DECIZIE nr. 550 din 18 octombrie 2005

(3), art. 16 alin.

(2), art. 44 alin.

(2), art. 49 şi art. 55 alin.

(2), prin aceea că permit intervenţia agenţilor forţei publice militare la executarea silită imobiliară, "atunci când executorul judecătoresc consideră necesar", fără a preciza condiţiile şi limitele acestei participări şi fără a defini noţiunea de "rezistenţă fizică". Reglementările criticate fac posibilă intervenţia nejustificată a forţei publice militare împotriva civililor, pătrunderea cu forţa în imobilele proprietate privată, fără să existe o minimă posibilitate legală de control înaintea unei astfel de executări violente şi o minimă cale de prevenire a abuzului împotriva persoanelor aflate în dificultate. Exercitarea forţei publice militare la cererea discreţionară a unui executor judecătoresc privat reprezintă un abuz de autoritate care atacă demnitatea cetăţeanului şi drepturile lui fundamentale, dreptul de proprietate şi egalitatea în faţa legii. Recurgerea la forţa publică militară nu poate constitui un demers obişnuit de care se poate prevala executorul judecătoresc în îndeplinirea misiunii sale civile, private, în orice circumstanţe. Aceasta trebuie să intervină nu ca regulă, ci în mod excepţional, în cazuri bine definite de lege, în concordanţă cu reglementările referitoare la ocrotirea familiei, a copilului şi cele privind organizarea şi disciplina militară. Tribunalul Braşov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele de lege criticate dau expresie dispoziţiilor art. 126 alin.

(2)din Constituţie, care prevăd că reglementarea procedurii de judecată se face prin lege, legiuitorul având libertate deplină de a statua în astfel de domenii. Dată fiind importanţa executării silite, fază a procesului civil în care are loc realizarea efectivă a dreptului reclamantului, este evident că această procedură nu poate fi lăsată la dispoziţia debitorului. Fără regulile precise ale procedurii executării silite, în cadrul căreia executorul judecătoresc, învestit de lege să îndeplinească un serviciu de interes public, trebuie să ia toate măsurile pentru a asigura executarea hotărârii judecătoreşti şi a altor titluri executorii în strictă conformitate cu legea, drepturile recunoscute creditorului ar rămâne irealizabile. În această fază procesuală, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale creditorului urmăritor şi ale debitorului urmărit este asigurată de controlul instanţei asupra întregii executări, control care funcţionează, printre altele, prin mecanismul contestaţiei la executare. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, normele cuprinse în textele de lege criticate oferind posibilitatea organului de executare de a-şi îndeplini în mod efectiv obligaţiile ce îi revin prin lege. Astfel, dispoziţiile referitoare la obţinerea concursului organelor de poliţie, al jandarmeriei sau al altor agenţi ai forţei publice, de către executorul judecătoresc, atunci când acesta consideră necesar, nu conţin norme contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nu încalcă principiul supremaţiei Constituţiei sau valorile supreme ale statului român. În plus, stabilirea competenţei şi procedurii de judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, dispoziţiile legale criticate fiind în deplină concordanţă cu art. 126 alin.

(2)din Constituţie. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost reţinut de instanţa judecătorească, îl constituie dispoziţiile art. 373^2 şi art. 580^5 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul conţinut: - Art. 373^2: "În cazurile prevăzute de lege, precum şi atunci când executorul judecătoresc consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul la îndeplinirea efectivă a executării silite. La cererea instanţei de executare sau a executorului judecătoresc cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori deţin bunuri ale acestuia, supuse urmăririi potrivit legii, au datoria să dea informaţiile necesare pentru efectuarea executării. De asemenea, la cererea instanţei de executare sau a executorului judecătoresc instituţiile, băncile şi orice alte persoane sunt obligate să-i comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare realizării executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. La cererea executorului sau a părţii interesate instanţa de executare poate lua măsurile prevăzute de art. 108^1 alin. 1 pct. 2 lit. f) şi de art. 108^3. Instanţa de executare şi executorul judecătoresc sunt obligaţi să asigure secretul informaţiilor primite, dacă legea nu prevede altfel."; - Art. 580^5: "În cazurile prevăzute de art. 580^2 şi 580^4, dacă debitorul se opune la executarea obligaţiei de către creditor, acesta va putea obţine, prin intermediul executorului judecătoresc, concursul organelor de poliţie, jandarmerie sau al altor agenţi ai forţei publice, după caz." Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în: - Art. 1 alin.

(3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate."; - Art. 16 alin.

(2): "Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 44 alin.

(2)teza întâi: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."; - Art. 49 alin.

(1): "Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor."; - Art. 55 alin.

(2): "Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică." Curtea constată că dispoziţiile art. 373^2 din Codul de procedură civilă reprezintă reguli cu caracter general privitoare la modul de realizare a executării silite şi sunt statornicite de legiuitor pentru a-i crea organului de executare posibilitatea efectivă de a-şi îndeplini obligaţiile ce îi revin. În acest scop, în cazurile prevăzute de lege şi atunci când executorul judecătoresc consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul la îndeplinirea efectivă a executării silite. Instituirea unei astfel de reguli a fost necesară, întrucât, în practică, există situaţii în care debitorul obligaţiei supuse executării se opune efectuării actelor de urmărire silită, concursul autorităţilor publice fiind într-un atare caz indispensabil. Dispoziţiile art. 580^5 din Codul de procedură civilă consacră o aplicare particulară a principiului general prevăzut de art. 373^2 alin. 1 din cod şi dă posibilitatea creditorului de a obţine, prin intermediul executorului judecătoresc, concursul autorităţilor publice, în cazul în care debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face sau de a nu face cuprinsă într-un titlu executoriu. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin.

(3)din Constituţie, invocat de autorii criticii drept text de referinţă în motivarea excepţiei, drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt garantate, posibilitatea recunoscută executorului judecătoresc de a apela, în caz de nevoie, la concursul agenţilor forţei publice pentru îndeplinirea efectivă a executării silite, aşadar pentru asigurarea realizării dreptului recunoscut creditorului, printr-un titlu executoriu, nu relevă, în sine, nici un fine de neconstituţionalitate. Curtea nu poate reţine nici nesocotirea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, textele de lege reprezentând exclusiv o garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. Nici critica de neconstituţionalitate a textelor de lege în raport cu art. 44 din Constituţie, cu referire la garantarea dreptului de proprietate privată, nu este întemeiată, întrucât, prin executarea silită a unei obligaţii de a face, respectiv de a preda un bun imobil, rezultată dintr-un titlu executoriu emis conform legii, se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului. Stabilirea conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate - cărora li se subsumează reglementările în cauză - implică, în mod necesar, o restrângere a exerciţiului său în considerarea drepturilor şi intereselor altor persoane. Departe de a constitui o atingere a dreptului subiectiv în sine, asemenea reglementări creează condiţiile indispensabile valorificării acestuia. În consecinţă, art. 373^2 şi art. 580^5 din Codul de procedură civilă nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, dau expresie principiului garantării dreptului de proprietate privată. Împrejurarea că, în practică, activitatea organelor de poliţie, jandarmerie sau a altor agenţi ai forţei publice poate genera abuzuri nu poate fi convertită - aşa cum încearcă autorii excepţiei - într-un argument în susţinerea neconstituţionalităţii reglementării supuse controlului. Dacă împotriva unor eventuale abuzuri cel astfel vătămat are la dispoziţie mijloace şi căi legale de ripostă, renunţarea la posibilitatea recunoscută executorului de a apela la forţa coercitivă a statului, ori condiţionarea participării acesteia la executarea silită de un control prealabil (dificil dacă nu chiar imposibil de realizat, dacă se are în vedere că, de cele mai multe ori, participarea agenţilor forţei publice are un rol disuasiv şi deci preventiv), ar lipsi practic de conţinut însuşi conceptul de executare silită, realizarea dreptului fiind posibilă doar în măsura în care debitorul şi-ar executa obligaţia de bunăvoie. Faţă de obiectul de reglementare al normelor deduse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că art. 49 alin.

(1)şi art. 55 alin.

(2)din Constituţie nu au relevanţă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^2 şi art. 580^5 din Codul de procedură civilă ridicată de Traian Enoiu Besliu şi Carmen Enoiu Besliu în Dosarul nr. 775/2005 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2005. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu ______________