LEGE Nr. 36 din 8 aprilie 1992 a bugetului de stat pe anul 1992 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 69 din 21 aprilie 1992 Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul 1 Bugetul de stat cuprinde
resursele financiare centralizate ale statului şi repartizarea acestora pentru realizarea acţiunilor social-culturale, asigurarea apărării tarii, ordinii publice şi infaptuirii justiţiei, administraţiei publice, protecţiei şi refacerii mediului înconjurător, realizării programelor prioritare de cercetare, în principal fundamentală, pentru asigurarea măsurilor de protecţie socială aprobate pentru populaţie. Veniturile şi cheltuielile bugetului de stat pe anul 1992 sînt stabilite în condiţiile cursului de schimb al leului în vigoare de la 11 noiembrie 1991, preţurilor şi măsurilor de protecţie socială decurgind din unificarea cursurilor valutare. Protecţia socială a populaţiei, prin subvenţionarea produselor şi serviciilor de baza în consumul acesteia, prevăzute în lista din anexa nr. 1 a, se stabileşte pentru a se aplică în anul 1992, astfel: - 100 la suta pentru perioada 1 ianuarie - 30 aprilie; - 75 la suta pentru perioada 1 mai - 31 august; - 50 la suta pentru perioada 1 septembrie - 31 decembrie. Corespunzător acestei măsuri, sînt prevăzute influentele din indexarea salariilor, pensiilor şi altor drepturi stabilite de lege. Bugetul de stat pe anul 1992 se stabileşte la venituri în suma de 1.031,5 miliarde lei, iar la cheltuieli în suma de 1.120,5 miliarde lei, cu un deficit de 89,0 miliarde lei, acoperit prin împrumuturi de stat, în condiţiile legii. La partea de cheltuieli a bugetului de stat se prevede un fond de intervenţie în suma de 1,0 miliarde lei, care se utilizează, pe bază de hotărîri ale Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale. În bugetul de stat este prevăzut un fond de rezerva la dispoziţia Guvernului, în suma de 4,0 miliarde lei, care reprezintă 0,3 la suta din totalul cheltuielilor şi se foloseşte pentru finanţarea unor acţiuni şi sarcini noi intervenite în cursul anului, potrivit legii. Sinteza bugetului de stat pe anul 1992 se prezintă în anexa nr. 1 b. Articolul 2 Veniturile bugetului de stat cuprind veniturile curente în suma de 1.025,0 miliarde lei şi veniturile din capital în suma de 6,5 miliarde lei. În cadrul veniturilor curente, veniturile fiscale sînt în suma de 1.012,1 miliarde lei, din care 500,7 miliarde lei reprezintă impozitele directe şi 511,4 miliarde lei impozitele indirecte. Impozitele directe se constituie, în principal, din impozitul pe profit în suma de 244,5 miliarde lei şi impozitul pe salarii în suma de 247,1 miliarde lei. În cadrul impozitelor indirecte, impozitul pe circulaţia mărfurilor şi accizele se stabilesc în suma de 475,0 miliarde lei. Veniturile nefiscale se stabilesc în suma de 12,9 miliarde lei şi provin, în principal, din vărsăminte de la instituţiile publice în suma de 3,5 miliarde lei, restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenti în suma de 1,2 miliarde lei, încasarea dobinzilor aferente ratelor lunare din vînzarea locuinţelor construite din fondurile statului în suma de 1,5 miliarde lei. Articolul 3 Impozitele, taxele şi alte venituri, precum şi actele normative care le reglementează şi în baza cărora se încasează în anul 1992 la bugetul de stat şi la bugetele locale, după caz, sînt prevăzute în anexa nr. 2. Articolul 4 Încasarea impozitelor şi celorlalte venituri ale bugetului de stat şi bugetelor locale pe anul 1992 se efectuează în conformitate cu prevederile din actele normative care au ca obiect de reglementare aceste resurse financiare, precum şi potrivit dispoziţiilor prezentei legi. Articolul 5 Cheltuielile bugetului de stat pe anul 1992 se repartizează astfel: Cheltuielile prevăzute în bugetul de stat pe anul 1992 reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite, iar modificarea limitelor de cheltuieli se va face în condiţiile legii. Angajarea şi efectuarea de cheltuieli se pot face numai în cadrul limitelor aprobate. Articolul 6 Cheltuielile pentru acţiunile social-culturale ce se finanţează de la bugetul de stat se stabilesc în suma de 350,7 miliarde lei, din care 174,1 miliarde lei pentru personal, 76,8 miliarde lei pentru materiale, 90,9 miliarde lei pentru subvenţii şi transferuri şi 8,9 miliarde lei pentru cheltuieli de capital. Articolul 7 Cheltuielile pentru apărarea tarii se stabilesc în suma de 137,0 miliarde lei. Veniturile nete în lei şi valuta realizate de Ministerul Apărării Naţionale din valorificarea în ţara şi la export a unor produse aflate în dotare, precum şi din diferite prestaţii efectuate de acest minister, vor fi reţinute integral pentru satisfacerea nevoilor la cheltuielile materiale şi de capital. Prin hotărîre a Guvernului se va stabili modul de constituire şi utilizare a fondului special extrabugetar rezultat din aceste valorificari. Articolul 8 Cheltuielile pentru ordinea publică se stabilesc în suma de 36,7 miliarde lei. Articolul 9 Cheltuielile pentru autorităţile publice se stabilesc în suma de 34,8 miliarde lei. Din totalul acestor cheltuieli, se stabilesc 679,7 milioane lei pentru Senat, 1.775,0 milioane lei pentru Camera Deputaţilor, 647,3 milioane lei pentru Preşedinţia României, 4.489,0 milioane lei pentru autoritatea judecătorească. Cheltuielile pentru organele autorităţii executive se prevăd în suma de 27,2 miliarde lei, din care 2,6 miliarde lei pentru Guvern şi 24,6 miliarde lei pentru ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Articolul 10 Cheltuielile din bugetul de stat pentru domeniul economic se stabilesc în suma de 467,5 miliarde lei, din care 24,8 miliarde lei pentru personal, 38,8 miliarde lei pentru materiale, 344,0 miliarde lei pentru subvenţii şi transferuri şi 59,9 miliarde lei pentru cheltuieli de capital. Cheltuielile bugetului de stat pentru acţiunile economice cuprind:
- a)8,7 miliarde lei pentru susţinerea unor programe prioritare de cercetare ştiinţifică; ...
- b)9,7 miliarde lei pentru prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi; ...
- c)210,3 miliarde lei pentru subvenţii şi diferenţe de preţ şi tarif la produsele industriale şi serviciile destinate populaţiei, la care preţurile cu amănuntul şi, respectiv tarifele, nu se modifica pînă la 30 aprilie 1992 şi cheltuieli de capital la regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat; ...
- d)162,9 miliarde lei pentru agricultura, silvicultura, ape şi mediul înconjurător, diferenţe de preţ la produsele alimentare de baza pentru populaţie la care preţurile cu amănuntul se menţin nemodificate pînă la 30 aprilie 1992, combaterea dăunătorilor şi bolilor din sectorul vegetal, reproductia şi selecţia animalelor, irigaţii, desecări şi combaterea eroziunii solului, susţinerea programelor privind combaterea poluarii mediului, cheltuieli de capital; ...
- e)54,4 miliarde lei pentru extinderea şi întreţinerea drumurilor şi podurilor, navigaţia şi aviaţia civilă, cheltuieli de capital în transporturi şi comunicaţii, precum şi pentru acoperirea diferenţelor de tarif la abonamentele pentru transportul de călători interurban şi metrou; ...
- f)5,8 miliarde lei pentru rezerva de stat. ... Articolul 11 În cadrul cheltuielilor bugetului de stat s-a prevăzut suma de 10,4 miliarde lei, reprezentind subvenţii din bugetele unor ministere pentru completarea veniturilor proprii ale instituţiilor publice la care finanţarea cheltuielilor de funcţionare şi investiţii se asigura, potrivit legii, din venituri extrabugetare şi subvenţii acordate de la buget. Veniturile proprii, subvenţiile din bugetele ministerelor şi cheltuielile acestor instituţii publice sînt prevăzute în anexa la bugetul fiecărui minister. Articolul 12 Cheltuielile aferente datoriei publice interne se stabilesc în suma de 6,5 miliarde lei pentru plata dobinzii pe anul 1992 aferentă împrumutului de stat destinat asigurării echilibrului bugetar. În bugetul de stat s-a prevăzut suma de 5,4 miliarde lei pentru rambursarea creditelor fără dobinda, angajate de România începînd din anul 1970 cu Republica Populara Chineza, prin livrări de echipamente şi prestări de servicii pentru Centrala Termoelectrica Pucheng - China. Articolul 13 Pentru anul 1992, cheltuielile destinate stimulării activităţii de export, în numele şi în contul statului, se stabilesc în suma de 7,2 miliarde lei, din care:
- a)4,5 miliarde lei cheltuieli destinate promovării, sprijinirii şi orientarii exportului în numele şi în contul statului, potrivit acordurilor guvernamentale, prin operaţiuni de bonificatii de dobinzi la creditele acordate de bănci pentru activitatea de export, pentru livrări de maşini, utilaje, instalaţii complexe şi executarea de obiective în străinătate; ...
- b)2,7 miliarde lei cheltuieli pentru asigurarea, în numele şi în contul statului, a creditelor de export împotriva riscurilor politice. ... Limitele şi orientările operaţiunilor de finanţare şi asigurare a creditelor de export, în numele şi în contul statului, pe tari, feluri de acţiuni unde se acordă sprijin şi plafoane valorice, se efectuează potrivit programului şi reglementărilor privind condiţiile, competentele şi criteriile de desfăşurare a acestor activităţi, aprobate de Parlament la propunerea Guvernului, respectiv a Ministerului Comerţului şi Turismului şi a Băncii de Export-Import a României, în funcţie de care se eliberează fondurile prevăzute în buget. Articolul 14 Pentru asigurarea echilibrului bugetelor locale pe anul 1992 se acordă transferuri din bugetul de stat în suma de 65,4 miliarde lei, repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, potrivit anexei nr. 3. La stabilirea nivelului acestor transferuri din bugetul de stat s-a avut în vedere ca în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale să se prevadă, în anul 1992, categoriile de venituri şi cheltuieli cuprinse în anexa nr. 4. Articolul 15 Repartizarea veniturilor, cheltuielilor şi transferurilor din bugetul de stat pe comune, oraşe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti, judeţe şi municipiul Bucureşti, pentru bugetele proprii ale acestora, se va realiza de către consiliul judeţean şi al municipiului Bucureşti, după caz, cu asistenţa de specialitate a direcţiilor generale ale finanţelor publice din subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, pe baza bugetului fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, întocmit în condiţii de autonomie. Articolul 16 Soldurile excedentare ale bugetelor locale de la finele anului 1991 - constituite pe seama veniturilor proprii ale acestor bugete - se vor utiliza în condiţiile prevederilor art. 59 din Legea nr. 10/1991 privind finanţele publice. Diferenţele excedentare de solduri, constituite pe seama transferurilor primite din bugetul de stat, se regularizează cu acest buget, în contul anului 1991. Articolul 17 În bugetul de stat pe anul 1992, în scopul asigurării echilibrului bugetar sînt prevăzute venituri extraordinare în suma de 89,0 miliarde lei. Constituirea acestor venituri, precum şi cele necesare rambursarii ratelor scadente aferente împrumutului de stat contractat pentru acoperirea deficitului bugetului de stat pe anul 1991, se va realiza pe seama lansării unui împrumut de stat, prin intermediul Băncii Naţionale a României, ale cărui condiţii se vor stabili în baza unei legi. Articolul 18 Cheltuielile bugetului de stat pe anul 1992 sînt prevăzute, pe ministere şi celelalte organe ale autorităţii publice centrale, în anexa nr. 5. Articolul 19 Cheltuielile pentru investiţiile instituţiilor publice, precum şi cele pentru alte cheltuieli de investiţii, care potrivit legii se finanţează de la buget, se cuprind în bugetul pe anul 1992 la fiecare capitol de cheltuieli, în conformitate cu listele anexate la bugetele ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. La propunerea justificată a ordonatorilor principali de credite, Guvernul, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, în funcţie de derularea procesului investitional şi de eventualele modificări ale valorii investiţiilor ca urmare a creşterii preţurilor, se autorizeaza sa aprobe schimbări în listele de investiţii ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu încadrarea la nivelul alocaţiei de la buget pentru investiţii aprobate fiecărui ordonator principal de credite. Articolul 20 În anul 1992 se constituie fondul special pentru cercetare-dezvoltare, ale cărui venituri şi cheltuieli se stabilesc în suma de 36,0 miliarde lei, potrivit anexei nr. 6. Veniturile fondului special pentru cercetare-dezvoltare se constituie din contribuţia agenţilor economici cu capital integral sau majoritar de stat, în cota de 1 la suta aplicată asupra încasărilor realizate din activitatea industriala, de construcţii-montaj, agricolă, silvică, transporturi, telecomunicaţii, comerţ, turism şi prestări de servicii, după deducerea impozitului pe circulaţia mărfurilor şi a accizelor. Pentru produsele şi serviciile subvenţionate de la buget, potrivit legii, pe calea diferenţelor de preţ sau de tarif, sau subvenţiilor pentru activitatea desfăşurată, agenţii economici nu datorează taxa menţionată la alineatul precedent. Din fondul special pentru cercetare-dezvoltare se asigura finanţarea programelor naţionale de cercetare-dezvoltare, altor teme de interes major pentru economie, subvenţionarea literaturii tehnico-ştiinţifice şi activităţii de informare şi documentare. Gestionarea fondului special pentru cercetare-dezvoltare se face, în condiţiile prevederilor Legii nr. 10/1991 privind finanţele publice, de către Ministerul Învăţămîntului şi Ştiinţei prin Departamentul Ştiinţei care, împreună cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii, vor emite instrucţiuni cu privire la modul de încasare a veniturilor şi de alocare a fondurilor pentru finanţarea cheltuielilor aprobate, de evidenţiere şi raportare a acestui fond. Prevederile alin. 2, 3, 4 şi 5 se vor aplica pînă la data de 31 decembrie 1992. În acest scop, pînă la data de 1 septembrie 1992, Guvernul va prezenta proiectul de lege cu privire la constituirea şi utilizarea fondului special pentru cercetare-dezvoltare. Utilizarea fondului special pentru cercetare-dezvoltare se analizează pe parcursul anului de către Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare care va raporta constatările sale Guvernului României. Articolul 21 Veniturile şi cheltuielile fondului special pentru sănătate pe anul 1992 se stabilesc potrivit anexei nr. 7. Modul de constituire şi utilizare a fondului special pentru sănătate pe anul 1992 se va stabili prin lege. Articolul 22 Veniturile şi cheltuielile fondului special pentru învăţămînt pe anul 1992 se stabilesc potrivit anexei nr. 8. Veniturile şi cheltuielile acestui fond se repartizează pe instituţii publice de către ordonatorii principali de credite. Instituţiile publice vor finanta cheltuielile proprii din veniturile cuprinse în fondul special pentru învăţămînt şi vor gestiona aceste resurse în condiţiile prevederilor Legii nr. 10/1991 privind finanţele publice. Articolul 23 Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, în cazuri justificate, pot efectua din profitul realizat cheltuieli pentru satisfacerea unor necesitaţi sociale, culturale şi sportive, în limita unei cote de pînă la 1,5 la suta aplicate asupra fondului de salarii anual. Articolul 24 Plătitorii de impozit pe profit, alţii decît cei prevăzuţi în articolul precedent, pot efectua anual prelevări şi donaţii în scopuri umanitare, precum şi pentru sprijinirea activităţilor sociale, culturale şi sportive, care se scad din veniturile realizate în vederea determinării profitului impozabil, într-o cota de pînă la 2 la suta aplicată asupra fondului de salarii anual. Articolul 25 Agenţii economici plătitori de impozit pe profit pot efectua cheltuieli de protocol, reclama şi publicitate, deductibile din profitul impozabil, în limita unei cote de 3 la suta aplicate asupra diferenţei rezultate între totalul veniturilor încasate într-un an şi cheltuielile aferente activităţii desfăşurate corespunzătoare veniturilor încasate, evidentiate în costuri, impozitul pe circulaţia mărfurilor, accizele şi contribuţia la fondul de cercetare-dezvoltare. Articolul 26 Partea din sumele încasate reprezentind contravaloarea produselor scoase din rezervele materiale naţionale în scopul asigurării protecţiei sociale, precum şi pentru nevoile economiei naţionale şi apărării tarii rămîne la Oficiul Naţional al Rezervelor Materiale în vederea reintregirii stocurilor respective. Trimestrial, Guvernul aproba modul de constituire şi utilizare a fondurilor respective, prezentat de Oficiul Naţional al Rezervelor Materiale cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor. Articolul 27 Pentru încasarea unor amenzi, despăgubiri, contribuţii, taxe, cheltuieli de judecată, transmise spre urmărire şi încasare aparatului fiscal de către organele competente care le-au stabilit, organele din subordinea direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti pot folosi, pentru localităţile unde volumul debitelor o justifica, personal angajat prin convenţii civile, plătit pe bază de tarife din încasări. Stimularea personalului utilizat pentru încasarea, potrivit legii, a unor venituri cuvenite altor beneficiari decît bugetul de stat şi bugetele locale, se poate face şi prin plata unui anumit procent din comisionul reţinut pentru serviciul prestat acestora. Veniturile realizate de personalul prevăzut la alineatele precedente sînt supuse impozitării în condiţiile legii. Tarifele pentru plata personalului care efectuează operaţiuni de încasare a veniturilor bugetare, pentru care nu se justifica încadrarea de salariaţi cu contract de muncă, precum şi stimulentele care se pot acorda personalului care contribuie la încasarea unor venituri pentru alte unităţi pe bază de comision, se stabilesc de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Articolul 28 Dividendele cuvenite statului, potrivit legii, aferente anului 1991, în calitate de acţionar unic la societăţile comerciale cu capital de stat, devin venituri ale bugetului de stat pe anul 1992. Articolul 29 În anul 1992 se constituie fondul special pentru asigurările sociale ale ţărănimii. Veniturile fondului special pentru asigurările sociale ale ţărănimii se constituie din contribuţia agenţilor economici cu capital integral sau majoritar de stat în cota de 0,5 la suta, aplicată asupra încasărilor realizate din activitatea industriala, de construcţii-montaj, agricolă, silvică, transporturi, telecomunicaţii, comerţ, turism şi prestări de servicii, după deducerea impozitului pe circulaţia mărfurilor şi a accizelor. Veniturile şi cheltuielile fondului special pentru asigurările sociale ale ţărănimii pentru anul 1992 se stabilesc în suma de 9.000.000 mii lei, conform anexei nr. 9. Începînd cu luna aprilie 1992, agenţii economici au obligaţia virarii sumelor calculate, conform alin. 2, o dată cu plata impozitului pe circulaţia mărfurilor şi accizelor, potrivit instrucţiunilor ce se vor emite de către Ministerul Economiei şi Finanţelor. Ministerul Economiei şi Finanţelor va transfera veniturile, prevăzute la alin. 3, la dispoziţia organelor cu atribuţii privind plata pensiilor ţărănimii. Prevederile prezentului articol se aplică pe perioada 1 aprilie - 30 septembrie 1992. Suma de 3 miliarde lei cu care se diminuează impozitul pe profit prin aplicarea cotei de 0,5 la suta prevăzute de alin. 2 se va recupera din dividendele ce se vor incasa potrivit art. 28. Articolul 30 În anul 1992, la instituţiile publice se va aplica sistemul de premiere, potrivit prevederilor legale în vigoare pentru anul 1991. Articolul 31 Trimestrial, Guvernul va prezenta Parlamentului rapoarte şi propuneri privind modificările intervenite în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat pe anul 1992 ca urmare a unor măsuri fiscale, schimbărilor intervenite în evoluţia preţurilor şi din adaptarea legislaţiei la condiţiile economiei de piaţa. Articolul 32 Se autorizeaza Guvernul ca din resursele financiare peste cele prevăzute în buget sau altele identificate în procesul execuţiei bugetare să efectueze repartizari pentru finanţarea unor acţiuni urgente din domeniile: apărare, ordine publică, agricultura, sănătate, învăţămînt, cercetare ştiinţifică, cultura şi altele, urmînd ca trimestrial, în baza art. 31, să fie supuse aprobării Parlamentului. Articolul 33 Guvernul va analiza, pînă la data de 30 aprilie 1992, dotarea şi inzestrarea armatei, organizarea, atribuţiile, subordonarea şi asigurarea cu fonduri băneşti a Departamentului de Informaţii din cadrul Secretariatului General al Guvernului, precum şi situaţia asistenţei sanitare a populaţiei, situaţia în domeniul învăţămîntului, al culturii şi va lua şi prezenta Parlamentului, după caz, pînă la aceeaşi dată, măsurile ce se impun, inclusiv propuneri de modificare a Legii bugetului de stat pe anul 1992 şi a altor reglementări legale. Articolul 34 Guvernul va prezenta Parlamentului, pînă la 30 aprilie 1992, situaţia încadrării cu personal a ministerelor şi celorlalte structuri administrative subordonate, precum şi măsurile organizatorice şi legislative ce se impun pentru îmbunătăţirea structurii, încadrării cu personal şi functionalitatii acestora. Articolul 35 Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezenta lege. Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţa comuna din 26 martie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2)din Constituţia României. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR MARŢIAN DAN PREŞEDINTELE SENATULUI academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU Anexa 1 a LISTA produselor şi serviciilor de baza în consumul populaţiei subvenţionate de la buget în anul 1992 A. De al bugetul de stat
- Combustibil pentru încălzit şi prepararea hranei, inclusiv lemne de foc, precum şi diferenţa de tarif pentru transportul combustibililor
- Energia electrica
- Abonamente pentru transportul interurban de călători şi transportul cu metroul
- Transportul fluvial în Delta şi pe relaţia Orşova - Moldova Noua şi Brăila - Hîrşova, pentru localnici
- Pîine
- Zahăr
- Ulei comestibil
- Lapte de consum, inclusiv lapte praf
- Unt
- Caiete şcolare
- Taxe pentru întreţinerea copiilor în crese şi grădiniţe (inclusiv cele particulare)
- Proteze, produse ortopedice şi vata medicinala
- Carne, unele produse din carne, precum şi diferenţele de preţ de contractare la carne de porc în viu şi carne de pui
- Griul din import pentru panificatie B. De la bugetele locale
- Energie termica
- Abonamente pentru transportul urban de călători. Anexa 1 b BUGETUL DE STAT PE ANUL 1992 - SINTEZA - Anexa 2 Anexa 3 TRANSFERURILE DIN BUGETUL DE STAT LA BUGETELE LOCALE PE ANUL 1992 Anexa 4 CATEGORII DE VENITURI ŞI CHELTUIELI AVUTE ÎN VEDERE LA STABILIREA TRANSFERURILOR DIN BUGETUL DE STAT LA BUGETELE LOCALE VENITURI PROPRII
- Impozitul pe profit (de la regiile autonome de subordonare locală)
- Impozite şi taxe de la populaţie - Impozitul pe terenurile agricole ale populaţiei - Impozitul pe veniturile liber-profesionistilor, meseriasilor şi a altor persoane fizice independente şi asociaţii familiale - Impozitul pe clădirile şi terenurile populaţiei - Taxe asupra mijloacelor de transport - Taxe de timbru asupra succesiunilor şi alte taxe de timbru de la populaţie - Alte impozite şi taxe de la populaţie
- Alte impozite directe - Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat - Impozitul pe clădiri de la persoane juridice - Alte încasări din impozite directe
- Impozitul pe spectacole
- Alte impozite indirecte - Majorări şi penalităţi de întîrziere pentru venituri nevărsate la termen - Alte încasări din impozite indirecte
- Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome (de subordonare locală)
- Vărsăminte de la instituţiile publice - Alte venituri de la instituţiile publice
- Diverse venituri - Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată şi despăgubiri - Venituri din amenzile aplicate potrivit dispoziţiilor legale - Venituri din concesiuni - Încasări din alte surse
- Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului - Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice CHELTUIELI CURENTE ŞI DE CAPITAL
- Cultura şi arta; asigurarea condiţiilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor sportive şi de tineret
- Asistenţa socială
- Gospodărie comunală şi locuinţe
- Cheltuieli pentru organele autorităţii executive
- Transporturi şi comunicaţii
- Alte acţiuni economice
- Alte acţiuni NOTĂ: La stabilirea alocaţiei de la buget pentru construcţii de locuinţe s-a avut în vedere, în principal, satisfacerea necesităţilor de spaţii locative pentru familiile cu venituri scăzute şi pentru persoanele handicapate. Necesităţile de locuinţe pentru celelalte categorii de cetăţeni urmează să se realizeze cu fonduri de la populaţie şi prin credite bancare, în condiţiile legii. Anexa 5/01 PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/02 SENATUL ROMÂNIEI BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/03 CAMERA DEPUTAŢILOR BUGETUL PE ANUL 1992 Notă ... *) Pe măsura asigurării şi aprobării documentaţiei tehnico-economice de execuţie se vor asigura resursele financiare necesare continuării lucrărilor la "Casa Poporului", din veniturile prevăzute la art.
- De asemenea, se vor asigura fondurile necesare pentru apariţia publicaţiei "Parlamentul". Anexa 5/04 MINISTERUL JUSTIŢIEI BUGETUL PE ANUL 1992 VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget Anexa 5/05 MINISTERUL PUBLIC BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/06 CURTEA SUPREMA DE JUSTIŢIE BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/07 SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/08 MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÎNTULUI ŞI ŞTIINŢEI BUGETUL PE ANUL 1992 VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget Notă ... *) Suma a fost stabilită în baza Hotărîrilor Guvernului nr. 934/1990 şi nr. 625/
- Anexa 5/09 MINISTERUL SĂNĂTĂŢII BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/10 MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/11 MINISTERUL CULTURII BUGETUL PE ANUL 1992 Notă ... *) Din sumele prevăzute se poate utiliza o cota-parte pentru dotări ale unor instituţii culturale din Republica Moldova cu care Ministerul Culturii realizează acţiuni comune, precum şi pentru dotarea instituţiilor de cultura, proprietatea statului român, situate în afară teritoriului tarii şi plasate în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget Anexa 5/12 MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI BUGETUL PE ANUL 1992 *) Din care, 300 milioane lei pentru Comitetul Olimpic Român. VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget Anexa 5/13 SECRETARIATUL DE STAT PENTRU HANDICAPATI BUGETUL PE ANUL 1992 VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget Anexa 5/14 MINISTERUL INDUSTRIEI BUGETUL PE ANUL 1992 VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget Anexa 5/15 MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI BUGETUL PE ANUL 1992 Notă ... *) Fondurile alocate de la buget se utilizează pentru acoperirea parţială a cheltuielilor de întreţinere şi reparare a sistemelor de îmbunătăţiri funciare. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei împreună cu Ministerul Economiei şi Finanţelor vor supune spre aprobare tarife pentru prestaţiile din domeniul imbunatatirilor funciare care se vor incasa de la beneficiar, în vederea acoperirii cheltuielilor cu exploatarea, întreţinerea şi repararea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare. Anexa 5/16 MINISTERUL COMERŢULUI ŞI TURISMULUI BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/17 MINISTERUL TRANSPORTURILOR BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/18 MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/19 MINISTERUL COMUNICAŢIILOR BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/20 MINISTERUL MEDIULUI BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/21 MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE BUGETUL PE ANUL 1992 VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget Anexa 5/22 MINISTERUL DE INTERNE BUGETUL PE ANUL 1992 VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget Anexa 5/23 SERVICIUL ROMAN DE INFORMAŢII BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/24 MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE BUGETUL PE ANUL 1992 VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget Notă ... *) Cheltuielile de întreţinere şi funcţionare pe anul 1992 ale misiunilor diplomatice, înfiinţate în anul 1991 prin Decretul nr. 57/1991, vor fi acoperite din sumele realizate peste prevederile bugetare pe anul 1992 la taxele consulare stabilite Ministerului Afacerilor Externe în suma de 720,0 milioane lei, respectiv 4,0 milioane dolari S.U.A. Anexa 5/25 MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/26 ACADEMIA ROMÂNĂ BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/27 SECRETARIATUL DE STAT PENTRU CULTE BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/28 COMISIA NAŢIONALA PENTRU STANDARDE, METROLOGIE ŞI CALITATE BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/29 COMISIA NAŢIONALA DE INFORMATICA BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/30 COMISIA NAŢIONALA PENTRU STATISTICA BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/31 AGENŢIA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/32 AGENŢIA NAŢIONALA PENTRU PRIVATIZARE BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/33 CENTRUL NAŢIONAL AL CINEMATOGRAFIEI BUGETUL PE ANUL 1992 VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget Anexa 5/34 AGENŢIA NAŢIONALA DE PRESA "ROMPRES" BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/35 RADIOTELEVIZIUNEA ROMÂNĂ BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/36 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE CRUCE ROŞIE BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/37 UNITATEA SPECIALĂ DE PAZA ŞI PROTOCOL BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/38 OFICIUL DE STAT PENTRU PROBLEME SPECIALE BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/39 OFICIUL NAŢIONAL AL REZERVELOR MATERIALE BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/40 OFICIUL DE STAT PENTRU INVENŢII ŞI MĂRCI BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/41 CENTROCOOP BUGETUL PE ANUL 1992 Anexa 5/42 MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR - ACŢIUNI GENERALE BUGETUL PE ANUL 1992 Notă ... *) Ministerul Economiei şi Finanţelor va repartiza suma respectiva pe ordonatori principali de credite în funcţie de aprobarea valutei şi data scadentei pentru efectuarea plăţii cotizaţiilor şi contribuţiilor la organismele internaţionale. Anexa 6 BUGETUL FONDULUI SPECIAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PE ANUL 1992 Notă ... *) 1,5 miliarde lei pentru continuarea lucrărilor la "Casa Academiei". Anexa 7 BUGETUL FONDULUI SPECIAL PENTRU SĂNĂTATE PE ANUL 1992 Anexa 8 BUGETUL FONDULUI SPECIAL PENTRU ÎNVĂŢĂMÎNT PE ANUL 1992 Anexa 8 a BUGETUL FONDULUI SPECIAL PENTRU ÎNVĂŢĂMÎNT PE ANUL 1992 MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÎNTULUI ŞI ŞTIINŢEI Anexa 8 b BUGETUL FONDULUI SPECIAL PENTRU ÎNVĂŢĂMÎNT PE ANUL 1992 MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI Anexa 8 c BUGETUL FONDULUI SPECIAL PENTRU ÎNVĂŢĂMÎNT PE ANUL 1992 MINISTERUL TRANSPORTURILOR Anexa 8 d BUGETUL FONDULUI SPECIAL PENTRU ÎNVĂŢĂMÎNT PE ANUL 1992 MINISTERUL INDUSTRIEI Anexa 9 BUGETUL FONDULUI SPECIAL PENTRU ASIGURĂRILE SOCIALE ALE ŢĂRĂNIMII PE ANUL 1992