LEGE nr. 160 din 11 iulie 2011 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, judeţul Neamţ, în domeniul publ
ic al comunei Secuieni, judeţul Neamţ, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Secuieni, în vederea extinderii cimitirului situat în satul Secuieni Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iulie 2011 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 Prin derogare de la prevederile art. 31 alin.
(2)din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă transmiterea unui teren situat în comuna Secuieni, judeţul Neamţ, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, judeţul Neamţ, în domeniul public al comunei Secuieni şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Secuieni, în vederea extinderii cimitirului situat în satul Secuieni, comuna Secuieni, judeţul Neamţ. Articolul 2 Predarea-preluarea terenului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 3 Nr. crt. 3 din anexa nr. 3 şi anexa nr. 3.4 la Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ Bucureşti, 11 iulie
- Nr.
- Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a terenului care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, judeţul Neamţ, în domeniul public al comunei Secuieni şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Secuieni, judeţul Neamţ ________