HOTĂRÎRE Nr. 1147 din 11 noiembrie 1996 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli rectificative, pe anul 1996, ale regiilor autonome în interes naţional de sub autoritatea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 299 din 21 noiembrie 1996 În temeiul art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1996 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1996, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli rectificative, pe anul 1996, ale regiilor autonome de interes naţional de sub autoritatea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi în bugetele de venituri şi cheltuieli ale regiilor autonome se aproba de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Articolul 2 Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli ale regiilor autonome reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decît în cazuri justificative, cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministerului de resort, cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor. În cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizari ale veniturilor totale aprobate, regiile autonome pot efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor. Articolul 3 Regiile autonome de interes naţional de sub autoritatea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului vor elabora programe proprii de activitate prin care se stabilesc măsuri de eficienta în utilizarea fondurilor, concomitent cu reducerea cheltuielilor de exploatare, restructurarea unor activităţi şi creşterea profitabilitatii. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului va analiza şi va verifica modul de realizare a obiectivelor stabilite prin programele proprii regiilor autonome de sub autoritatea sa, iar în raport cu concluziile, va hotărî oportunitatea menţinerii în funcţie a managerilor şi a membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor autonome şi va dispune măsuri concrete de imbunatatire a activităţii acestora. Articolul 4 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre şi se transmit Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Ministerului Finanţelor. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: --------------- Ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, Aurel Constantin Ilie Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu Ministru de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, Dan Mircea Popescu ---------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.