LEGE nr. 148 din 1 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 8 iunie 2007 Parlamentul României ad
optă prezenta lege. Articolul I Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 44, după alineatul
(2)se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Învăţătorii/institutorii care predau în învăţământul primar din şcolile cu predare în limba minorităţilor naţionale au aceeaşi normă didactică prevăzută în planurile de învăţământ pentru şcolile cu limba de predare română. Pentru orele efectuate în plus faţă de normă, aceştia sunt remuneraţi prin plata cu ora." 2. La articolul 49, alineatul
(4)se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(4)Personalul didactic prevăzut la art. 44 alin. (2^1) şi
(4)este salarizat prin plata cu ora, conform prevederilor alin.
(1)şi ale art. 43." Articolul II Plata orelor efectuate în plus faţă de normă, prevăzute la art. 44 alin. (2^1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu anul şcolar 2007-2008. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU p. PREŞEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ Bucureşti, 1 iunie 2007. Nr. 148. -----