← România

DECRET nr. 228 din 2 martie 2006

DECRET nr. 228 din 2 martie 2006 privind conferirea unor ordine Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 9 martie 2006 În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României

, republicată, precum şi ale art. 4 alin.

(1), ale art. 6 şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare, având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale, în semn de apreciere pentru contribuţia deosebită la amenajarea şi reconstituirea simbolurilor comemorative şi a cimitirelor româneşti aflate pe teritoriul Republicii Slovace, pentru efortul depus la organizarea şi desfăşurarea manifestărilor dedicate cinstirii memoriei soldaţilor români căzuţi în luptele purtate pentru eliberarea fostei Cehoslovacii în cel de-al Doilea Război Mondial, Preşedintele României decretează: Articolul 1 Se conferă Ordinul naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer domnului Fedor Martin, ministrul apărării, Republica Slovacă. Articolul 2 Se conferă Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer: - domnului Kusein (Rudolf) Miroslav, primarul oraşului Zvolen, Republica Slovacă; - domnului Marko Milan, primarul oraşului Lucenec, Republica Slovacă; - domnului Kralik Jan, primarul oraşului Banska Bystrica, Republica Slovacă; - domnului Kiss Jan, primarul oraşului Stara Tura, Republica Slovacă; - domnului Trstensky Jozef, primarul oraşului Nove Mesto nad Vahom, Republica Slovacă; - domnului Remo Cicutto, primarul oraşului Piestany, Republica Slovacă. Articolul 3 Se conferă Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler domnului Koren Alexander, viceprimarul oraşului Nove Mesto nad Vahom, Republica Slovacă. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU În temeiul art. 100 alin.
(2)din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, 2 martie 2006. Nr. 228. ________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.