← România

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 66 din 9 septembrie 2004

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 66 din 9 septembrie 2004 privind schimbarea destinației unor părți din imobilele situate în municipiul București, precum și trecerea unor părți dintr-un imobil proprietate privată a statului din administrarea Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A. în administrarea Societății Comerciale "Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 23 septembrie 2004 Situația extraordinară prevăzută de art. 115 alin.

(4)din Constituție, republicată, o constituie urgența finalizării lucrărilor de construcție contractate a locuințelor de necesitate pentru cazarea imediată a persoanelor și familiilor acestora, pe perioada consolidării clădirilor de locuit multietajate încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public, această finalizare fiind împiedicată în situația în care destinația finală a întregului imobil nu este stabilită în condițiile legii. În temeiul art. 115 alin.
(4)din Constituție, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Parterul și mezaninul imobilelor prevăzute în anexa nr. 1 Articolul 2 Parterul și mezaninul imobilului prevăzut la pct. 2 din anexa nr. 1 Articolul 3 Parterul și mezaninul imobilului proprietate privată a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 Articolul 4 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2002 privind măsuri pentru susținerea și urgentarea acțiunilor de reducere a riscului seismic al clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 29 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 449/2002, și Hotărârea Guvernului nr. 849/2003 privind trecerea unor imobile, situate în municipiul București, din proprietatea publică a statului și din administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în proprietatea privată a statului și în administrarea Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 24 iulie 2003, se modifică în mod corespunzător. Articolul 5 și Anexele nr. 1 2 PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: p. Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, Marius Sorin Ovidiu Bota, secretar de stat p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 9 septembrie
  1. Nr.
  2. Anexa nr. 1 LISTA imobilelor ale căror parter și mezanin își schimbă destinația
  3. Bloc 108, Piața Națiunilor Unite nr. 8 (fostă str. Străpungerea Mihai Vodă), sectorul 5 - structură cu suprafața construită desfășurată de 9.046 mp și teren aferent construcției în suprafață de 646 mp. ...
  4. Bloc 107, Piața Națiunilor Unite nr. 9 (fostă str. Străpungerea Mihai Vodă), sectorul 5 - structură cu suprafața construită desfășurată de 8.890 mp și teren aferent construcției în suprafață de 621 mp. ... Anexa nr. 2 DATE DE IDENTIFICARE a părții din imobilul proprietate privată a statului, care se transmitedin administrarea Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A. înadministrarea Societății Comerciale ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Locul unde este Persoana Persoana situat imobilul juridică juridică Caracteristicile tehnice de la la care se ale imobilului care se transmite transmite imobilul imobilul ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Municipiul Proprietatea Proprietatea Bloc 108, tronson 2 - structură București, privată a privată a cu suprafața construită desfășu- Piața statului și statului și rată de 877,2 mp , reprezentând Națiunilor administrarea administrarea spații cu altă destinație situate Unite Companiei Societății la parter și mezanin, precum și nr. 8, Naționale Comerciale teren aferent în suprafață de bl. 108, de Investiții "Compania 62,7 mp sectorul 5 "C.N.I." - S.A. Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.