ACORD din 21 aprilie 1992 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea în vederea pregătirii şi perfecţionării de specialişti şi factori de conducere din economie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 10 iunie 1992 Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania, în baza Acordului româno-german din 29 iunie 1973 pentru colaborare economică, industriala şi tehnica, pe baza Acordului româno-german din 29 iunie 1973 pentru colaborare culturală şi ştiinţifică, prin referire la Programul de aplicare pentru anii 1990-1992 a Acordului din 29 iunie 1973 pentru colaborare culturală şi ştiinţifică, cu privire la Tratatul româno-german din 21 aprilie 1992 privind cooperarea prieteneasca şi parteneriatul în Europa, şi luînd în considerare discutiile dintre Primul-ministru din România şi Cancelarul federal la data de 28/29 noiembrie 1991 la Bonn, şi avînd în vedere discutiile ministrului afacerilor externe al României cu ministrul federal al afacerilor externe la 3 aprilie 1991 la Bonn, avînd în vedere importanţa deosebită a colaborării în vederea pregătirii şi perfecţionării de specialişti şi factori de conducere din economie, pentru aprofundarea în continuare a relaţiilor economice şi a altor relaţii, au convenit următoarele: Articolul 1
(1)Părţile contractante convin, prin colaborare în pregătirea şi perfecţionarea specialiştilor şi factorilor de conducere din economie, sa sprijine procesul de reforma economică în România şi sa utilizeze aceasta colaborare pentru a întări structurile economice şi formele de întreprinderi, care sînt importante pentru introducerea economiei de piaţa. ...
(2)Părţile contractante convin ca aceasta colaborare pentru pregătirea şi perfecţionarea specialiştilor şi cadrelor de conducere din economie să aibă ca scop adincirea relaţiilor economice şi a contactelor dintre întreprinderile ambelor tari. ... Articolul 2 Părţile contractante susţin măsuri cum ar fi:
- pregătirea şi perfecţionarea factorilor de conducere în economie, inclusiv în administraţia economică;
- pregătirea şi perfecţionarea de specialişti în economie, inclusiv în administraţia economică;
- colaborarea în vederea formării profesionale şi cercetării în probleme de formare profesională;
- dezvoltarea colaborării între organizaţii din economie, în vederea pregătirii şi perfecţionării de specialişti şi de factori de conducere din economie. Articolul 3
(1)Părţile contractante sprijină şi facilitează colaborarea între întreprinderi, organizaţii şi instituţii de învăţămînt, în vederea pregătirii şi perfecţionării de specialişti şi factori de conducere în economie. ...
(2)Părţile îşi vor concentra toată atenţia, pe durata valabilităţii acordului, asupra pregătirii şi perfecţionării de specialişti şi factori de conducere din România. Colaborarea se va extinde treptat şi asupra pregătirii şi perfecţionării de specialişti şi factori de conducere în economia din Republica Federala Germania. ... Articolul 4
(1)Măsurile privind pregătirea şi perfecţionarea de specialişti şi factori de conducere din economie se vor stabili prin cîte un program anual. Programele, pe perioada derulării lor, pot fi modificate sau completate de comun acord. ...
(2)Promovarea altor măsuri, care nu sînt cuprinse în program, dar corespund spiritului acordului nu este exclusa. ... Articolul 5
(1)Realizarea acestui acord se va face de către o grupa de specialitate pentru colaborare pe probleme de pregătire şi perfecţionare, desemnată de Comisia mixtă pentru colaborare economică, industriala şi tehnica. ...
(2)Grupa de specialitate are următoarele atribuţii: ...
- a)stabilirea de programe; ...
- b)coordonarea şi perfecţionarea colaborării organizaţiilor prevăzute în alin.
(1)al art. 3; ...
- c)evaluarea programelor, realizarea şi rezultatele acestora; ...
- d)stabilirea telurilor pentru viitoarea colaborare în conformitate cu acest acord; ...
- e)raportul asupra rezultatelor colaborării faţă de Comisia mixtă guvernamentală pentru colaborare economică, industriala şi tehnica. ...
(3)Grupa de specialitate se va întruni, după posibilităţi, cel puţin o dată pe an. ... Articolul 6
(1)Părţile contractante sînt de acord ca, în scopul unei colaborări de succes, cunoaşterea limbii din ţara partenerului este de dorit, pentru cei care vor fi pregatiti şi perfectionati în cadrul acestui acord. Acestui aspect i se va acorda atenţie deosebită. ...
(2)Se vor selectiona cu predilectie acei candidaţi la pregătire şi perfecţionare din România care cunosc limba germană, în vederea unei calificări temeinice şi a efectuării unei practici în întreprinderi şi instituţii din Republica Federala Germania. ... Articolul 7
(1)Părţile contractante sînt de acord ca acţiunile pentru pregătirea şi perfecţionarea de specialişti şi factori de conducere din cadrul prezentului acord să fie de regula finanţate după cum urmează: ...
- toate costurile în lei care se vor ivi vor fi suportate de partea română;
- toate costurile în D.M. care se vor ivi vor fi suportate de partea germană.
(2)Modificări ale reglementărilor de la alin.
(1)pot fi stabilite la anumite proiecte cu partenerii de proiect. ...
(3)Toate prevederile de aplicare şi finanţare ce trebuie realizate sînt adăugate ca anexa la prezentul acord. ... Articolul 8 Pentru participanţii la aceste programe nu este necesar un permis de muncă. Acest lucru este valabil şi pentru persoanele care sînt direct implicate în pregătirea şi realizarea acestor programe. Articolul 9 Dacă este necesar, părţile contractante vor tine consultaţii cu privire la realizarea prezentului acord sau la posibilităţile largirii acestuia. Articolul 10
(1)Prezentul acord va intra în vigoare la data la care ambele părţi vor notifica reciproc faptul ca condiţiile necesare de ordin intern pentru intrarea în vigoare a acordului au fost îndeplinite. ...
(2)Acest acord este valabil pînă la 31 decembrie 1996. ...
(3)Cu cel puţin 3 luni înaintea expirării valabilităţii prezentului acord, părţile contractante vor relua negocierile pentru o colaborare ulterioară. ... Încheiat la Bucureşti la 21 aprilie 1992, în doua exemplare, fiecare în limba română şi limba germană, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate. Pentru Guvernul României, Adrian Nastase Pentru Guvernul Republicii Federale Germania, Hans Dietrich Genscher Anexa 1 PREVEDERI DE APLICARE ŞI FINANŢARE conform articolului 7 alineatul
(3)al Acordului din 21 aprilie 1992 dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea în vederea pregătirii şi perfecţionării de specialişti şi factori de conducere din economie
(1)Organizaţiile care desfăşoară programe în cadrul pregătirii şi perfecţionării de specialişti şi factori de conducere din economie vor stabili toate reglementările necesare colaborării cu partenerii lor. ...
(2)Se pornesc de la următoarele principii: ... 1. Partenerii vor inmina forurilor competente din ţara lor propunerile de proiecte, pînă la 31 august al fiecărui an calendaristic. 2. Grupa de specialitate, conform art. 5 al prezentului acord, decide asupra includerii propunerilor de proiecte în programul anual, cel tirziu pînă la sfîrşitul lunii noiembrie a fiecărui an calendaristic. 3. Ulterior, partenerii vor face pregatirile organizatorice pentru realizarea proiectelor stabilite. Pentru aceasta se prevede o perioadă de pregătire de cel puţin 3 luni. 4. Celălalt partener va lua parte la selecţia participanţilor. O buna cunoaştere a limbii germane este indispensabila pentru participarea la selecţia pentru şcolarizarea în Republica Federala Germania, pe o durată de mai mult de 3 luni. 5. Partenerii vor cădea de acord asupra procedeului de concurare. Documentele de concurs vor fi puse la dispoziţia partenerului care realizează programul cu cel puţin 10 saptamini înaintea începerii acţiunii. Partenerul care executa programul confirma partenerului trimiţător acceptarea candidatului cu cel puţin 4 saptamini înaintea începerii acţiunii. 6. Partea care executa programul va prezenta programul sau cu cel puţin 2 saptamini înainte de începutul unei acţiuni. 7. Partenerii îşi asuma următoarele obligaţii:
- a)partenerul trimiţător va suporta cheltuielile de transport ale participanţilor, pînă la primul punct al programului din România, respectiv din Republica Federala Germania şi de la ultimul punct al programului înapoi în România, respectiv Republica Federala Germania; ...
- b)partenerul care executa programul va suporta cheltuielile de transport ale participanţilor, ce decurg din program, pentru călătorii ale participanţilor din punctul de sosire şi pînă la punctul de plecare; ...
- c)partenerul care executa programul suporta cheltuielile de cazare şi masa pentru acţiunile pînă la 3 luni, sau acorda o bursa, conform pct. 8; ...
- d)partenerul trimiţător oferă participanţilor la acţiuni pînă la 3 luni, cărora nu li se acordă bursa, o diurna adecvată; ...
- e)partenerul trimiţător suporta cheltuielile de translatie pentru programele de grup. Pentru persoanele individuale, cum ar fi conferenţiari, consultanţi, partenerul gaza preia, dacă va fi necesar, cheltuielile de translatie. ... 8. Pentru acţiuni (practica) în Republica Federala Germania mai mult de 3 luni şi mai ales pentru acţiuni individuale, partenerul care executa programul plăteşte o bursa adecvată. Din aceasta bursa trebuie să fie suportate toate cheltuielile de subzistenta. În cazul în care partenerul care executa programul asigura cazarea şi masa, bursa se diminuează corespunzător. 9. Partenerul care executa programul suporta cheltuielile pentru seminarii în Republica Federala Germania. 10. Partenerul care executa programul preia costurile unui curs introductiv şi de limba de specialitate, cu durata de una sau 2 luni, care poate fi premergător unui program de 3 sau mai multe luni în Republica Federala Germania. În timpul şederii la un institut lingvistic, partenerul care executa programul suporta cheltuielile de cazare şi masa şi asigura participanţilor o diurna. 11. Partenerul care executa programul preia costurile pentru asigurarea de boala, asigurarea de răspundere civilă şi asigurarea contra accidentelor. Sînt valabile condiţiile de asigurare uzuale. 12. Conferentiarilor care vor fi trimişi de Guvernul Republicii Federale Germania la conferinţe şi susţinerea de seminarii, partenerul gazda le asigura cazare gratuita şi asistenţa medicală în caz de boala, în situaţia în care se specifică alte condiţii în invitaţie. 13. Partenerii îi vor sprijini pe participanţi în obţinerea permisului de şedere în ţara ce le este necesar. ------------------