HOTĂRÂRE nr. 455 din 12 august 1997 privind acordarea unui ajutor umanitar Poloniei Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 20 august 1997 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se acorda un ajutor umanitar Poloniei, în limita sumei de 300 milioane lei (exclusiv transportul), constând în corturi, cizme de cauciuc, medicamente şi produse parafarmaceutice, conform anexei*). Articolul 2 În temeiul art. 8 alin. 4 din Legea privind rezervele materiale naţionale nr. 82/1992, cu modificările ulterioare, se aproba scoaterea definitivă, cu titlu gratuit, din rezervele materiale naţionale, a cantităţilor de produse prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 3 Transportul produselor în Polonia se va efectua, cu mijloace auto, de către o societate de transport stabilită pe baza analizei de oferte. Cheltuielile de transport, de ambalare şi alte cheltuieli ocazionate de îndeplinirea acestei acţiuni vor fi suportate de către Administraţia Naţionala a Rezervelor Materiale din disponibilul creat conform prevederilor art. 5 alin. 4 din legea sus-menţionată. Articolul 4 Produsele acordate ca ajutor umanitar vor fi predate de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe şi ai Administraţiei Naţionale a Rezervelor Materiale autorităţilor abilitate de Guvernul Poloniei, pe bază de proces-verbal de predare-primire. Articolul 5 Administraţia Naţionala a Rezervelor Materiale va scădea din gestiune, prin contul de finanţare, cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele materiale naţionale, conform prezentei hotărâri, pe baza procesului-verbal de predare-primire încheiat potrivit prevederilor art. 4. Articolul 6 Finanţarea acumularii pentru reîntregirea acestor stocuri, în limita nivelurilor aprobate prin nomenclator, se asigura, în anul 1997, de către Administraţia Naţionala a Rezervelor Materiale, din disponibilul creat în condiţiile art. 8 din Legea nr. 82/1992. ----------- Notă ... *) Anexa se comunică instituţiilor interesate. PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: --------------- Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Adrian Severin Ministru de stat, ministrul finanţelor, Mircea Ciumara Administraţia Naţionala a Rezervelor Materiale, Constantin Dinca, secretar de stat -----------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.