ORDIN nr. 917 din 3 iulie 2013 pentru publicarea acceptării Rezoluţiei A.761
(18)- Recomandarea cu privire la condiţiile de autorizare a staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile, adoptată la 4 noiembrie 1993, precum şi a Rezoluţiei MSC.55
(66)- Adoptarea amendamentelor la Recomandarea cu privire la condiţiile de autorizare a staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile [Rezoluţia A.761
(18)], adoptată la 30 mai 1996 de către Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale, şi stabilirea unor măsuri de aplicare a acestora Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 16 iulie 2013 Având în vedere prevederile regulii 20 paragraful 8.1 din capitolul III al Convenţiei internaţionale din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS 1974), aşa cum a fost amendată, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979, ale art. 4 alin.
(1)din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 2 pct. 20 şi art. 5 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, ministrul transporturilor emite următorul ordin: Articolul 1 Se publică Rezoluţia A.761
(18)- Recomandarea cu privire la condiţiile de autorizare a staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile, adoptată la 4 noiembrie 1993 de către Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale, prevăzută în anexa nr. 1. Articolul 2 Se publică Rezoluţia MSC.55
(66)- Adoptarea amendamentelor la Recomandarea cu privire la condiţiile de autorizare a staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile [Rezoluţia A.761
(18)], adoptată la 30 mai 1996 de către Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale, prevăzută în anexa nr. 2. Articolul 3
(1)Autorizarea staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile este confirmată prin emiterea Certificatului pentru autorizarea staţiei de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile de către Autoritatea Navală Română (ANR). ...
(2)Valabilitatea certificatului emis de ANR este de maximum 3 ani, dar nu mai mult decât valabilitatea acreditării staţiei de întreţinere acordate de producătorul plutei de salvare. ...
(3)În perioada de valabilitate a certificatului, ANR va efectua, pe lângă inspecţiile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, şi o inspecţie intermediară a staţiei autorizate, la jumătatea perioadei de valabilitate a certificatului. ...
(4)În cazul în care, în urma efectuării inspecţiilor menţionate la alin.
(3), se constată nerespectarea condiţiilor care au stat la baza autorizării staţiei, ANR va proceda la suspendarea sau la retragerea, după caz, a certificatului. ...
(5)Forma şi conţinutul certificatului prevăzut la alin.
(1)corespund modelului prevăzut în anexa nr.
- ... Articolul 4 ANR va lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor cuprinse în prezentul ordin. Articolul 5 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul transporturilor, Cristian Ghibu, secretar de stat Bucureşti, 3 iulie
- Nr.
- Anexa 1 REZOLUTIE 761 04/11/1993 Anexa 2 REZOLUŢIA MSC.55
(66)(adoptată la 30 mai 1996) Adoptarea amendamentelor la Recomandarea cu privire la condiţiile de autorizare a staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile [Rezoluţia A.761
(18)] Comitetul de Siguranţă Maritimă, amintind articolul 28(b) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile comitetului, amintind de asemenea că Adunarea, când a adoptat Rezoluţia A.761
(18)referitoare la Recomandarea cu privire la condiţiile de autorizare a staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile, a autorizat comitetul să păstreze această recomandare în curs de revizuire şi să adopte, dacă este cazul, amendamente la aceasta, recunoscând progresul tehnologic recent realizat în procedurile de testare aplicabile pentru plutele de salvare gonflabile şi în vederea îmbunătăţirii standardului lor de siguranţă, luând în considerare recomandarea făcută de către Subcomitetul pentru mijloace de salvare, căutare şi salvare, la cea de a douăzeci şi şasea sesiune a sa, cu ocazia revizuirii Recomandării, 1. adoptă amendamentele la Recomandarea cu privire la condiţiile de autorizare a staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile [anexa la Rezoluţia A.761
(18)] prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta rezoluţie; 2. invită guvernele să inspecteze staţiile de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile în cadrul autorităţii lor în conformitate cu Recomandarea, aşa cum a fost modificată prin prezenta rezoluţie. Anexă la Rezoluţia MSC.55
(66)Amendamente la Recomandarea cu privire la condiţiile de autorizare a staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile [Rezoluţia A.761
(18), anexa] 1 Se înlocuieşte textul alineatului 5.4 cu următorul text: ".4 fiecare plută de salvare trebuie supusă testului la presiunea suplimentară necesară (NAP), aşa cum s-a descris în apendicele 1, la intervale anuale după cel de-al zecelea an de viaţă a plutei de salvare, în afară de cazul în care o revizie anticipată se consideră necesară ca urmare a unei inspecţii vizuale. După trecerea unei perioade de timp suficiente care să permită ca în plută să se revină la tensiunea din material corespunzătoare presiunii de lucru, pluta de salvare trebuie supusă unui test de etanşeitate pe o perioadă de cel puţin o oră, timp în care scăderea de presiune nu trebuie să depăşească 5% din presiunea de lucru;" 2 Se înlocuieşte textul alineatului 5.9 cu următorul text: ".9 cu camerele de aer sprijinite de un sistem care permite ca toate cusăturile de fund să fie nesprijinite, menţinându-se la o înălţime corespunzătoare deasupra nivelului de lucru, aşa cum este ilustrat în apendicele 3, o persoană cu o greutate de cel puţin 75 kg trebuie să meargă să se târască de jur împrejurul fundului plutei pe întreaga circumferinţă şi cusăturile de fund trebuie verificate din nou. Producătorii pot substitui acest test cu un altul care să determine integritatea cusăturii de fund până la următoarea inspecţie programată. Acest test trebuie să fie efectuat la intervale anuale după cel de-al zecelea an de viaţă a plutei de salvare;" 3 Se înlocuieşte textul alineatului 5.12 cu următorul text: ".12 plutele de salvare lansate din grui trebuie supuse din două în două revizii la un test de suspendare cu o suprasarcină de 10%. În cazul plutelor de salvare lansate din grui nu este necesar să se efectueze testul cusăturilor de fund (FS) cerut în cel de-al unsprezecelea an de viaţă şi în anii următori dacă s-a efectuat testul de suspendare cu suprasarcină;" 4 Se înlocuieşte textul alineatului 6.2 cu următorul text: ".2 Administraţia are responsabilitatea pentru autorizarea staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile, precum şi pentru efectuarea verificărilor periodice pentru a determina conformitatea cu această recomandare şi pentru controlul asigurării calităţii prin intermediul verificărilor sau inspecţiilor considerate a fi adecvate pentru realizarea conformităţii. Cu toate acestea, pentru autorizarea staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile situate în alte ţări, Administraţia poate accepta sau recunoaşte staţiile de întreţinere autorizate, verificate ori inspectate de către inspectori numiţi în acest scop sau de către organizaţii recunoscute ori de către alte guverne contractante la Convenţia SOLAS;" 5 Se adaugă după apendicele 2 un apendice 3 - Linii directoare pentru suporturile utilizate la testul cusăturilor de fund, aşa cum figurează în continuare. Anexa 3 Model de Certificat pentru autorizarea staţiei de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ ROMANIAN NAVAL AUTHORITY Certificat pentru autorizarea staţiei de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile CERTIFICATE FOR APPROVAL OF SERVICING STATION FOR INFLATABLE LIFERAFTS Emis în temeiul prevederilor regulii 20 paragraful 8.1 din capitolul III al Convenţiei internaţionale din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, şi în conformitate cu Rezoluţia A.761
(18)"Recomandarea cu privire la condiţiile de autorizare a staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile", aşa cum a fost amendată prin Rezoluţia MSC.55
(66), implementată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 917/2013 Issued under Regulation III/20(8.1) of the International Convention for the Safety of Life at Sea, 1974, as amended, and în accordance with Resolution A.761
(18)"Recomandation on condiţions for the approval of servicing stations for inflatable liferafts", as amended by Resolution MSC.55
(66), implemented by the Order of minister of transports No. 917/2013 Se autorizează: ........................................................... This is to approve the: (Datele de identificare a staţiei de întreţinere) (Servicing station's identification data) pentru a întreţine următoarele: for servicing the following: ........................................................................... pentru care poate efectua următoarele operaţiuni: for which it can perform the following opperations: ........................................................................... pentru următorul producător: for the following manufacturer: ........................................................................... Prezentul certificat este valabil până la ................................. This certificate is valid until Eliberat la ............................................................... Issued at (Locul de eliberare a certificatului) (Place of issue of certificate) ................................. (Data eliberării) (Date of issue) ................................................................... (Semnătura persoanei oficiale autorizate să elibereze certificatul) (Signature of authorized official issuing the certificate) (Sigiliul sau ştampila Autorităţii Navale Române, după caz) (Seal or stamp of Romanian Naval Authority, as appropriate) (verso) Inspecţia ocazională: Occasional inspecţion: ┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬─────────────────────────┐ │Data: ................. │Data: ................. │Data: ................. │ │Date: │Date: │Date: │ │Semnat: ............... │Semnat: ............... │Semnat: ............... │ │(Semnătura şi ştampila │(Semnătura şi ştampila │(Semnătura şi ştampila │ │persoanei oficiale │persoanei oficiale │persoanei oficiale │ │autorizate) │autorizate) │autorizate) │ │Signed: │Signed: │Signed: │ │(Signature and stamp of │(Signature and stamp of │(Signature and stamp of │ │authorized official) │authorized official) │authorized official) │ └─────────────────────────┴─────────────────────────┴─────────────────────────┘ Inspecţia intermediară: Intermediate inspecţion: Data: .................. Date: Semnat: ....................................................... (Semnătura şi ştampila persoanei oficiale autorizate) Signed: (Signature and stamp of authorized official) _________