← România

HOTĂRÂRE nr. 1.537 din 25 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.537 din 25 noiembrie 2008 pentru aprobarea susţinerii financiare a autorităţilor administraţiei publice locale din municipiul Petroşani, în completarea surselor proprii ale acestora, pentru finanţarea proiectului tehnic de investiţii în turism, subprogramul naţional "Schi în România" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 813 din 4 decembrie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă proiectul de investiţii în turism "Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turistică Parâng", prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2

(1)Finanţarea documentaţiei tehnice şi a lucrărilor de execuţie a proiectului prevăzut la art. 1 se asigură din bugetul autorităţii locale şi în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. ...
(2)Pentru anul 2008 se aprobă alocarea sumei de 8.000 mii lei din bugetul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, capitolul 87.01 "Alte acţiuni economice", titlul "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", pentru susţinerea financiară a autorităţilor administraţiei publice locale din municipiul Petroşani, în completarea surselor proprii ale acestora, pentru finanţarea proiectului tehnic de dezvoltare a domeniului schiabil, prevăzut în anexă. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale, Lucia Nora Morariu, secretar de stat p. Ministrul economiei şi finanţelor, Tiberiu Valentin Mavrodin, secretar de stat Bucureşti, 25 noiembrie 2008. Nr. 1.537. Anexa FIŞA PROIECTULUI Descrierea proiectului: Finanţarea: - mii lei - Sursa de finanţare: Indicatori de fundamentare: Comentarii: ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.