ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 17 noiembrie 2010 privind ratificarea Protocolului, semnat la Chişinău la 5 noiembrie 2010, pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la principiile colaborării în domeniul transportului feroviar, încheiat la Chişinău la 21 februarie 1995 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 775 din 19 noiembrie 2010 În conformitate cu prevederile art. 13 din Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la principiile colaborării în domeniul transportului feroviar, semnat la Chişinău la 21 februarie 1995, ratificat prin Legea nr. 92/1995, acesta este încheiat pentru o perioadă de 15 ani, data ieşirii din vigoare fiind 22 noiembrie 2010. Situaţia actuală impune prelungirea, în regim de urgenţă, a cadrului juridic actual în domeniul transportului feroviar cu Republica Moldova, întrucât acesta asigură desfăşurarea în bune condiţii a transporturilor feroviare de călători şi mărfuri între cele două state. Având în vedere necesitatea asigurării continuităţii cadrului juridic româno-moldovean în domeniul transportului feroviar şi ţinând seama că acest fapt constituie situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, fiind prioritară pentru menţinerea facilităţilor de transport feroviar pentru călători şi mărfuri, se impun ratificarea protocolului pentru amendarea acordului interguvernamental bilateral în vigoare, pe calea ordonanţei de urgenţă, şi adoptarea acesteia cu celeritate. În cazul încetării valabilităţii acordurilor (convenţiilor) bilaterale la nivelul administraţiilor feroviare (încheiate între administraţiile feroviare din România şi Republica Moldova în baza art. 5 din acordul interguvernamental) apar o serie de probleme generatoare de blocaje, cum ar fi: - necesitatea licenţierii şi certificării în materie de siguranţă a Căilor Ferate din Republica Moldova (CFM) de către Autoritatea Feroviară Română - AFER pentru ca trenurile CFM să aibă acces pe liniile de frontieră până la prima staţie CFR; în prezent accesul trenurilor CFM este permis în baza acordului şi a convenţiilor feroviare, fără a fi necesară licenţierea impusă de Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare şi certificarea în materie de siguranţă; - neasigurarea realizării operaţiilor de transpunere a vagoanelor de călători şi marfă de pe ecartament larg (CFM) pe ecartament normal (CFR), în condiţiile inexistenţei unui cadru reglementat pentru aceste operaţii; - imposibilitatea folosirii gratuite a instalaţiilor şi spaţiilor de exploatare feroviare din staţiile de frontieră de către ambele părţi; - imposibilitatea realizării circulaţiei trenurilor între staţiile de frontieră ale celor două ţări din cauza lipsei reglementărilor; - imposibilitatea efectuării operaţiilor de manevră cu locomotivele celeilalte părţi; - nereglementarea modului de intervenţie în caz de incidente/accidente feroviare sau pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale; - imposibilitatea realizării deconturilor pentru prestaţiile reciproce din cauza lipsei cadrului legal de efectuare a acestora; - lipsa cadrului pentru întrunirea periodică a comisiilor mixte de frontieră. În temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.