HOTĂRÂRE nr. 569 din 16 iulie 2020 privind revocarea dreptului de administrare al Consiliului Local al Sectorului 5 al Municipiului București asupra unor imobile aflate în domeniul public al statului, situate în municipiul București, darea acestora în administrarea Ministerului Apărării Naționale și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 31 iulie 2020 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al prevederilor art. 867 alin.
(1), art. 868 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și în conformitate cu prevederile art. 288 alin.
(1)și art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 1/2014 asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competențe exercitate de unele ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a unor măsuri de reformă privind administrația publică, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă revocarea dreptului de administrare al Consiliului Local al Sectorului 5 al Municipiului București asupra unor imobile, aflate în proprietatea publică a statului, situate în municipiul București, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Se aprobă actualizarea datelor de identificare ale imobilului înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului cu nr. MFP potrivit anexei. Articolul 3 Se aprobă darea în administrarea Ministerului Apărării Naționale a imobilelor prevăzute la art. 1, în vederea realizării unor proiecte de investiții imobiliare în domeniul apărării naționale. Articolul 4 Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 3 se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Local al Sectorului 5 al Municipiului București, prin structurile specializate din subordine, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 5 Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidențele cantitativ-valorice, de cadastru și datele de identificare ale imobilelor în cauză și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul apărării naționale, Nicolae Ionel Ciucă p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Vetuța Stănescu, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu București, 16 iulie 2020. Nr. 569. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICAREale imobilelor aflate în domeniul public al statului, situate în municipiul București, asupra cărora se revocă dreptul de administrare al Consiliului Local al Sectorului 5 al Municipiului București, care se dau în administrarea Ministerului Apărării Naționale, și ale imobilului nr. MFP 159739, ale cărui date de identificare se actualizează Nr. MFPCodul de clasificareDenumirea bunuluiAdresa Elementele-cadru de descriere tehnicăValoarea părții bunului care se transmite(lei)Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUIPersoana juridică la care se transmite imobilul/CUI1597388.19.01ImobilMunicipiul București, sectorul 5Teren5.313.297Statul român, din administrarea Consiliului Local al Sectorului 5 al Municipiului BucureștiCUI - 4433953Statul român, în administrarea Ministerului Apărării NaționaleCUI - 41832291597398.19.01Imobil Municipiul București, sectorul 5Teren384.718Statul român, din administrarea Consiliului Local al Sectorului 5 al Municipiului BucureștiCUI - 4433953Statul român, în administrarea Ministerului Apărării NaționaleCUI - 4183229 -----