← România

ORDIN nr. 160 din 26 octombrie 2004

ORDIN nr. 160 din 26 octombrie 2004 privind stabilirea Criteriilor pe baza cărora se efectuează selecţia proiectelor în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.008 din 2 noiembrie 2004 Având în vedere prevederile art. 2 alin.

(3)din Normele metodologice privind finanţarea proiectelor în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap şi administrarea unităţilor finanţate în comun de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap şi organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecţia specială a persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 696/2001, în temeiul art. 5 alin.
(4)din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/2003, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Criteriile pe baza cărora se efectuează selecţia proiectelor în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 73/2004 privind stabilirea Criteriilor pe baza cărora se efectuează selecţia proiectelor în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 9 iunie
  1. Articolul 4 Obiectivele şi măsurile prioritare fiecărui an vor fi precizate în Ghidul solicitantului, corespunzător anului la care se referă. Articolul 5 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Florian Valeriu Sălăjeanu Bucureşti, 26 octombrie
  2. Nr.
  3. Anexa CRITERIILE pe baza cărora se efectuează selecţia proiectelor în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap Capitolul I Criterii de eligibilitate pentru proiecte Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) finanţează proiecte în domeniul protecţiei speciale şi al integrării socioprofesionale a persoanelor cu handicap, proiecte care se încadrează în următoarele programe: A. Programul de prevenire Activităţi eligibile:
  4. informare, consiliere pentru tinerele familii asupra factorilor de risc responsabili de apariţia handicapului;
  5. dezvoltarea serviciilor de consiliere şi suport familial în scopul prevenirii abandonului persoanei cu handicap. B. Programul de reformă instituţională Activităţi eligibile:
  6. organizarea de campanii de informare, educare, comunicare, având ca grupuri-ţintă persoanele cu handicap şi comunitatea;
  7. dezvoltarea reţelei de servicii adresate persoanelor cu handicap;
  8. iniţierea de servicii noi, complementare serviciilor de reabilitare în vederea integrării sociale;
  9. dezvoltarea de reţele de locuinţe protejate pentru persoanele cu handicap;
  10. dezvoltarea de reţele de locuinţe sociale (trai independent) pentru persoanele cu handicap;
  11. perfecţionarea personalului implicat în activităţi terapeutice şi ocupaţionale. C. Programul de suport familial Activităţi eligibile:
  12. dezvoltarea de centre de zi;
  13. dezvoltarea de asistenţi sociali care lucrează în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap;
  14. dezvoltarea reţelei de servicii pluridisciplinare de recuperare şi terapie;
  15. dezvoltarea de servicii de respiro ("respite care") pentru familiile în care există persoane cu handicap;
  16. dezvoltarea reţelei de centre de abilitare pentru trai independent;
  17. creşterea gradului de accesibilitate a persoanelor cu handicap şi a familiilor acestora la informaţie, educaţie şi formare profesională;
  18. activităţi socioculturale, recreative şi sportive. D. Programul de informare şi sporire a gradului de conştientizare Activităţi eligibile:
  19. organizarea de seminarii, mese rotunde, conferinţe, simpozioane etc.;
  20. editarea şi publicarea de materiale informative şi promoţionale pe suport clasic sau electronic/multimedia;
  21. studii şi analize privind gradul de informare a populaţiei privind problematica persoanei cu handicap;
  22. campanii pentru construirea şi promovarea imaginii reale a persoanei cu handicap;
  23. dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru persoanele cu handicap (juridică, familială, orientare profesională, educaţie). E. Programul de accesibilitate Activităţi eligibile:
  24. campanii de informare şi sensibilizare a factorilor responsabili şi a comunităţii în asigurarea accesului persoanei cu handicap la viaţa socială;
  25. oferirea de servicii specializate pentru asigurarea accesului persoanei cu handicap la viaţa socială. F. Programul de integrare socială Activităţi eligibile:
  26. campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice şi a factorilor interesaţi în integrarea socială a persoanelor cu handicap;
  27. dezvoltarea serviciilor de abilitare/reabilitare/recuperare în vederea integrării sociale a persoanei cu handicap. G. Programul de formare şi orientare profesională a persoanelor cu handicap Activităţi eligibile:
  28. consiliere vocaţională;
  29. orientare şi pregătire profesională adecvată cerinţelor economiei de piaţă;
  30. instruire profesională prin metode de educaţie la distanţă;
  31. studii de marketing social şi analiza pieţei de muncă pentru meseriile şi profesiunile accesibile persoanelor cu handicap;
  32. schimburi de experienţă în domeniul pregătirii şi formării profesionale în vederea integrării profesionale. H. Programul de voluntariat Activităţi eligibile:
  33. campanii de informare asupra necesităţii dezvoltării serviciilor de voluntariat;
  34. schimburi de voluntari în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap;
  35. dezvoltarea reţelei de voluntari. I. Programul de integrare europeană Activităţi eligibile:
  36. iniţierea de reţele de sprijin pentru reţelele internaţionale de informare şi cooperare în beneficiul persoanei cu handicap;
  37. participarea la activităţi internaţionale cultural-sportive şi de recreere, care au loc în România. Capitolul II Criterii de eligibilitate pentru aplicanţi II.
  38. Sunt eligibili pentru finanţare următorii aplicanţi: - O.N.G. (asociaţii, fundaţii, federaţii) ale persoanelor cu handicap; - ANPH în nume propriu, pentru proiecte proprii; - unităţi subordonate ANPH, în numele lor. II.
  39. Criterii generale de eligibilitate Persoanele juridice prevăzute la pct. II.1., care solicită finanţare pentru proiecte, trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: a) sunt persoane juridice române de drept public sau privat, constituite potrivit legii; ... b) dispun de resurse materiale şi umane necesare derulării proiectelor pe care le propun; ... c) au deschis un cont bancar special pentru finanţarea provenită din bugetul de stat pentru proiect; ... d) nu au conturile blocate în urma unei hotărâri judecătoreşti; ... e) nu se fac vinovate de declaraţii inexacte, cu reacredinţă, cu privire la informaţiile solicitate în vederea selectării şi finanţării proiectelor; ... f) nu au încălcat prevederile unui contract de finanţare pentru proiect, încheiat anterior. ... Capitolul III Finanţare III.
  40. Bugetul alocat de ANPH pentru finanţarea de proiecte este valoarea creditului bugetar alocat cu această destinaţie prin bugetul de stat. III.
  41. Finanţarea proiectelor aprobate se realizează în baza unui contract de finanţare încheiat între ANPH şi aplicant. III.
  42. Condiţii financiare
  43. ANPH va finanţa proiectele selectate, după cum urmează: a) maximum 80% din bugetul total al proiectului, pentru proiectele depuse de O.N.G.; ... b)100% pentru proiectele proprii ale ANPH şi ale unităţilor subordonate acesteia.
  44. Contribuţia minimă a aplicantului şi a eventualilor parteneri în proiect (alţii decât ANPH) la realizarea proiectului este de 20% din bugetul total al proiectului şi poate fi parţial sau integral în natură (de exemplu, munca voluntarilor, utilizarea sediului, echipamente puse la dispoziţie pentru realizarea proiectului etc.). În cazul în care aplicantul are parteneri în proiect (alţii decât ANPH), contribuţia aplicantului nu poate fi mai mică de 10% din bugetul total al proiectului.
  45. Existenţa unor surse de finanţare, altele decât cele ale ANPH şi ale aplicantului, obligă aplicantul la menţionarea explicită a acestora, a destinaţiei fondurilor şi a cuantumului resurselor atrase. III.
  46. Derularea finanţării se face în tranşe de 30%, 60% şi 10% din valoarea finanţată de ANPH. Plata finală de 10% se face după îndeplinirea de către beneficiarul finanţării a tuturor obiectivelor prevăzute în contract şi numai după ce raportul final de activitate şi decontul financiar final au fost înaintate de contractor şi aprobate de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. ________________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.