ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 34 din 30 martie 2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 36/2007 privind efectuarea recensământului populației și al locuințelor din România în anul 2011 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 6 aprilie 2011 Având în vedere existența unor factori de natură obiectivă, care necesită organizarea și derularea unor activități pregătitoare necesare desfășurării propriu-zise a recensământului populației și locuințelor, cu implicarea diferitelor structuri ale administrației centrale și locale, în considerarea scopului principal al recensământului, acela de a oferi informații esențiale și de calitate pentru fundamentarea politicilor guvernamentale în domeniul economic și social, al populației și dezvoltării umane, informații care nu pot fi obținute din alte surse, deoarece, în vederea organizării activității de înregistrare, planificare a bugetului, verificare a exhaustivității înregistrării persoanelor, vor fi utilizate date și informații din Registrul național de evidență a persoanelor, în caz contrar întâmpinându-se reale dificultăți în ceea ce privește delimitarea unităților de recenzare pentru întregul teritoriu al țării, ținând seama de faptul că, pentru sectorizarea teritoriului în unități de recenzare, pentru estimarea bugetului necesar și pentru organizarea și efectuarea operațiilor de colectare a informațiilor vor fi utilizate hărți digitale, având în vedere importanța adoptării unor reglementări care să asigure cadrul instituțional necesar autorităților și instituțiilor publice implicate în efectuarea recensământului populației și locuințelor, ce trebuie să își transmită într-un mod rapid și eficient date și informații de natură a realiza interesul național privind îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene, precum și interesele opiniei publice prin utilizarea datelor rezultate la recensământ, pentru necesitatea includerii în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 36/2007 privind efectuarea recensământului populației și al locuințelor din România în anul 2011, aprobată cu modificări prin Legea nr. 5/2008, cu modificările ulterioare, a prevederilor unui nou articol, în vederea garantării și protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal, prin faptul că recensământul de probă, care se va desfășura în perioada 7-16 mai 2011, va simula la scară redusă recensământul propriu-zis, la care vor fi utilizate informații din Registrul național de evidență a persoanelor, inclusiv codul numeric personal, folosite atât la delimitarea sectoarelor de recensământ, cât și în conținutul formularelor proiectate, în cazul neadoptării imediate a prezentei reglementări se periclitează realizarea recensământului populației și al locuințelor din România în anul 2011. Luând în considerare faptul că acțiunile pregătitoare efectuării propriu-zise a recensământului populației și al locuințelor au caracter interinstituțional și sunt programate a fi efectuate în lunile martie, aprilie 2011, timpul rămas nu permite adoptarea unei legi în acest sens, nici măcar cu procedura de urgență prevăzută de art. 76 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.