ORDIN nr. 97 din 17 august 1998 privind oferta publică pentru concesionarea unor perimetre de exploatare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 10 septembrie 1998 Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, având în vedere: . Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1997 privind conservarea şi încetarea activităţilor unor mine, aprobată prin Legea nr. 40/1998; . prevederile Legii minelor nr. 61/1998; . cererea Regiei Autonome a Cuprului Deva şi avizele anexate la documentaţiile înaintate Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 221/1995 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, emite următorul ordin: Articolul 1 Se oferă spre concesionare următoarele perimetre de exploatare: Articolul 2 Persoanele juridice interesate vor depune la Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale o cerere de intenţie în termen de 30 de zile calendaristice de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României. Articolul 3 Pentru negocierea licenţei de exploatare, solicitantul va depune la Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, în termen de 60 de zile calendaristice de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, ofertele pentru perimetrele de exploatare solicitate. Aceste oferte vor cuprinde: - Studiul de fezabilitate pentru valorificarea rezervelor din perimetrul minier; - Planul de dezvoltare a exploatării (proiect tehnic pentru deschidere, pregătire şi exploatare); - Studiul de impact asupra mediului (avizat); - Planul de refacere a mediului, însoţit de o garanţie bancară. Articolul 4 În scopul întocmirii documentaţiilor necesare participării la concurs, Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale pune la dispoziţie solicitanţilor, contra cost, documentaţia de închidere şi toate datele geologice de care dispune. Articolul 5 Compartimentele de resort din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 6 Prevederile prezentului ordin intră în vigoare de la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Mihail Ianas -----------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.