DECRET nr. 853 din 17 decembrie 2003 privind conferirea Ordinului naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 913 din 19 decembrie 2003 În temeiul prevederilor a
rt. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin.
(1), ale art. 6 lit. A pct. II şi ale art. 11 alin.
(1)pct. I.2 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare, în semn de apreciere pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea învăţământului românesc, pentru întreaga activitate didactică şi de cercetare, Preşedintele României decretează: Articolul UNIC Se conferă Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler: - domnului profesor universitar Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad; - doamnei profesor universitar Lizica Marioara Mihuţ, rector al Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad; - domnului profesor universitar Ion Smedescu, rector al Universităţii Româno-Americane din Bucureşti. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI ION ILIESCU În temeiul art. 100 alin.
(2)din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Bucureşti, 17 decembrie 2003. Nr. 853. ──────────────