ORDIN nr. 37 din 23 ianuarie 2014 privind autorizarea operatorilor economici pentru desfășurarea activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 5 februarie 2014 În conformitate cu prevederile art. 19 alin.
(2)din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, republicată, al art. 12 lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 4 alin.
(1)pct. 6 și art. 5 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare, ministrul transporturilor emite următorul ordin: Articolul 1 Transporturile publice de pasageri și/sau de mărfuri pe căile navigabile interioare ale României pot fi efectuate numai de operatori economici autorizați în acest sens, persoane juridice sau fizice române care, potrivit legii, pot desfășura activități economice sub codul CAEN 5030 - Transport de pasageri pe căi navigabile interioare și/sau codul CAEN 5040 - Transport de marfă pe căi navigabile interioare și care dețin capacitățile și competențele necesare desfășurării acestora. Articolul 2 Transporturile publice de pasageri și/sau de mărfuri pe căile navigabile interioare ale României pot fi efectuate de persoane juridice străine care, potrivit legii, pot desfășura activități economice în apele naționale navigabile, cu nave care arborează alt pavilion decât cel român, fără a fi necesară autorizarea acestora în condițiile prezentului ordin, numai în cel puțin una dintre următoarele situații:
- a)navele sunt înregistrate într-un stat membru al Uniunii Europene sau posedă un certificat de membru al flotei unui stat membru al acesteia; ...
- b)navele tranzitează apele naționale navigabile fără a efectua operațiuni de încărcare/descărcare în porturile românești; ...
- c)transportul de pasageri și/sau de mărfuri în apele naționale navigabile se realizează în trafic direct între un port românesc și un port al statului al cărui pavilion îl arborează nava; ...
- d)navele efectuează transporturi de pasageri în scop turistic de croazieră, cu escală în unul sau mai multe porturi românești; ...
- e)persoana juridică străină care, potrivit legii, poate desfășura activități economice, a obținut de la Ministerul Transporturilor, direct sau prin intermediul expeditorilor mărfurilor și/sau pasagerilor, autorizația prevăzută de reglementările în vigoare, pentru efectuarea transportului pe căi navigabile în trafic direct între un port românesc și un port al altui stat, cu nave care nu arborează pavilionul statului în care se află portul de destinație; ...
- f)prevederi exprese ale unor acorduri și convenții internaționale la care România este parte dispun astfel. ... Articolul 3
(1)Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Navală Română, autorizează operatorii economici, la cererea acestora, pentru desfășurarea transporturilor publice de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare și emite autorizația pentru desfășurarea activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, denumită în continuare autorizație.
(2)Autorizația este documentul care atestă capacitatea operatorului economic de a executa activitatea înscrisă în aceasta, numai în condițiile respectării prevederilor prezentului ordin, ale reglementărilor naționale și ale Uniunii Europene din domeniul transporturilor pe căi navigabile interioare, precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
(3)Autorizația emisă în vederea desfășurării activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare va avea simbolul TPMCN.
(4)Operatorii economici care desfășoară activități de transport pasageri și/sau mărfuri pe căile navigabile interioare în folos propriu sau în interes personal nu se supun autorizării prevăzute de prezentul ordin. Articolul 4 Pentru activitățile de transporturi navale cu regim special, precum transporturi agabaritice, transporturi de materiale radioactive sau de deșeuri periculoase și alte categorii de transporturi pe care Autoritatea Navală Română le consideră că au un regim special, Autoritatea Navală Română emite la cererea operatorilor economici autorizații speciale, independente de autorizația prevăzută la art. 3 alin.
(1)Articolul 5 În situații de urgență ce reprezintă un pericol iminent pentru siguranța navigației, persoanelor și/sau mediului înconjurător, Autoritatea Navală Română poate aproba intervenția unui operator economic care nu deține autorizația prevăzută la art. 3 alin.
(1)Articolul 6
(1)În vederea autorizării, operatorul economic înaintează Autorității Navale Române documentele care fac dovada îndeplinirii criteriilor de autorizare prevăzute în anexa nr. 1
(2)Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 2
(3)În termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de autorizare și a documentației complete, Autoritatea Navală Română va emite autorizația solicitată sau va comunică în scris motivele refuzului, după caz. Articolul 7
(1)Autoritatea Navală Română organizează și face publice centrele de primire a cererilor de autorizare.
(2)Autoritatea Navală Română va afișa la centrele menționate la alin.
(1)
(3)Documentele necesare autorizării se depun în copie legalizată, iar, în cazul copiilor neautentificate, acestea vor fi însoțite de originale și vor fi vizate pentru conformitate cu originalul de către personalul Autorității Navale Române.
(4)Centrele de primire a cererilor de autorizare prevăzute la alin.
(1)alin.
(2)Articolul 8
(1)Autorizația emisă în conformitate cu art. 3 alin.
(1)
(2)Modelul și conținutul autorizației sunt prevăzute în anexa nr. 3
(3)Formatul și elementele de siguranță ale autorizației se stabilesc de către Autoritatea Navală Română, prin decizie a directorului general.
(4)Autoritatea Navală Română ține evidența autorizațiilor emise în registrul unic denumit Registrul de evidență al autorizațiilor. Articolul 9 Autoritatea Navală Română efectuează, prin personalul propriu împuternicit în acest sens, controlul privind respectarea permanentă a criteriilor de autorizare prevăzute în anexa nr. 1 Articolul 10
(1)În cazurile în care, în urma controalelor efectuate de către Autoritatea Navală Română, prin personalul propriu împuternicit în acest sens, se constată că operatorul economic nu mai îndeplinește criteriile în baza cărora a fost autorizat și/sau nu au fost respectate reglementările legale privind desfășurarea activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, autorizația se suspendă pentru o perioadă de cel mult 30 de zile.
(2)Dacă la expirarea perioadei de suspendare operatorul economic nu face dovada remedierii deficiențelor ce au condus la luarea unei astfel de măsuri, Autoritatea Navală Română retrage din oficiu autorizația. Articolul 11
(1)La expirarea perioadei de valabilitate a autorizației, precum și în situația retragerii din oficiu a acesteia, Autoritatea Navală Română va înștiința în scris operatorul economic și, prin căpităniile de port, administrațiile portuare asupra încetării valabilității autorizației.
(2)Autorizația poate fi retrasă și la cererea expresă a operatorului economic autorizat. Articolul 12 Pe întreaga perioadă de valabilitate a autorizației, operatorul economic este obligat:
- a)să îndeplinească criteriile de autorizare și condițiile prevăzute în prezentul ordin; ...
- b)să respecte reglementările interne și, după caz, pe cele internaționale aplicabile activității pentru care a obținut autorizația; ...
- c)să păstreze la sediul său originalul autorizației și la bordul navelor lor câte o copie a autorizației; ...
- d)să informeze în scris Autoritatea Navală Română cu privire la orice modificare a condițiilor pe baza cărora a fost emisă autorizația, în termen de cel mult 15 zile de la producerea acestora; ...
- e)să transmită Autorității Navale Române datele statistice anuale privind numărul de pasageri și/sau tone/TEU transportate; ...
- f)să permită accesul membrilor echipei de control împuterniciți special de către Autoritatea Navală Română și să prezinte toate documentele solicitate. ... Articolul 13
(1)Autoritatea Navală Română va transmite trimestrial Direcției navale din Ministerul Transporturilor, până la data de 15 a lunii care urmează încheierii fiecărui trimestru, situația generală a autorizațiilor valabile emise pentru fiecare operator economic, precum și lista cuprinzând operatorii economici cărora li s-a retras autorizația în acel trimestru.
(2)Autoritatea Navală Română va transmite anual Direcției navale din Ministerul Transporturilor, până la data de 30 iunie, datele statistice anuale privind numărul de pasageri și/sau tone/TEU transportate, pentru anul anterior, pe fiecare operator economic. Articolul 14 Pentru prestațiile efectuate în vederea autorizării activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, Autoritatea Navală Română va percepe un tarif aprobat prin ordin al ministrului transporturilor. Articolul 15
(1)Autorizațiile emise pentru desfășurarea activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, valabile la data intrării în vigoare a prezentului ordin, își păstrează valabilitatea până la expirare.
(2)Pentru autorizațiile al căror termen de valabilitate depășește data de 30 iunie 2014, operatorii economici care le posedă au obligația să le preschimbe până la data de 31 decembrie 2014.
(3)Autorizațiile preschimbate în conformitate cu prevederile alin.
(2)
(4)Pentru preschimbarea autorizațiilor la care face referire alin.
(2)Articolul 16 Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancționează potrivit reglementărilor legale în vigoare. Articolul 17 Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 18 fac parte integrantă din prezentul ordin. Anexele nr. 1-3 Articolul 19 La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 287/2003 privind autorizarea agenților economici care desfășoară activități de transport naval, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 24 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Articolul 20 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul transporturilor, Constantin Matei, subsecretar de stat București, 23 ianuarie 2014. Nr. 37. Anexa nr. 1 CRITERIILE DE AUTORIZARE a operatorilor economici pentru desfășurarea activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare Articolul 1
(1)Pentru a fi autorizați în vederea desfășurării activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, operatorii economici trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
- a)să fie persoane fizice sau juridice legal constituite, cu drept de funcționare pe teritoriul României; ...
- b)să dețină certificat constatator emis de oficiul registrului comerțului, din care să rezulte capitalul social subscris și vărsat, asociații, obiectul de activitate, administratorii, însoțit de copia certificatului de înregistrare eliberat potrivit reglementărilor în vigoare; ...
- c)activitatea pentru care solicită autorizarea să fie inclusă în obiectul de activitate prevăzut în certificatul constatator emis de oficiul registrului comerțului; ...
- d)să nu fie declarați în stare de faliment, să dețină certificat emis de organele competente care să ateste că nu există obligații restante la bugetul general consolidat; ...
- e)conducătorul activității să prezinte un certificat de cazier judiciar, însoțit de declarația pe propria răspundere a acestuia privind ocuparea funcției de conducător al activității; ...
- f)conducătorul activității să își poată demonstra capacitatea profesională, fie prin diplome care atestă dobândirea de cunoștințe în domeniul activității pentru care se solicită autorizarea, prin diplome de licență/studii postliceale/studii medii sau alte documente echivalente, emise de către furnizorii de educație, de formare profesională sau de perfecționare din România în domeniul transporturilor navale, fie printr-o experiență practică relevantă, de minimum 3 ani, la un operator economic care a desfășurat efectiv activitatea pentru care solicită autorizarea; ...
- g)să demonstreze că dețin dotarea tehnică minimă necesară desfășurării activității; ...
- h)să demonstreze că navele lor respectă condițiile minime în conformitate cu reglementările în vigoare sub aspectul siguranței navigației, al protecției mediului, al asigurării condițiilor de muncă și de viață la bordul acestora și al altor condiții prevăzute de lege; ...
- i)să facă dovada că dețin în folosință navele, fie prin prezentarea de acte care atestă proprietatea asupra acestora, fie prin prezentarea unui contract de leasing sau de închiriere, care le dă dreptul să le utilizeze pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data solicitării autorizației, iar contractul să fie înregistrat în registrele Autorității Navale Române; ...
- j)să utilizeze numai personal de execuție care îndeplinește condițiile necesare sub aspectul confirmării competenței și al certificării lui la autoritățile competente, dacă legea prevede astfel. ...
(2)În cazul în care operatorul economic efectuează transporturi de marfă cu nave a căror capacitate de încărcare la pescaj maxim este mai mare de 200 tone, fără a include în această categorie operatorii economici care au în operare bacuri de traversare a căilor navigabile interioare de orice capacitate, criteriul prevăzut la alin.
(1)lit. f)
(3)Autoritatea Navală Română poate autoriza, cu titlu provizoriu, pe o perioadă de cel mult un an, un operator economic să desfășoare activitatea de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, cu limitare numai la transport de marfă, fără îndeplinirea criteriului de capacitate profesională a conducătorului activității sau a persoanei desemnate de acesta, cu condiția ca respectiva persoană să aibă experiență practică de cel puțin 3 ani la un operator economic autorizat să desfășoare activitatea de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare.
(4)Perioada de un an prevăzută la alin.
(3)
(5)Autoritatea Navală Română poate accepta că un conducător al activității sau persoana desemnată de acesta îndeplinește criteriul de capacitate profesională, fără a fi examinat, numai pe baza experienței practice acumulate de cel puțin 3 ani la un operator economic autorizat care a desfășurat efectiv activitatea de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare ori dacă a exercitat activitatea sau a condus cel puțin un an activitatea operatorului economic care a fost autorizat anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, cu condiția ca respectivul operator economic să desfășoare activitatea numai pe plan local ori numai pe căile navigabile interioare, din care se exclud: fluviul Dunărea, Canalul Sulina, Canalul Dunăre-Marea Neagră și Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari. Articolul 2 Dotările tehnice minime necesare pentru desfășurarea activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare se stabilesc și vor fi făcute publice de către Autoritatea Navală Română la centrele de primire a cererilor de autorizare și pe pagina sa de internet. Anexa nr. 2 (față) Număr intrare ......... Data .................. Către AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ Centrul de primire a cererilor de autorizare .................... I. Subsemnat(ul/a) ...................., domiciliat în ..................., str. ........................... nr. ......., bl. ........, sc. ....., et. ..., ap. ......, județul/sectorul ..........., telefon .........., act de identitate ............., seria ...... nr. ......, eliberat de ................. la data ............., CNP/NIF ................., în calitate de ...................... II. Pentru operatorul economic: .......................................................................*1), având nr. de ordine în registrul comerțului .................................., nr. de ordine în registrul asociațiilor și fundațiilor ......................., nr. autorizație pentru desfășurarea de activități economice în mod independent ................., cod unic de înregistrare .................................., obiect de activitate conform CAEN Rev. 2 - [] codul CAEN 5030 - Transport de pasageri pe căi navigabile interioare și/sau [] codul CAEN 5040 - Transport de marfă pe căi navigabile interioare.*2) III. Cu sediul în: localitatea ...................., str. ................. nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ..., ap. ...., județul/sectorul ............, cod poștal ..............., telefon ..........,............., fax ............, .............., e-mail ................,..............., website .............; IV. Persoana juridică are un număr de ......... puncte de lucru/sucursale, conform listei anexate. În temeiul Ordinului ministrului transporturilor nr. 37/2014 privind autorizarea operatorilor economici pentru desfășurarea activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căile navigabile interioare, solicit autorizația pentru desfășurarea activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căile navigabile interioare pentru ....................*3) V. Pentru autorizarea desfășurării activității de ......................*3), anexez următoarele documente necesare*4): ............................................................................ ............................................................................ (verso) ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ VI. Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând că declarațiile inexacte sunt pedepsite conform legii și, de asemenea, au drept consecință retragerea autorizației pentru desfășurarea activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare. Sunt de acord ca datele cuprinse în prezenta solicitare să fie prelucrate și să între în baza de date a Autorității Navale Române. Autoritatea Navală Română se obligă să respecte drepturile prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare. Data ............... Semnătura .............. L.S. ---------- *1) Se înscrie denumirea operatorului economic și a formei de organizare, conform reglementărilor legale: societate comercială (S.R.L., S.A., S.N.C., S.C.S., S.C.A.)/persoană fizică autorizată/întreprindere individuală/întreprindere familială/fundație etc. *2) Se va bifa în căsuța aferentă. *3) Se va înscrie "transport public de pasageri pe căi navigabile interioare" sau "transport public de mărfuri pe căi navigabile interioare" ori "transport public de pasageri și de mărfuri pe căi navigabile interioare", după caz. *4) Se va completa cu denumirea documentului, număr, data emiterii, data expirării, emitent, nr. file. Anexa nr. 3 MINISTERUL TRANSPORTURILOR AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ AUTORIZAȚIE pentru desfășurarea activității de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare TPMCN nr. ........... În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, republicată, în baza documentelor prezentate, se autorizează ..........................*1), cu sediul/domiciliul în ..............................*2), având Certificatul de înregistrare la registrul comerțului seria ...... nr. ........................, codul unic de înregistrare nr. ....................................., să desfășoare activitatea de .................................................*3). Prezenta autorizație atestă capacitatea operatorului economic de a efectua activitatea de transport public de pasageri și/sau de mărfuri pe căile navigabile interioare, cu obligativitatea respectării prevederilor legale în domeniu. Data emiterii: ............................. Valabilă până la data de: ............................. Semnătura și ștampila*4) ---------- *1) Se înscrie denumirea operatorului economic. *2) Se înscrie adresa completă. *3) Se va înscrie "transport public de pasageri pe căi navigabile interioare" sau "transport public de mărfuri pe căi navigabile interioare" ori "transport public de pasageri și de mărfuri pe căi navigabile interioare", după caz. *4) Se semnează de către persoana autorizată din cadrul Autorității Navale Române. ------