RAPORT nr. 90.275 din 7 aprilie 2009 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Conservator - Filiala Braşov Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 17 aprilie 2009 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, cu Calendarul misiunii de control pe anul 2009, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 2-13 martie 2009 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Conservator - Filiala Braşov pentru anul
- I. Constatări Veniturile Partidului Conservator - Filiala Braşov au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid - 41.335 lei. Partidul Conservator - Filiala Braşov nu a primit şi nu a înregistrat donaţii sau alte venituri pe parcursul anului
- Nu au fost constatate abateri cu caracter financiar-contabil. II. Recomandări Echipa de control a recomandat Partidului Conservator - Filiala Braşov ca organizarea şi conducerea contabilităţii să se desfăşoare conform Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007 şi ca întocmirea situaţiilor ce trebuie înaintate Autorităţii Electorale Permanente să se realizeze conform prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare. Director general, Gheorghe Onogea Bucureşti, 7 aprilie
- Nr. 90.
- ----