LEGE nr. 342 din 17 iulie 2006 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit preve
derilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 20 iulie 2006 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC După alineatul
(2)al articolului 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce alineatul (2^1) cu următorul cuprins: "(2^1) Fundaţia Elias dobândeşte, prin reconstituire pe vechile amplasamente sau prin comasare, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 17 iulie 2006. Nr. 342. ----