DECIZIE nr. 427 din 21 octombrie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.168 din 9 decembrie 2004 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Orlandino Riccardi şi Viorel Magdun Hârşan în Dosarul nr. 445/2004/P al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie, precum şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se referă la dreptul oricărei persoane de a se apăra singură sau de a fi asistată de un apărător. Prezenţa apărătorului ales este suficientă pentru a asigura dreptul la apărare, deoarece reprezentarea nu este considerată de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de natură a aduce atingere acestui drept fundamental. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 445/2004/P, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de inculpaţii Orlandino Riccardi şi Viorel Magdun Hârşan în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva încheierii de şedinţă din 12 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Mureş. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că, deşi potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol 385^11 din Codul de procedură penală "judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere", în textul legal criticat s-a inserat posibilitatea judecării recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive în lipsa inculpatului arestat. Or, aceste dispoziţii sunt de natură a încălca dreptul la apărare. De altfel, privitor la norma atacată se poate observa că există neconcordanţă între dreptul intern şi cel internaţional, întrucât, potrivit art. 6 pct. 3 lit. b) şi c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inculpatul are dreptul nu numai de a fi asistat de un apărător ales sau numit din oficiu, ci şi dreptul de a se apăra singur şi de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. De asemenea, restrângerea dreptului inculpatului aflat în stare de deţinere de a se apăra singur nu se regăseşte printre situaţiile expres şi limitativ enumerate în art. 53 din Legea fundamentală. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat reprezintă o garanţie certă a respectării principiului judecării cu celeritate a cauzelor cu inculpaţi arestaţi. În aceste hotărâri se verifică aspecte ce ţin numai de starea de libertate a inculpatului, iar prezenţa acestuia nu este obligatorie, întrucât temeiurile care determină menţinerea, prelungirea sau revocarea măsurii arestării preventive rezultă din probele existente la dosar. Potrivit art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare: Prevederile art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea dreptului la apărare prevăzute în art. 24, întrucât dreptul la apărare cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a-şi dovedi nevinovăţia şi de a fi asistată de un avocat. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate, care derogă de la obligativitatea prezenţei inculpatului în situaţia particulară a judecării recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive, nu aduc atingere dreptului la apărare, deoarece nu afectează modul în care partea îşi poate exercita mijloacele procesuale puse la dispoziţie. De asemenea, apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 53 şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat nu conţine dispoziţii de natură a împiedica părţile interesate să beneficieze de toate garanţiile procesual-penale cuprinse în lege pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime. Totodată, dispoziţiile referitoare la judecarea recursului formulat împotriva încheierilor instanţei privind măsurile preventive, şi nu împotriva hotărârilor prin care se soluţionează fondul cauzei, sunt justificate de necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului. Dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Dispoziţiile alin. 2 nu sunt aplicabile în judecarea recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive." Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 6 pct. 3 lit.
- b)şi
- c)din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în privinţa măsurilor preventive, Codul de procedură penală conţine două categorii de dispoziţii referitoare la participarea inculpatului la judecarea recursului împotriva încheierilor care stabilesc luarea acestor măsuri. Astfel, în cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 140^3 referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul urmăririi penale privind arestarea preventivă, art. 149^1 referitoare la arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale, art. 159 referitoare la procedura prelungirii arestării dispuse în cursul urmăririi penale, art. 160^9 alin. 6 referitoare la recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie şi art. 160^10 alin. 5 referitoare la revocarea liberării, Codul de procedură penală prevede că la judecarea recursului împotriva încheierilor prin care s-a dispus cu privire la aceste măsuri preventive este adus şi inculpatul. Aşadar, întrucât dispoziţia legală atacată nu se aplică şi în cazurile menţionate, critica formulată de autorul excepţiei este, referitor la aceste cazuri, neîntemeiată. În alte situaţii, şi anume în cazul art. 141 care reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive, în cazul prevăzut de art. 160^a alin. 2 şi art. 160^b alin. 4 care reglementează arestarea inculpatului în cursul judecăţii şi, respectiv, verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii, precum şi în cazul prevăzut de art. 300^1, privind menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului de către instanţa de judecată, Codul de procedură penală nu prevede obligativitatea prezenţei inculpatului la judecarea recursului împotriva încheierilor pronunţate în aceste cazuri sub aspectul măsurilor preventive. Art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală, care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, intră în cea de-a doua categorie de cazuri şi, potrivit acestuia, judecarea recursului poate avea loc şi în lipsa inculpatului. Susţinerile autorilor excepţiei, în sensul că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale privind dreptul la apărare, nu poate fi primită, dat fiind că nici în cazurile în care se aplică acest text de lege inculpatul nu este privat de acest drept. Astfel, dispoziţiile art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală nu împiedică persoana acuzată să se apere singură, să recurgă la asistenţa unui avocat ales (aşa cum s-a procedat în speţă), respectiv să beneficieze în anumite condiţii de asistenţă judiciară gratuită. Dreptul inculpatului aflat în stare de deţinere de a fi prezent la judecata recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive nu este un drept garantat sau ocrotit de Legea fundamentală ori de dispoziţiile internaţionale invocate, deoarece inexistenţa lui nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare al acestuia. Derogarea de la instituirea obligativităţii prezenţei inculpatului în faţa instanţei de judecată se constituie în norme de procedură de natură să îl protejeze pe inculpat prin asigurarea celerităţii judecăţii, dispoziţiile legale criticate fiind astfel conforme şi cu art. 126 alin.
(2)din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Curtea constată că art. 53 din Constituţie invocat, de asemenea, ca fiind încălcat nu are incidenţă în cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Orlandino Riccardi şi Viorel Magdun Hârşan în Dosarul nr. 445/2004/P al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2004. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ---------