HOTĂRÂRE nr. 1.098 din 3 noiembrie 2010 privind modificarea anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 16 noiembrie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin.
(1)şi
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul I Anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- Descrierea tehnică şi valorile de inventar ale bunurilor imobile înregistrate la poziţiile MFP nr. 33711 şi nr. 144777 se modifică, conform anexei nr. 1, ca urmare a efectuării unor lucrări de investiţii care au fost puse în funcţiune.
- Descrierea tehnică şi valorile de inventar ale bunurilor imobile înregistrate la poziţiile MF nr. 33595 şi nr. 33709 se modifică, conform anexei nr. 2, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi înscriere în cartea funciară. Articolul II Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 3 noiembrie
- Nr. 1.
- Anexa 1 Majorări ale valorii bunurilor cuprinse în inventar ca urmare a unor lucrări de investiţii puse în funcţiune Anexa 2 Descrierea tehnică şi majorări ale valorii bunurilor cuprinse în inventar ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi înscriere în cartea funciară ----