← România

ORDIN nr. 33 din 26 februarie 2009

ORDIN nr. 33 din 26 februarie 2009 privind modificarea Ordinului inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 8/2009 pentru aprobarea Procedurii privind atestarea formatorilor care participă la programele de formare profesională în domeniul reglementat de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 12 martie 2009 Având în vedere aprobarea Referatului nr. 218/2009 emis de Centrul de formare profesională din cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, ţinând cont de observaţiile din Adresa de îndrumare nr. 684/2009 emisă de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, având în vedere prevederile Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 353/5.202/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.720/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, cu modificările şi completările ulterioare, în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, cu modificările şi completările ulterioare, inspectorul de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat emite următorul ordin: Articolul I Ordinul inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 8/2009 pentru aprobarea Procedurii privind atestarea formatorilor care participă la programele de formare profesională în domeniul reglementat de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 29 ianuarie 2009, se modifică după cum urmează:

  1. Titlul va avea următorul cuprins: "ORDIN privind atestarea persoanelor care au dreptul de a participa ca formator la programele de formare profesională organizate pentru ocupaţiile reglementate de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat"
  2. Articolele 1-3 vor avea următorul cuprins: "Art.
  3. - Prin prezentul ordin se aprobă Procedura privind atestarea persoanelor care au dreptul de a participa ca formator la programele de formare profesională organizate pentru ocupaţiile reglementate de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin. Art.
  4. - Se aprobă modelul de atestat pentru persoanele care au dreptul de a participa ca formatori la programele de formare profesională organizate conform prevederilor prescripţiilor tehnice elaborate de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. Art.
  5. - Persoanele fizice care doresc să obţină atestatul care le dă dreptul de a participa ca formatori la programele de formare profesională organizate în domeniul reglementat de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat vor respecta procedura aprobată prin prezentul ordin."
  6. Articolul 5 va avea următorul cuprins: "Art.
  7. - Persoanele fizice atestate în baza procedurii aprobate prin prezentul ordin pot participa ca formatori în cadrul programelor de formare profesională organizate pentru ocupaţiile supuse reglementărilor Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, prevăzute în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin."
  8. La articolul 6, alineatul

(2)va avea următorul cuprins: "
(2)Modul de organizare şi de desfăşurare a cursului de perfecţionare şi a examenului este prevăzut în anexa nr. 1." 5. Articolele 7-10 vor avea următorul cuprins: "Art. 7. -
(1)Aprobările pentru deschiderile de curs solicitate de către furnizorii de formare profesională autorizaţi în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă de către Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat-ISCIR numai furnizorilor care fac dovada că beneficiază de serviciile unor formatori, în conformitate cu dispoziţiile prezentului ordin.
(2)Instruirea practică a cursanţilor poate fi efectuată şi de persoane cu studii medii tehnice, cu o vechime de minimum 2 ani în specialitatea modulului de curs pentru care se face instruirea. ... Art. 8. -
(1)Furnizorii de formare profesională autorizaţi în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care organizează cursuri în domeniul reglementat de ISCIR şi care beneficiază de deschiderea de curs din partea acestei instituţii, au obligaţia să actualizeze programa şi suportul de curs atunci când intervin modificări normative în domeniu şi să asigure la începerea cursurilor accesul tuturor cursanţilor la bibliografia de specialitate avizată de ISCIR, punând la dispoziţie lucrările necesare în vederea asigurării condiţiilor pentru ca aceştia să deţină cele mai utile surse de informare în domeniul tehnic.
(2)Pentru reautorizarea furnizorilor de formare profesională conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia au obligaţia de a actualiza şi aviza la ISCIR programa şi suportul de curs, ţinând cont de modificările normative intervenite. ... Art. 9. -
(1)După intrarea în vigoare a prezentului ordin, autorizarea şi reautorizarea furnizorilor de formare profesională conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se va face numai dacă sunt îndeplinite şi respectate toate condiţiile stabilite prin prezentul ordin.
(2)Orice prevedere contrară prezentelor dispoziţii se abrogă cu data intrării în vigoare a prezentului ordin. ... Art.
  1. - Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I."
  2. La anexa nr. 1, titlul va avea următorul cuprins: "PROCEDURĂ privind atestarea persoanelor care au dreptul de a participa ca formator la programele de formare profesională organizate pentru ocupaţiile reglementate de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat"
  3. La anexa nr. 1, articolul 1 va avea următorul cuprins: "Art.
  4. - Prezenta procedură stabileşte condiţiile şi modalitatea de dobândire a atestatului pentru persoanele care doresc să participe în calitate de formatori la programele de formare profesională pentru ocupaţiile reglementate de prescripţiile tehnice din colecţia Inspecţiei de Stat pentru Controlul Caznelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR."
  5. La anexa nr. 1, articolele 3-5 vor avea următorul cuprins: "Art.
  6. - Prezenta procedură are ca scop aplicarea prevederilor Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare, a prescripţiilor tehnice din colecţia ISCIR, a ordinelor inspectorului de stat şef al ISCIR, precum şi a celorlalte dispoziţii legale în vigoare persoanelor care participă în calitate de formatori la programele de formare profesională organizate pentru ocupaţiile reglementate de ISCIR, conform anexei nr.
  7. Art.
  8. - Atestatele eliberate conform prezentei proceduri se emit şi pot fi retrase de ISCIR în condiţiile legii. Art.
  9. - Ordinele inspectorului de stat şef al ISCIR referitoare la persoanele care doresc să participe în calitate de formatori la programele de formare profesională pentru ocupaţiile reglementate de prescripţiile tehnice din colecţia ISCIR, coroborate cu celelalte dispoziţii în vigoare, precum şi cu prevederile prezentei proceduri, au ca scop prevenirea accidentelor şi avariilor produse la echipamentele/instalaţiile din domeniul ISCIR, prin creşterea şi verificarea nivelului de pregătire al acestor persoane."
  10. La anexa nr. 1, articolul 7 va avea următorul cuprins: "Art.
  11. -
(1)Persoanele care doresc să obţină atestatul trebuie să aibă studii superioare tehnice/universitare, de lungă sau scurtă durată, în următoarele domenii: mecanică, electromecanică, energetică, automatizări, transporturi, metalurgie, chimie, construcţii, instalaţii sau în alte domenii conexe.
(2)ISCIR, ca autoritate de reglementare, va analiza şi va stabili îndeplinirea condiţiilor de studii pentru persoanele ce depun dosarele în vederea urmării cursului de perfecţionare şi obţinerea atestatului. ...
(3)Persoanele menţionate la alin.
(1)trebuie să aibă o vechime în specialitate de minimum 2 ani în specialitatea modulului de curs pentru care se face instruirea, iar începând cu data de 1 ianuarie 2010 trebuie să deţină certificatul de absolvire pentru ocupaţia formator." ...
  1. La anexa nr. 1, articolul 11 va avea următorul cuprins: "Art. 11 - Durata cursului de perfecţionare este de 8 ore şi se desfăşoară pe parcursul a două zile."
  2. La anexa nr. 1, la articolul 12, alineatul
(1)va avea următorul cuprins: "Art. 12 -
(1)Examinarea candidaţilor se desfăşoară în două etape: - etapa nr. 1 - sesiunea teoretică, ce constă în testarea cunoştinţelor cu întrebări tip grilă la care răspunsurile se vor da în scris; - etapa nr. 2 - sesiunea-interviu, care constă în testarea cunoştinţelor specifice domeniilor reglementate de prezenta procedură şi rezolvarea unor studii de caz."
  1. La anexa nr. 1, articolul 19 va avea următorul cuprins: "Art.
  2. - Solicitantul care doreşte ulterior obţinerii primului atestat obţinerea atestării şi pentru alte module aferente altor ocupaţii reglementate de ISCIR trebuie să respecte condiţiile stabilite prin prezentul ordin."
  3. La anexa nr. 1, titlul capitolului II va avea următorul cuprins: "CAPITOLUL II Condiţii de participare la cursul de perfecţionare în vederea obţinerii atestatului"
  4. La anexa nr. 1, capitolul V "Dispoziţii finale" se abrogă.
  5. Anexele nr. 2 şi 4 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Inspectorul de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, Marian Răducanu Bucureşti, 26 februarie
  6. Nr.
  7. Anexa 1 ───────────────────────────── (Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 8/2009) ─────────────────────────────────── Anexa 2 ──────── (Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 8/2009) ─────────────────────────────────── MODULE cu tipurile de ocupaţii pentru care se solicită dobândirea atestatului __________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.