ORDIN nr. 2.511 din 28 decembrie 2006 privind modificarea art. 6 alin.
(10)şi
(11)din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.230/2005 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2007 Având în vedere prevederile art. 1 alin.
(9)din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul ordin: Articolul I Alineatele
(10)şi
(11)ale articolului 6 din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.230/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 4 august 2005, se modifică şi vor avea următorul cuprins: "
(10)Condiţiile pe care distribuitorii trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a fi agreaţi de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. sunt: A. pentru persoanele juridice române:
- a)la data încheierii convenţiei şi a eventualelor acte adiţionale privind prelungirea termenului de valabilitate a acesteia: ... a^1) să nu înregistreze obligaţii restante la plată faţă de bugetul consolidat al statului şi bugetele locale; a^2) nivelul solvabilităţii patrimoniale să fie de minimum 30%, iar cel al lichidităţii generale să fie de minimum 100%, probat cu date din bilanţul contabil întocmit pentru ultimul exerciţiu financiar;
- b)să facă dovada deţinerii dotării cu tehnica de calcul necesară emiterii documentelor care atestă plata tarifului de utilizare; ...
- c)să aibă în structură puncte de lucru, declarate potrivit prevederilor legale, prin care să asigure încasarea tarifului de utilizare şi distribuirea rovinietelor, amplasate în minimum 10 judeţe. ... B. pentru persoanele juridice străine:
- a)la data încheierii convenţiei şi a eventualelor acte adiţionale privind prelungirea termenului de valabilitate a acesteia: ... a^1) să nu înregistreze obligaţii restante la plată faţă de bugetul consolidat al statului şi bugetele locale; a^2) nivelul solvabilităţii patrimoniale să fie de minimum 30%, iar cel al lichidităţii generale să fie de minimum 100%, probat cu date din bilanţul contabil întocmit pentru ultimul exerciţiu financiar;
- b)să facă dovada deţinerii dotării cu tehnica de calcul necesară emiterii documentelor care atestă plata tarifului de utilizare; ...
- c)să aibă în structură puncte de lucru, declarate potrivit prevederilor legale, prin care să asigure încasarea tarifului de utilizare şi distribuirea rovinietelor. ...
(11)Fac excepţie de la condiţia prevăzută la alin.
(10)pct. A lit. c) distribuitorii care au în structură puncte de lucru, declarate potrivit prevederilor legale, prin care asigură încasarea tarifului de utilizare şi distribuirea rovinietelor în zone teritoriale în care rovinietele nu pot fi distribuite de persoanele juridice care îndeplinesc această condiţie." ... Articolul II Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Constantin Dascălu, secretar de stat Bucureşti, 28 decembrie 2006. Nr. 2.511. --------