ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 29 martie 2006 pentru prelungirea aplicării prevederilor art. 167^1 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 30 martie 2006 În vederea asigurării unei corelări între creşterea eşalonată a vârstelor standard de pensionare cu creşterea treptată a vârstei efective de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă conform legislaţiei anterioare datei de 31 martie 2001, din necesitatea asigurării trecerii treptate de la conceptul de grupe superioare de muncă potrivit legislaţiei anterioare la acela de condiţii deosebite şi speciale stabilite prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru asigurarea continuităţii cadrului legal, ca o dispoziţie tranzitorie, pentru ca persoanele care au desfăşurat activităţi în grupa I de muncă, conform legislaţiei anterioare, să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă în condiţiile prevăzute de art. 167^1 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de faptul că la data de 1 aprilie 2006 prevederile art. 167^1 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, îşi încetează aplicabilitatea, ceea ce ar presupune ca o mare parte a persoanelor care au desfăşurat activitatea în fosta grupă I de muncă să se pensioneze cu peste 7 ani faţă de condiţiile actuale, fenomen care ar genera un tratament discriminatoriu între aceleaşi categorii de asiguraţi, cu implicaţii sociale deosebite, având în vedere faptul că aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară, în temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.