DECIZIE nr. 117 din 29 septembrie 1998 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 22 octombrie 1998 Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecător Constantin Doldur - judecător Gabor Kozsokar - judecător Ioan Muraru - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Paula C. Pantea - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent. Pe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie în Dosarul nr. 2.471/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Preşedintele declara dezbaterile deschise. La apelul nominal răspunde Purcariu Petru, prin avocat Dochitescu Adriana. Lipseşte Consiliul Local al Municipiului Lugoj, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei. Faţa de declaraţia părţilor că nu au cereri de formulat, se constata cauza în stare de judecată şi se da cuvântul în fond părţilor. Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei invocate, arătând ca dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece transfera în competenţa părţilor litigante atribuţii care, potrivit art. 130 din Constituţie, aparţin Ministerului Public. Avocatul solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate cu motivarea ca dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 130 din Constituţie, declararea recursului în anulare constituie o prerogativa ce aparţine exclusiv procurorului general. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 4 martie 1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, ridicată de Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie. În motivarea excepţiei, Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie susţine ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 128 şi 130 din Constituţie, întrucât, din moment ce declararea recursului în anulare constituie o prerogativa care aparţine exclusiv procurorului general, ca reprezentant al Ministerului Public, este firesc ca retragerea acestei cai extraordinare de atac de către initiatorul ei, conform art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, sa reprezinte un exerciţiu al aceloraşi atribuţii, la indemana aceluiaşi subiect calificat, cu efect de stingere a litigiului respectiv. Prevederea atacată este neconstitutionala deoarece transfera în competenţa părţilor litigante atribuţii care, potrivit art. 130 din Constituţie, constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public şi se exercită prin procurorii constituiţi în parchete, incalcandu-se astfel ordinea de drept. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate invocată nu este intemeiata, deoarece, în temeiul principiului disponibilităţii, părţile pot "să-şi manifeste dreptul de dispoziţie cu privire la dreptul subiectiv, iar negarea acestui drept echivaleaza cu încălcarea principiului liberului acces la justiţie". Potrivit art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, cu privire la dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizii definitive care, potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 145 alin.
(2)din Constituţie, sunt obligatorii şi produc efecte numai pentru viitor. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit.
- c)din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată. Potrivit art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, "până la închiderea dezbaterilor procurorul general îşi poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părţile din proces pot cere continuarea judecaţii". Acest text a fost atacat integral, de mai multe ori, cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea pronunţându-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, în sensul că dispoziţiile sale sunt constituţionale. În considerentele acestei decizii s-a reţinut ca "art. 330^4 din Codul de procedură civilă arata condiţiile în care procurorul general îşi poate retrage recursul în anulare şi consacra, totodată, dreptul părţilor din proces de a stărui pentru continuarea judecaţii. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusă în discuţie nici o situaţie conflictuala cu dispoziţiile Constituţiei". Decizia nu a fost atacată cu recurs în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 330 4 , astfel ca ea a rămas definitivă. Faptul ca întregul text a fost declarat constituţional nu a împiedicat părţile, în alte cauze, sa invoce excepţia de neconstituţionalitate a aceluiaşi text, Curtea mentinand, prin deciziile pronunţate, aceeaşi soluţie de constituţionalitate, întrucât nu au intervenit elemente noi care să facă necesară reconsiderarea practicii sale. Cu privire la dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat şi prin deciziile nr. 67 şi 68 din 16 aprilie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998, respingând aceasta excepţie. Pentru a se pronunţa aceasta soluţie s-a reţinut, în esenta, ca textele care reglementează recursul în anulare, inclusiv art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, nu contravin art. 125 şi 128 din Constituţie, deoarece faptul ca o cale de atac, care se poate exercita numai de către procurorul general, este continuată, în caz de renunţare a acestuia, la cererea uneia dintre părţi, nu este o problemă de constituţionalitate, ci de opţiune legislativă care nu poate fi cenzurata de justiţia constituţională. S-a reţinut, de asemenea, ca posibilitatea părţii interesate de a cere continuarea judecării recursului în anulare, în cazul în care procurorul general l-a retras, nu contravine nici unei prevederi constituţionale, deoarece art. 128 şi 130 din Constituţie nu sunt afectate, iar exercitarea recursului în anulare s-a făcut în condiţiile legii şi partea nu va putea susţine un alt motiv decât cel invocat de procurorul general, dar, desigur, în lumina intereselor sale. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
- c)şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie în Dosarul nr. 2.471/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 1998. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Maria Bratu ----------------