← România

ORDIN nr. 1.566 din 6 noiembrie 2003 (*actualizat*)

ORDIN nr. 1.566 din 6 noiembrie 2003 (*actualizat*) pentru aprobarea Normelor metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, precum şi procedura de solicitare şi comunicare a opţiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora (actualizat până la data de 30 iulie 2013*) --------------- *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 30 iulie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 379 din 8 martie 2004; ORDINUL nr. 1.883 din 8 decembrie 2005; ORDINUL nr. 1.963 din 20 decembrie 2005; ORDINUL nr. 159 din 3 februarie 2006; ORDINUL nr. 1.077 din 6 august 2012; ORDINUL nr. 506 din 15 aprilie 2013; ORDINUL nr. 1.023 din 23 iulie 2013. Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor. În temeiul art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 123/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 121/2002, în baza art. 11 alin.

(4)din Hotărârea Guvernului nr. 742/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, cu completările ulterioare, şi a art. 12 alin.
(6)din Hotărârea Guvernului nr. 735/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, ministrul culturii şi cultelor şi ministrul finanţelor publice emit prezentul ordin. Articolul 1 Se aprobă Normele metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, precum şi procedura de solicitare şi comunicare a opţiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Normele metodologice nr. 48.211/1994 privind perceperea, încasarea, virarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 17 octombrie 1994, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare. Ministrul culturii şi cultelor, Răzvan Theodorescu p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Anexă NORMA 06/11/2003

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.