ORDIN nr. 89 din 15 noiembrie 2011 pentru modificarea anexei nr. 2 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare/înregistrare sanitară veterinară a unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale de fermă şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale de fermă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 109/2010 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 22 noiembrie 2011 Văzând Referatul de aprobare nr. 1.734 din 28 octombrie 2011, întocmit de Direcţia juridică, litigii şi resurse umane şi Direcţia buget, finanţe, investiţii, achiziţii, patrimoniu şi administrativ din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin.
(5)şi art. 48 alin.
(7)din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 3 alin.
(3)şi art. 4 alin.
(3)din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: Articolul I Anexa nr. 2 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare/înregistrare sanitară veterinară a unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale de fermă şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale de fermă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 109/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 16 septembrie 2010, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş Cheţan Bucureşti, 15 noiembrie 2011. Nr. 89. Anexa (Anexa nr. 2 la norma sanitară veterinară) TARIFE A. Tarife pentru evaluarea unităţilor care desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale în vederea autorizării sanitare veterinare B. Tarife pentru înregistrarea unităţilor care desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale ----