DECIZIE nr. 220 din 17 februarie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 212 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 18 martie 2009 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Antonia Constantin - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 212 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Baupartner" - S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 10.415/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 2 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 10.415/3/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 212 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Baupartner" - S.R.L. din Ploieşti. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul egalităţii, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, deoarece permit instanţei de judecată ca în mod discreţionar să respingă cererea legală a părţii de a se efectua o contraexpertiză, în condiţiile în care între concluziile experţilor numiţi în cauză sunt diferenţe de neconciliat. Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul contestat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional, întrucât nu încalcă dreptul la apărare şi nici dreptul la un proces echitabil. Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 212 din Codul de procedură civilă, care au următoarea redactare: "Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză. Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării." În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor de lege criticate sunt invocate normele constituţionale ale art. 16 alin.
(1)referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 care garantează dreptul la apărare şi ale art. 20 alin.
(1)referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, acesta din urmă fiind invocat sub aspectul încălcării art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consacrat dreptului la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare, formulate de acelaşi autor al excepţiei, însă într-o altă cauză, aflată pe rolul Tribunalului Prahova. În acest sens este Decizia nr. 1.270 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 decembrie 2008, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo reţinute, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 212 din Codul de procedură civilă. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin decizia mai sus menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 alin.
(1)şi
(6)din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 212 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Baupartner" - S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 10.415/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2009. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta _______