HOTĂRÎRE nr. 1325 din 21 decembrie 1990 privind înfiinţarea Societăţii comerciale "ROMVAC-COMPANY" - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 9 ianuarie 1991 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se înfiinţează Societatea comercială "ROMVAC-COMPANY" - S.A. cu sediul în comuna Voluntari, soseaua Centurii nr. 7, Sectorul agricol Ilfov, - municipiul Bucureşti, prin preluarea activului şi pasivului de la Centrul de cercetări şi biopreparate pentru păsări şi animale mici, care se desfiinţează. Capitalul social iniţial, stabilit conform prevederilor legale, este de 128,9 milioane lei şi se compune din mijloace fixe în valoare de 95,0 milioane lei, mijloace circulante în valoare de 26,6 milioane lei şi mijloace pentru investiţii în valoare de 7,3 milioane lei. Capitalul social se constituie din acţiuni în valoare de 1.000 lei fiecare. Articolul 2 Societatea comercială "ROMVAC-COMPANY" - S.A. se înfiinţează ca societate pe acţiuni, cu personalitate juridică, şi va avea ca obiect de activitate: producerea de seruri, vaccinuri, reagenti, formule şi premixuri medicamentoase necesare pentru activitatea de diagnostic, prevenire şi combatere a bolilor la păsări şi animale mici, precum şi a altor produse biologice utilizate în zootehnie şi industria alimentara; creşterea şi exploatarea pasarilor şi animalelor mici libere de germeni patogeni specifici; valorificarea rezultatelor cercetării pentru activitatea proprie şi pentru terţi; acordarea asistenţei tehnice de înaltă calificare unităţilor interesate şi comercializarea produselor obţinute din activitatea proprie. Articolul 3 Societatea comercială "ROMVAC-COMPANY" - S.A. îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu statutul din anexa. Articolul 4 Personalul trecut la societate de la Centrul de cercetări şi biopreparate pentru păsări şi animale mici se considera transferat în interesul serviciului. În cazul în care personalul va fi încadrat cu salariu mai mic are dreptul timp de 3 luni la diferenţa pînă la salariul tarifar avut şi la sporuri de vechime, după caz. Articolul 5 Anexa face parte integrantă din prezenta hotărîre. Articolul 6 Pe data prezentei hotărîri orice dispoziţie contrară se abroga. PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN Anexa 1 STATUTUL Societăţii comerciale "ROMVAC-COMPANY" - S.A. Capitolul 1 Denumirea, forma juridică, sediul, durata Articolul 1 Denumirea societăţii Denumirea societăţii este Societatea comercială "ROMVAC-COMPANY" - S.A. În toate actele, facturile, anunţurile, publicaţiile emanind de la societate, denumirea societăţii va fi urmată de initialele S.A., de capitalul social, numărul de înregistrare în registrul comerţului şi sediul societăţii. Articolul 2 Forma juridică a societăţii Societatea comercială "ROMVAC-COMPANY" - S.A. este persoana juridică română, avînd forma juridică de societate pe acţiuni. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut. Articolul 3 Sediul societăţii Sediul societăţii este în România, localitatea Voluntari, soseaua Centurii nr. 7, Sectorul agricol Ilfov, municipiul Bucureşti. Acesta poate fi schimbat în alt loc din România, pe baza hotărîrii adunării generale a acţionarilor, potrivit legii. Societatea poate avea sucursale şi filiale situate şi în alte localităţi. Articolul 4 Durata societăţii Durata societăţii este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării în registrul comerţului. Capitolul 2 Obiectul de activitate al societăţii Articolul 5 Obiectul de activitate al societăţii este: producerea de seruri, vaccinuri, reagenti, formule şi premixuri medicamentoase necesare pentru activitatea de diagnostic, prevenire şi combatere a bolilor la păsări şi animale mici, precum şi a altor produse biologice utilizate în zootehnie şi în industria alimentara; creşterea şi exploatarea pasarilor şi animalelor mici libere de germeni patogeni specifici; efectuarea de cercetări în domeniul patologiei aviare şi animalelor mici; valorificarea rezultatelor cercetării pentru activitatea proprie şi terţi, acordarea asistenţei tehnice de înaltă calificare unităţilor interesate şi comercializarea produselor obţinute din activitatea proprie. Capitolul 3 Capitalul social, acţiunile Articolul 6 Capitalul social Capitalul social iniţial al societăţii comerciale este în valoare de 128,9 milioane lei şi se compune din mijloace fixe în valoare de 95,0 milioane lei, mijloace circulante în valoare de 26,6 milioane lei şi mijloace pentru investiţii în valoare de 7,3 milioane lei. Capitalul social al societăţii în valoare de 128,9 milioane lei este împărţit în 128.900 acţiuni nominative în valoare nominală de 1000 lei fiecare. Capitalul social iniţial este deţinut integral de statul român, ca acţionar unic, pînă la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către terţe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condiţiile legii. Articolul 7 Acţiunile Acţiunile vor cuprinde menţiunile prevăzute de lege. Acţiunile vor purta timbrul sec al societăţii şi semnatura a doi administratori. Societatea va tine evidenta acţionarilor într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele Consiliului de administraţie; registrul se păstrează la sediul societăţii, în grija Consiliului de administraţie. Articolul 8 Majorarea capitalului Capitalul social poate fi majorat pe baza hotărîrii adunării generale extraordinare a acţionarilor, prin emiterea de noi acţiuni reprezentind aportul în numerar sau în natură. Majorarea capitalului se poate face parţial sau total în natura prin hotărîrea adunării generale a acţionarilor, pe baza evaluării efectuate de experţii desemnaţi de către acţionari. Articolul 9 Reducerea capitalului Reducerea capitalului se poate face pe baza hotărîrii adunării generale extraordinare a acţionarilor. Propunerea de reducere a capitalului trebuie comunicată, de către Consiliul de administraţie, Comisiei de cenzori cu cel puţin 30 de zile înainte de data adunării generale a acţionarilor care decide asupra acestei reduceri. Comisia de cenzori va trebui sa refere asupra cauzelor şi condiţiilor reducerii. Articolul 10 Majorarea sau reducerea capitalului societăţii atita timp cît este integral de stat se poate face numai cu aprobarea organului care a înfiinţat societatea. Articolul 11 Drepturi şi obligaţii decurgind din acţiuni Fiecare acţiune conferă acţionarului dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor şi de a participa la distribuirea dividendelor, potrivit legii. Obligaţiile societăţii sînt garantate cu patrimoniul social, iar actionarii răspund numai în limita acţiunilor ce le-au subscris. Articolul 12 Cesiunea acţiunilor Acţiunile sînt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaşte decît un singur proprietar pentru fiecare acţiune. Cesiunea acţiunilor se va face potrivit legii. Cesiunea acţiunilor se înregistrează în registrul de evidenta a acestora şi se menţionează pe titlu. Articolul 13 Pierderea acţiunilor În cazul pierderii uneia sau mai multor acţiuni, proprietarul va trebui sa anunţe consiliul de administraţie şi să facă public faptul prin presa. După 6 luni va putea obţine un duplicat al acţiunii. Capitolul 4 Adunarea generală a acţionarilor Articolul 14 Atribuţii Adunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al societăţii care decide asupra activităţii acesteia şi asigura politica ei economică şi comercială. Adunarea generală a acţionarilor are următoarele atribuţii principale:
- a)aproba structura organizatorică a societăţii comerciale şi în acelaşi timp normativul de constituire a compartimentelor functionale şi de producţie; ...
- b)alege membrii Consiliului de administraţie şi ai Comisiei de cenzori, le stabileşte atribuţiile şi îi revoca; ...
- c)numeşte directorii, le stabileşte atribuţiile şi îi revoca; ...
- d)aproba şi modifica programele de activitate şi bugetul societăţii; ...
- e)analizează rapoartele Consiliului de administraţie privind stadiul şi perspectivele societăţii cu referire la profit, poziţia pe piaţa interna şi internationala, nivelul tehnic, calitatea producţiei, forta de muncă, protecţia mediului şi relaţiile cu clienţii. De asemenea, hotărăşte asupra nivelului fondurilor pentru cercetarea ştiinţifică care are ca obiect fundamentarea strategiilor de dezvoltare, de creştere a calităţii produselor şi serviciilor, de elaborare a unor produse şi tehnologii noi competitive; ...
- f)hotărăşte cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe la nivelul împrumuturilor bancare curente şi la condiţiile de acordare a garanţiilor; stabileşte condiţiile de acordare a creditelor comerciale şi aproba orice fel de credit financiar acordat de societate; ...
- g)examinează, aproba sau modifica bilanţul şi contul de beneficii şi pierderi după analizarea rapoartelor Consiliului de administraţie şi al Comisiei de cenzori, aproba repartizarea beneficiilor între acţionari; ...
- h)hotărăşte cu privire la înfiinţarea şi desfiinţarea de filiale; ...
- i)hotărăşte cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, precum şi la cesiunea acţiunilor; ...
- j)hotărăşte cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum şi la transformarea formei juridice a societăţii; ...
- k)hotărăşte cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea societăţii; ...
- l)hotărăşte cu privire la executarea de reparaţii capitale şi realizarea de investiţii noi; ...
- m)hotărăşte cu prilejul stabilirii bugetului asupra modului de remunerare a Consiliului de administraţie, a salariilor şi primelor directorilor; ...
- n)hotărăşte cu privire la actionarea în justiţie a membrilor Consiliului de administraţie, directorului şi adjunctilor acestuia şi ai cenzorilor pentru paguba pricinuită societăţii; ...
- o)hotărăşte asupra oricăror alte probleme din competenţa sa potrivit legii sau prezentului statut. ... Articolul 15 Convocarea adunărilor generale ale acţionarilor Adunările generale ale acţionarilor sînt de doua feluri: ordinare şi extraordinare. Adunarea generală ordinară are atribuţiile prevăzute la art. 14 lit.
- a)-
- g)şi n), iar adunarea generală extraordinară atribuţiile prevăzute la lit.
- h)- o), precum şi celelalte atribuţii ce le revin potrivit legii şi prezentului statut. Articolul 16 Adunarea generală se convoacă de preşedintele Consiliului de administraţie sau de unul din administratori desemnat de preşedinte. Adunările generale ordinare au loc o dată pe an, la doua luni de la încheierea exerciţiului financiar pentru examinarea bilanţului şi a contului de beneficii şi pierderi pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi bugetului pe anul următor. Adunările generale extraordinare se convoacă în condiţiile prevăzute de lege, la cererea acţionarilor, reprezentind 1/10 din capitalul social şi la cererea comisiei de cenzori. Adunarea generală va fi convocată de administratori de cîte ori va fi nevoie. Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial şi într-unul din ziarele de larga circulaţie din localitatea în care se afla sediul societăţii sau în cea mai apropiată localitate. Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, cu arătarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunărilor. Cînd în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui sa cuprindă textul integral al propunerilor. Adunarea generală a acţionarilor se întruneşte în sediul societăţii sau în alt loc din localitate. Hotărîrile adunărilor se iau prin vot deschis. Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor Consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotărîrilor referitoare la răspunderea administratorilor. Articolul 17 Adunarea generală a acţionarilor este prezidata de preşedintele Consiliului de administraţie, iar în lipsa acestuia de către unul din vicepreşedinţi, desemnat de preşedinte. Preşedintele Consiliului de administraţie desemnează dintre acţionari doi secretari, care vor verifica prezenta acţionarilor la adunare şi vor întocmi procesul-verbal al şedinţei. Procesul-verbal se va scrie într-un registru sigilat şi parafat. Acesta va fi semnat de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretarul care l-a întocmit. Articolul 18 Adunarea generală ordinară este valabil constituită şi poate lua hotărîri dacă la prima convocare actionarii prezenţi sau reprezentaţi deţin cel puţin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare dacă deţin cel puţin 1/2 din capitalul social. Adunarea generală extraordinară este valabil constituită şi poate lua hotărîri dacă la prima convocare actionarii prezenţi sau reprezentaţi deţin cel puţin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare dacă deţin cel puţin 1/2 din capitalul social. Adunarea generală a acţionarilor statutar constituită ia hotărîri cu majoritatea de voturi a celor prezenţi sau reprezentaţi. Hotărîrile adunării generale sînt obligatorii chiar pentru actionarii absenţi sau nereprezentati. Articolul 19 În perioada în care statul este acţionar unic, atribuţiile adunării generale a acţionarilor vor fi exercitate de Consiliul imputernicitilor statului alcătuit şi numit potrivit legii, pînă la crearea condiţiilor de constituire a adunării generale a acţionarilor. Consiliul imputernicitilor statului este constituit din 9 membri, numiţi potrivit legii de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, astfel: cîte un reprezentant din partea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Resurselor şi Industriei şi 6 reprezentanţi ai societăţii comerciale. Membrii Consiliului imputernicitilor statului, pînă la constituirea adunării generale a acţionarilor, îşi păstrează calitatea de angajat la unitatea sau instituţia de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile care deriva din aceasta calitate. Membrii Consiliului imputernicitilor statului nu pot face parte din mai mult de doua consilii sau sa participe la societăţi comerciale cu care respectivele societăţi în care sînt numiţi, ca împuterniciţi, întreţin relaţii de afaceri sau au interese contrare. Din consiliul imputernicitilor statului nu pot face parte persoane care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de lege referitoare la societăţile comerciale. Consiliul imputernicitilor statului va prezenta semestrial Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei un raport asupra activităţii desfăşurate de către acesta şi un program de activitate pentru perioada viitoare, iar la încheierea activităţii va prezenta un raport asupra întregii munci desfăşurate. Pentru luarea unor decizii complexe, Consiliul imputernicitilor statului poate atrage în activitatea de analiza consilieri şi consultanţi din diferite sectoare. Activitatea acestora va fi recompensata material, conform înţelegerii pe bază de contract. Consiliul imputernicitilor statului îndeplineşte orice alte atribuţii care deriva din legislaţia în vigoare, precum şi din statutul societăţii. Consiliul imputernicitilor se întruneşte în prezenta a 3/4 din numărul total şi hotărăşte valabil cu votul a jumătate plus unu din numărul total, dacă hotărăşte în probleme de competenţa adunării generale ordinare a acţionarilor şi în prezenta a 4/5 şi votul a 3/4 din membri, dacă hotărăşte în probleme de competenţa adunării generale extraordinare a acţionarilor. Retribuirea se face în tantieme, reprezentind cote procentuale din beneficiu, în condiţiile stabilite de guvern. Consiliul imputernicitilor statului îşi va inceta activitatea pe data constituirii adunării generale a acţionarilor. Capitolul 5 Consiliul de administraţie Articolul 20 Organizare Societatea este administrată de către un Consiliu de administraţie format din 9 persoane alese de adunarea generală a acţionarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realese pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acţionari. Cînd se creează un loc vacant în consiliul de administraţie, adunarea generală a acţionarilor alege un nou administrator, pentru ocuparea acestuia. Pînă la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către terţe persoane fizice sau juridice, Consiliul de administraţie al societăţii comerciale va fi numit de Consiliul imputernicitilor statului cu acordul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei. Consiliul de administraţie este condus de un preşedinte. Consiliul de administraţie se întruneşte la sediul societăţii ori de cîte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a 1/3 din numărul membrilor săi şi ia decizii cu majoritate simpla de voturi din numărul total al membrilor consiliului. El este prezidat de preşedinte, iar în lipsa acestuia de unul din administratori, desemnat de preşedinte. Preşedintele numeşte un secretar fie dintre membrii consiliului, fie din afară acestuia. Dezbaterile consiliului de administraţie au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de preşedinte cu cel puţin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei şi se înscriu într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretar. Consiliul de administraţie poate delega o parte din atribuţiile sale unui comitet de direcţie compus din membri aleşi dintre administratori. Preşedintele îndeplineşte şi funcţia de director, calitate în care conduce şi comitetul de direcţie, asigurind conducerea curenta a societăţii, aducerea la îndeplinire a hotărîrilor adunării generale şi ale consiliului de administraţie. În relaţiile cu terţii, societatea este reprezentată de către preşedintele consiliului de administraţie pe baza şi în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acţionarilor sau, în lipsa lui, de către unul din administratori, desemnat de consiliu. Membrii consiliului de administraţie vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societăţii şi în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă. Preşedintele consiliului de administraţie este obligat sa pună la dispoziţia acţionarilor şi comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societăţii. Preşedintele şi ceilalţi membri ai consiliului de administraţie şi directorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile rezultate din faptele lor ilicite, pentru abaterile de la statut şi pentru greşeli în administrarea societăţii. Articolul 21 Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii:
- a)angajează şi concediază personalul; ...
- b)stabileşte îndatoririle şi împuternicirile personalului societăţii pe compartimente; ...
- c)aproba încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie), pe baza hotărîrii adunării generale ordinare a acţionarilor; ...
- d)stabileşte tactica şi strategia de marketing, de cercetare şi dezvoltare, de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului; ...
- e)supune anual adunării generale a acţionarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului economic financiar, raportul cu privire la activitatea societăţii, bilanţul şi contul de beneficii şi pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul de buget al societăţii pe anul următor; ...
- f)rezolva orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acţionarilor. ... Capitolul 6 Gestiune. Comisia de cenzori Articolul 22 Gestiunea societăţii este controlată de acţionari şi de comisia de cenzori, aleasă în condiţiile legii de adunarea generală a acţionarilor şi este formată din 3 membri care nu pot avea o alta funcţie în societate şi din tot atitia supleanţi. În perioada în care statul este acţionar unic, cenzorii sînt reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor. Articolul 23 Pentru a putea exercita dreptul de control acţionarilor şi comisiei de cenzori li se vor prezenta, la cerere, date cu privire la activitate, situaţia patrimoniului, a beneficiilor şi a pierderilor. Articolul 24 Comisia de cenzori are următoarele atribuţii:
- a)în cursul exerciţiului financiar verifica gospodărirea fondurilor fixe şi a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa şi registrele de evidenţa contabilă şi informează consiliul de administraţie asupra neregulilor constatate; ...
- b)la încheierea exerciţiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor şi informaţiilor prezentate de consiliul de administraţie asupra fondurilor societăţii, a bilanţului şi a contului de beneficii şi pierderi, prezentind adunării generale a acţionarilor un raport scris prin care se propune aprobarea sau modificarea bilanţului şi a contului de beneficii şi pierderi; ...
- c)la lichidarea societăţii controlează operaţiunile de lichidare; ...
- d)prezintă adunării generale a acţionarilor punctul de vedere privind propunerile de reducere a capitalului social. ... Atribuţiile comisiei de cenzori se completează şi cu alte obligaţii prevăzute de lege. Articolul 25 Comisia de cenzori se întruneşte la sediul societăţii şi ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergenţe se înaintează adunării generale a acţionarilor. Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală a acţionarilor în situaţia în care capitalul s-a diminuat cu mai mult de 10%. Capitolul 7 Activitatea societăţii Articolul 26 Exerciţiul economic financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie al fiecărui an. Primul exerciţiu financiar începe la data constituirii societăţii. Articolul 27 Societatea va tine evidenţa contabilă în lei şi va întocmi anual bilanţul şi contul de profit şi pierderi pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor. Bilanţul contabil anual şi contul de profit şi pierderi se supun aprobării Ministerului Finanţelor şi se publică în Monitorul Oficial, Partea a III-a. Articolul 28 Profitul societăţii se stabileşte prin bilanţul aprobat de adunarea generală a acţionarilor. Plata profitului cuvenit acţionarilor se face de societate în condiţiile legii. În cazul înregistrării de pierderi părţile se obliga sa analizeze cauzele şi sa ia măsuri de recuperare. Articolul 29 Nivelul salariilor pentru personalul societăţii pe categorii de calificare şi funcţii se stabileşte şi poate fi modificat de către adunarea generală a acţionarilor, în funcţie de studii şi munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege. Drepturile şi obligaţiile personalului societăţii se stabilesc de consiliul de administraţie. Drepturile salariale se stabilesc prin negocieri, la nivelul societăţii şi se înscriu în contractul colectiv de muncă, încheiat conform prevederilor legale. Drepturile salariale individuale se stabilesc prin contracte individuale, ţinînd seama de prevederile contractului colectiv de muncă. Articolul 30 Consiliul de administraţie stabileşte în condiţiile legii modul de amortizare a fondurilor fixe. Capitolul 8 Modificarea formei juridice, dizolvarea, litigii Articolul 31 Societatea va putea fi transformata în alta forma de societate prin hotărîrea adunării generale extraordinare a acţionarilor. Atita timp cît societatea va avea capital integral de stat, ea va putea fi transformata numai cu aprobarea organului care a înfiinţat-o. Articolul 32 Societatea se dizolva în situaţia:
- a)imposibilităţii realizării obiectului social; ...
- b)pierderii a jumătate din capitalul social, dacă adunarea generală a acţionarilor nu decide completarea acestuia sau reducerea lui la suma rămasă; ...
- c)reducerii numărului de acţionari sub 5, timp de 6 luni; ...
- d)hotărîrii adunării generale a acţionarilor în acest sens. ... Articolul 33 În caz de dizolvare societatea va fi lichidată. Lichidarea societăţii se va face după procedura prevăzută de lege. Articolul 34 Litigiile sociale cu persoane fizice sau juridice române sînt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun. Litigiile apărute din raporturile contractuale dintre societate şi persoane fizice române pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit legii. Articolul 35 Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale. -----------