← România

DECIZIE nr. 667 din 18 decembrie 1997

DECIZIE nr. 667 din 18 decembrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 16 februarie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Mihai Constantinescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Melichian Agop împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 40 din 27 februarie 1997*). ----------- Notă ... *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 40 din 27 februarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 22 octombrie

  1. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, a intimatei Isaila Mihaela şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 18 decembrie
  2. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 10 ianuarie 1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Melichian Agop. Prin Decizia nr. 40 din 27 februarie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 40 din 27 februarie 1997 a declarat recurs, în termen legal, Melichian Agop, pentru următoarele motive: Curtea Constituţională nu trebuia să se pronunţe cu privire la noua redactare a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ci cu privire la cea cu care a fost sesizată, adică cea care iniţial dadea dreptul procurorului general de a ataca, oricând, cu recurs în anulare, o hotărâre judecătorească; în speta, recursul în anulare a fost introdus la 2 ani de la data pronunţării Deciziei nr. 830 din 30 martie 1994 a Curţii de Apel Craiova, deci cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de actuala redactare a art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Potrivit art. 24 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, iar excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă este lipsită de obiect ca urmare a modificării textului prin Legea nr. 17/
  1. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Recursul declarat de Melichian Agop este neîntemeiat şi urmează a fi respins. Primul motiv de recurs, potrivit căruia, prin decizia criticata, Curtea Constituţională trebuia să se pronunţe cu privire la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă în redactarea iniţială nu poate fi reţinut. Problema judecării constituţionalităţii unui text de lege modificat până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională a fost rezolvată definitiv, în temeiul art. 26 alin. 2 din regulamentul sau de organizare şi funcţionare, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie
  2. Prin aceasta decizie s-a reţinut ca "...în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederii legale în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării". În cazul de faţa, ipoteza la care se referă decizia citata nu este îndeplinită. Noua soluţie introdusă prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, care stabileşte termenul de 6 luni pentru declararea recursului în anulare, este vadit contrară celei iniţiale, conform căreia, în temeiul art. 330^1 din Codul de procedură civilă, recursul în anulare putea fi promovat de către procurorul general oricând. Nici cel de-al doilea motiv de recurs, prin care este redata situaţia de fapt din dosar, nu poate fi reţinut. Examinarea, la speta, a respectării sau încălcării de către procurorul general a termenului de 6 luni pentru declararea recursului în anulare nu este o problemă de contencios constituţional, ci de competenţa instanţei de judecată. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Melichian Agop împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 40 din 27 februarie
  1. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 18 decembrie
  2. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.