HOTĂRÂRE nr. 1.632 din 22 noiembrie 2006 privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ialomiţa în administrarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor - Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Regional Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 30 noiembrie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea imobilului aflat în domeniul public al statului, situat în municipiul Slobozia, Str. Lujerului nr. 1, judeţul Ialomiţa, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ialomiţa în administrarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor - Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Regional Bucureşti. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu Bucureşti, 22 noiembrie 2006. Nr. 1.632. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului aflat în domeniul public al statului care se transmite din administrarea Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ialomiţa în administrarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor - Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Regional Bucureşti -------