubulare Ø'4f 500 - 2 buc.; podeţe tubulare Ø'4f 700 - 2 buc.; indicatoare siguranţa circulaţiei - 4 buc.; adresa: satul Tomşani, comuna Tomşani", iar coloana 6 va avea următorul cuprins: "716.007,82 lei"; b) la secţiunea "Bunuri imobile", după poziţia nr. 248 se introduc două noi poziţii, poziţiile nr. 249 şi 250, potrivit anexei nr.
- ...
- La anexa nr. 87 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Diculeşti", la secţiunea "Bunuri imobile", după poziţia nr. 155 se introduc 21 de noi poziţii, poziţiile nr. 156-176, potrivit anexei nr.
- La anexa nr. 88 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Lăcusteni", la secţiunea "Bunuri imobile", după poziţia nr. 188 se introduc 8 noi poziţii, poziţiile nr. 189-196, potrivit anexei nr.
- Articolul II Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- p. Ministrul administraţiei şi internelor, Căbulea Ioan-Nicolae, secretar de stat Ministrul delegat pentru administraţie, Victor Paul Dobre Bucureşti, 18 iulie
- Nr.
- Anexa 1 Completări la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Brezoi Secţiunea I Bunuri imobile Anexa 2 Completări la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Cernişoara Secţiunea I Bunuri imobile Anexa 3 Completări la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Popeşti Secţiunea I Bunuri imobile Anexa 4 Completări la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Tomşani Secţiunea I Bunuri imobile Anexa 5 Completări la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Diculeşti Secţiunea I Bunuri imobile Anexa 6 Completări la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Lăcusteni Secţiunea I Bunuri imobile -----