HOTĂRÂRE nr. 1.087 din 30 septembrie 2009 privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport Prahova, în domeniul public al municipiului Ploieşti şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 14 octombrie 2009 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.
(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 80 alin.
(15)din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea imobilelor, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport Prahova, în domeniul public al municipiului Ploieşti şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, judeţul Prahova. Articolul 2 Predarea-preluarea bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la valoarea de inventar a imobilelor de la data transmiterii. Articolul 3
(1)Consiliul Local al Municipiului Ploieşti are obligaţia de a realiza investiţii la aceste obiective în termen de 2 ani de la data preluării şi de a menţine destinaţia imobilelor pentru desfăşurarea competiţiilor sportive şi educative pe o perioadă de 99 de ani. ...
(2)În situaţia în care nu se respectă destinaţia imobilelor prevăzute la alin.
(1)sau nu se realizează investiţiile necesare la intervalul stabilit, imobilele revin de drept în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului. ...
(3)Lucrările de investiţii la imobilele preluate, ce urmează a fi realizate de către Municipiul Ploieşti, vor fi menţionate în cuprinsul protocolului de predare-preluare prevăzut la art.
- ... Articolul 4 Ministerul Tineretului şi Sportului este împuternicit să verifice respectarea dispoziţiilor art. 3 şi să îndeplinească formalităţile prevăzute de lege în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Articolul 5 Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se modifică în mod corespunzător anexa nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ─────────────── Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, Dan Nica Ministrul tineretului şi sportului, Sorina Luminiţa Plăcintă Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea Bucureşti, 30 septembrie
- Nr. 1.
- Anexa DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilelor care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport Prahova, în domeniul public al municipiului Ploieşti şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti -----------------