← România

REGULAMENT nr. 2 din 12 ianuarie 2010

REGULAMENT nr. 2 din 12 ianuarie 2010 pentru modificarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 18 ianuarie 2010 Având în vedere prevederile art. 31 alin.

(5)lit. d) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, în temeiul dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României emite prezentul regulament. Articolul UNIC Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 octombrie 2009, se modifică după cum urmează: - La articolul 96, după alineatul
(2)se introduc două noi alineate, alineatele
(3)şi
(4), cu următorul cuprins: "
(3)Prin excepţie de la prevederile alin.
(2), prima operaţiune de restructurare a creditelor-problemă poate conduce la încadrarea acestora într-o categorie de clasificare mai favorabilă din punctul de vedere al riscului de credit, dar nu cu mai mult de două categorii de clasificare în cazul creditelor aflate la momentul restructurării în categoria «pierdere», respectiv de o categorie de clasificare în celelalte cazuri.
(4)În situaţiile prevăzute la alin.
(2)şi
(3), începând cu prima clasificare ulterioară datei achitării sumelor aferente ratelor restante la momentul restructurării, creditele restructurate pot fi încadrate într-o categorie de clasificare mai favorabilă, serviciul datoriei fiind calculat în conformitate cu noul grafic de plată." ... Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 12 ianuarie 2010. Nr. 2. ___________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.