DECIZIE nr. 51 din 30 iunie 2012 privind aprobarea competenţelor medicului specialist şi ale medicului primar în chirurgia oro-maxilo-facială cu dublă licenţă (medicină dentară şi medicină generală) sau absolvenţi ai facultăţilor de medicină dentară Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2012 În temeiul art. 500, 502 şi 525 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România adoptă următoarea decizie: Articolul 1 Se aprobă competenţele medicului specialist şi ale medicului primar în chirurgia oro-maxilo-facială cu dublă licenţă (medicină dentară şi medicină generală) sau absolvenţi ai facultăţilor de medicină dentară, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Articolul 2 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 7/2008 privind Lista cuprinzând procedurile terapeutice care pot fi aplicate de medicul specialist şi de medicul primar de chirurgie oro-maxilo-facială cu dublă licenţă (medicină dentară şi medicină generală) sau absolvenţi ai facultăţilor de medicină dentară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 5 mai
- Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România, Ecaterina Ionescu Bucureşti, 30 iunie
- Nr.
- Anexa Competenţele medicului specialist şi ale medicului primar în chirurgia oro-maxilo-facială cu dublă licenţă (medicină dentară şi medicină generală) sau absolvenţi ai facultăţilor de medicină dentară
- Consultaţia de specialitate, inclusiv consult oncologic preventiv
- Anestezia în chirurgia oro-maxilo-facială şi medicina dentară
- Tratamentul accidentelor generale ale anesteziei loco-regionale în vederea menţinerii funcţiilor vitale
- Tratamentul accidentelor şi complicaţiilor locale ale anesteziei loco-regionale
- Extracţia dinţilor temporari şi permanenţi
- Tratamentul accidentelor şi complicaţiilor locale ale extracţiei dentare
- Rezecţia apicală, amputaţia radiculară, premolarizarea
- Replantări şi transplantări dentare
- Tratamentul chirurgical al parodontopatiilor marginale cronice
- Tratamentul chirurgical preprotetic şi preimplantar
- Inserarea implanturilor şi realizarea lucrărilor protetice pe implanturi
- Elevaţia mucoasei sinuzale şi mărirea distanţei subsinuzale (lifting sinus)
- Tratamentul incluziei dentare şi a accidentelor erupţiei dentare
- Tratamentul supuraţiilor oro-maxilo-faciale
- Tratamentul afecţiunilor sinuzale de origine dentară
- Tratamentul durerii în teritoriul oro-maxilo-facial
- Tratamentul de urgenţă şi definitiv în traumatologia oro-maxilo-facială
- Tratamentul chisturilor şi tumorilor benigne ale oaselor maxilare
- Tratamentul tumorilor benigne ale părţilor moi oro-maxilo-cervico-faciale
- Tratamentul tumorilor maligne oro-maxilo-cervico-faciale
- Tratamentul afecţiunilor articulaţiei temporo-mandibulare
- Tratamentul afecţiunilor glandelor salivare
- Tratamentul malformaţiilor congenitale ale feţei şi maxilarelor
- Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare, în colaborare cu medicul specialist/primar ortodont
- Plastia reconstructivă de părţi moi şi osoase în teritoriul oro-maxilo-cervico-facial
- Tratamentul cariei simple şi complicate la dinţii temporari şi permanenţi
- Tratamentul afecţiunilor mucoasei orale (gingivostomatite eritematoase/ulcero-necrotice, ulceraţii aftoase, infecţii virale, infecţii fungice, hipertrofii gingivale, manifestări alergice, leziuni cu potenţial de malignizare/premaligne)
- Tratamentul protetic al leziunilor coronare
- Tratamentul edentaţiei parţiale
- Tratamentul edentaţiei totale
- Efectuarea şi interpretarea examenelor radiologice şi imagistice în teritoriul oro-maxilo-facial Competenţele care aparţin medicului stomatolog/medicului dentist nu pot fi anulate unui absolvent de medicină dentară care urmează o specializare în chirurgie dento-alveolară, chirurgie oro-maxilo-facială, ortodonţie şi ortopedie dento-facială, protetică, parodontologie, endodonţie. Pentru toate specialităţile medicinei dentare, inclusiv pentru medicul stomatolog/medicul dentist, competenţele recunoscute de Ministerul Sănătăţii pe diverse arii de specialitate conferă drepturile legale în vigoare. Stagiul de doctorat în ştiinţe medicale nu se consideră ca modul de pregătire în rezidenţiat, conform art. 11 alin.
(4)din Regulamentul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/
- Faţă de cele de mai sus, titlul de doctor în ştiinţe medicale nu se asimilează celui de medic specialist, în conformitate cu Adresa Ministerului Sănătăţii nr. VIII d/4.127 din 23 ianuarie
- Cursurile de o zi, desfăşurate conform Regulamentului de educaţie medicală continuă al Colegiului Medicilor Dentişti din România, aprobat prin Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 58/2011, cu completările ulterioare, nu reprezintă atestate de studii complementare (competenţe) şi nici nu pot fi asimilate cu acestea, potrivit Adresei Ministerului Sănătăţii nr. 112 din 7 ianuarie
- -----