← România

HOTĂRÂRE nr. 234 din 15 aprilie 1998

HOTĂRÂRE nr. 234 din 15 aprilie 1998 privind acordarea de către Ministerul Apărării Naţionale a unor ajutoare umanitare populaţiei sinistrate din judeţele Buzau şi Vrancea, afectate de incendiile produse în luna aprilie 1998 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 164 din 27 aprilie 1998 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă acordarea de către Ministerul Apărării Naţionale a unor ajutoare umanitare populaţiei sinistrate din judeţele Buzau şi Vrancea, afectate de incendiile produse în luna aprilie 1998, constând în bunuri alimentare, animale vii, articole de echipament şi cazarmament etc., în valoare de 1.286,7 milioane lei, prevăzute în lista-anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Se aprobă scoaterea definitivă din stoc a bunurilor prevăzute în anexa, aflate în rezerva de mobilizare. Articolul 3 Scăderea din gestiune a cantităţilor de produse aprobate a se acordă ca ajutoare, cu titlu gratuit, se va face pe baza procesului-verbal de predare-primire, semnat de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale şi ai prefecturilor judeţelor afectate de calamitati. Articolul 4 Transportul produselor de la unităţile militare predatoare în zonele afectate de calamitati, indicate de prefecturi, se va efectua cu mijloacele auto ale Ministerului Apărării Naţionale. Articolul 5 Distribuirea ajutoarelor acordate populaţiei sinistrate se va face de către persoanele împuternicite de prefecturi, în prezenta reprezentanţilor administraţiei publice locale din localităţile afectate de calamitati şi ai Ministerului Apărării Naţionale. Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei bunurilor acordate ca ajutoare este interzisă şi atrage răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală, după caz. Articolul 6 Răspunderea privind modul de distribuire a ajutoarelor, acordate de Ministerul Apărării Naţionale populaţiei sinistrate, revine prefecturilor, care vor întocmi şi vor păstra documente justificative în vederea punerii lor la dispoziţie organelor de control abilitate. PRIM-MINISTRU INTERIMAR GAVRIL DEJEU Contrasemnează: --------------- Ministrul apărării naţionale, Constantin Dudu-Ionescu Ministrul finanţelor, Daniel Daianu Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi a Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, Remus Opris Anexa 1 ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.