← România

HOTĂRÂRE nr. 830 din 17 august 2011

HOTĂRÂRE nr. 830 din 17 august 2011 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Spaţii de învăţământ şi spaţii administrative pentru Rectorat" la Universitatea din Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 22 august 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin.

(1)lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Spaţii de învăţământ şi spaţii administrative pentru Rectorat" la Universitatea din Bucureşti, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţii ai cărui indicatori tehnico-economici sunt prevăzuţi la art. 1 se face din veniturile proprii ale universităţii, din fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 17 august
  1. Nr.
  2. Anexa INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Spaţii de învăţământ şi spaţii administrative pentru Rectorat" la Universitatea din Bucureşti Titular: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Beneficiar: Universitatea din Bucureşti Amplasament: Şos. Panduri nr. 90, sectorul 5, Bucureşti Indicatorii tehnico-economici: --------- Notă ... *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor. Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform Normativului P.100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din veniturile proprii ale universităţii, din fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. --------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.