DECIZIE nr. 242 din 10 iulie 2001

(1)lit. a), ale art. 17 alin.

(1)şi

(2), precum şi ale art. 18-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 27 decembrie 2001 Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Gabriela Ghita - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin.

(1)lit. a), ale art. 17 alin.

(1)şi

(2), precum şi ale art. 18-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţii ridicate de I'Hssan K. I'Na'Imah, Akeal T. Assad, Kasem S. Maktof şi Jhmal K. Dhahr în dosarele nr. 2.236/2001, 2.237/2001, 2.238/2001 şi 2.239/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 192C/2001, 193C/2001 şi 194C/2001 la Dosarul nr. 191C/2001, având în vedere ca obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este identic în toate cauzele enumerate. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexarii. În consecinţa, pentru o mai buna administrare a justiţiei, Curtea, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă şi al art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, dispune conexarea dosarelor anterior menţionate la Dosarul nr. 191C/2001. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întemeiate criticile privind dispoziţiile art. 20 alin.

(5)şi ale art. 21 alin.

(6), referitoare la caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii date în prima instanţa. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii criticate se solicita respingerea excepţiei. În susţinerea argumentelor se invoca şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 29 mai 2001, în curs de publicare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Prin încheierile din 5 martie 2001, pronunţate în dosarele nr. 2.236/2001, 2.237/2001, 2.238/2001 şi 2.239/2001, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin.

(1)lit. a), ale art. 17 alin.

(1)şi

(2), precum şi ale art. 18-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România. Excepţiile au fost invocate de petentii I'Hssan K. I'Na'Imah, Akeal T. Assad, Kasem S. Maktof şi Jhmal K. Dhahr în cadrul unor plângeri având ca obiect recunoaşterea unei forme de protecţie în baza art. 1, 2 şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000. În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate autorii acestora considera dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale, în esenta, pentru ca perioada prevăzută de lege pentru soluţionarea cererii de către Oficiul Naţional pentru Refugiati şi de către instanţa este extrem de redusă, aceasta ingradind "vadit drepturile şi libertăţile solicitantului de azil", şi contravenind astfel art. 18, 20, 24, 49 şi 123 din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, se considera ca această perioadă scurta de soluţionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat ar contraveni în special dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare, solicitanţii de azil, personal sau prin apărătorii lor, neavând timpul necesar pentru a-şi face toate apărările în legătură cu dosarul, iar instanţele fiind obligate sa rezolve cererile în termenul scurt prevăzut de lege. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, considera excepţiile invocate ca fiind neintemeiate, întrucât textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale incalcate. Potrivit art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepţia ridicată ca fiind neîntemeiată. În legătură cu art. 13 alin.

(1)lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 se apreciază ca este vorba de o eroare materială, textul invocat ca fiind neconstitutional fiind în realitate art. 13 alin.

(1)lit. b). Cu privire la acest din urma text se arata că nu încalcă nici o dispoziţie constituţională, deoarece consacra dreptul solicitantului de azil de a fi asistat sau reprezentat de avocat, fiind în concordanta cu art. 24 din Constituţie. Se mai arata ca acest text, reglementand dreptul la interpret în mod gratuit, este chiar mai favorabil decât prevederile exprese ale art. 127 alin.

(2)teza a II-a din Constituţie privind caracterul gratuit al acestui drept în procesele penale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.

(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate. Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin.

(1)lit. a), ale art. 17 alin.

(1)şi

(2)şi ale art. 18-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000. Textele constituţionale considerate ca fiind incalcate sunt cele ale art. 11 alin.

(2), ale art. 16 alin.

(1), art. 18, art. 20 alin.

(2), ale art. 23, 24, 49 şi 123. De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate prevederile art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea constata următoarele: I. În legătură cu dispoziţiile art. 20 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, Curtea Constituţională s-a pronunţat într-o alta cauza având ca obiect aceste prevederi de lege, care au fost criticate sub aceleaşi aspecte şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din acte internaţionale ca şi în cauzele de faţa. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, nepublicata, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin.

(5)şi ale art. 21 alin.

(6)(referitoare la caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotărârii pronunţate în prima instanţa) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, statuand, în esenta, ca aceste prevederi încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituţie. Pentru a pronunţa aceasta soluţie Curtea a reţinut ca, întrucât "hotărârea primei instanţe este definitivă şi executorie, aceasta hotărâre urmează să fie pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemulţumit de soluţia de respingere a cererii sale de către prima instanţa, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în faţa instanţei de recurs". Ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176 din 29 mai 2001 a fost adoptată Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Prin această lege a fost abrogat art. 20 alin.

(6)din ordonanţa, iar art. 20 alin.

(5)şi art. 21 alin.

(6)au fost modificate, având în prezent următorul cuprins: - art. 20 alin.

(5): "Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă."; - art. 21 alin.

(6): "În cazul prevăzut la alin.

(5)lit. a) hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă." Curtea constata, de asemenea, ca dispoziţiile art. 20 alin.

(6)au fost abrogate prin pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 323/2001. Astfel, având în vedere faptul ca, potrivit art. 23 alin.

(1)şi

(6)din Legea nr. 47/1992, republicată, obiect al controlului de constituţionalitate nu poate fi decât o dispoziţie legală în vigoare şi întrucât abrogarea a intervenit după data sesizării Curţii, rezultă ca, în privinta dispoziţiilor art. 20 alin.

(6)din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, excepţiile de neconstituţionalitate urmează să fie respinse ca devenite inadmisibile. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 alin.

(5)şi ale art. 21 alin.

(6), care au fost modificate prin Legea nr. 323/2001, Curtea constata ca soluţia legislativă iniţială, prin eliminarea caii de atac a recursului, nu a fost menţinută. Astfel fiind, sunt, de asemenea, aplicabile dispoziţiile art. 23 alin.

(1)şi

(6)din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţiile de neconstituţionalitate privind art. 20 alin.

(5)şi art. 21 alin.

(6)urmând să fie respinse ca devenite inadmisibile. II. Referitor la excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 13 alin.

(1)lit. a), art. 17 alin.

(1)şi

(2), art. 18, 19, art. 20 alin.

(1)-

(4), art. 21 alin.

(1)-

(5)şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, dispoziţii de lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstituţionale, Curtea constata ca şi acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, respingând excepţiile de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi internaţionale ca şi în prezentele dosare, Curtea Constituţională a reţinut, în esenta, următoarele: Dispoziţiile art. 16 alin.

(1)din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, pretinse a fi incalcate prin art. 13 alin.

(1)lit. a) din ordonanţa criticata, nu sunt aplicabile în cauza, întrucât acest text constituţional are în vedere persoane care au calitatea de cetăţean român. În legătură cu susţinerea referitoare la încălcarea art. 18 alin.

(1)din Constituţie, care statuează cu privire la cetăţenii străini şi apatrizi, Curtea a observat ca între drepturile refugiatilor şi ale persoanelor care au dobândit o formă de protecţie legea română prevede: liberul acces la instanţele de judecată - art. 23 alin.

(1)lit. l); dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a i se asigura, în mod gratuit, un interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin.

(1)lit. b), precum şi dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepţiile stabilite prin lege - art. 23 alin.

(1)lit. m). Asa fiind, nu exista contrarietate între textele criticate şi dispoziţia constituţională menţionată. Susţinerile privind neconstituţionalitatea normelor din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, care reglementează procedura accelerata (art. 17-20), şi a celor care reglementează procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21-22), prin raportare la art. 49 din Constituţie, au fost respinse deoarece textele de lege criticate nu conţin restrangeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului român. Curtea a reţinut, de asemenea, ca textele criticate nu conţin nici o prevedere care să contravină principiului infaptuirii justiţiei în numele legii, al independentei judecătorilor şi al supunerii lor numai legii, principiu stabilit de art. 123 din Constituţie, astfel ca şi aceasta sustinere a autorilor excepţiilor a fost înlăturată. Prin aceeaşi decizie Curtea a mai statuat ca, "de altfel, pentru aceleaşi motive, urmează a fi respinse şi excepţiile de neconstituţionalitate privind celelalte dispoziţii din ordonanţa". În sfârşit, în legătură cu încălcarea art. 6 pct. 1 şi a art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut ca textele de lege criticate "nu opresc, în realitate, părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneaza, într-o societate democratica, procesul echitabil". Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea soluţiei de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin.

(1)lit. a), ale art. 17 alin.

(1)şi

(2), ale art. 18, 19, ale art. 20 alin.

(1)-

(4), art. 21 alin.

(1)-

(5)şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenite inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 20 alin.

(5)şi

(6)şi ale art. 21 alin.

(6)din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţii ridicate de l'Hssan K. I'Na'Imah, Akeal T. Assad, Kasem S. Maktof şi Jhmal K. Dhahr în dosarele nr. 2.236/2001, 2.237/2001, 2.238/2001 şi 2.239/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. 2. Respinge excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 13 alin.

(1)lit. a), ale art. 17 alin.

(1)şi

(2), ale art. 18, 19, art. 20 alin.

(1)-

(4), art. 21 alin.

(1)-

(5)şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţii ridicate de aceiaşi autori în aceleaşi dosare. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie 2001. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Maria Bratu -------------