HOTĂRÂRE nr. 911 din 20 noiembrie 2013 privind aprobarea stemei comunei Prejmer, judeţul Braşov Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 9 decembrie 2013 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC
(1)Se aprobă stema comunei Prejmer, judeţul Braşov, prevăzută în anexa nr. 1. ...
(2)Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2. ...
(3)Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ... PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ───────────────── Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Bucureşti, 20 noiembrie
- Nr.
- Anexa 1 Anexa 2 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Prejmer, judeţul Braşov Descrierea stemei Stema comunei Prejmer, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite, în care se află un glob crucifer cu o cruce treflată din aur. Globul este flancat în partea de jos de două frunze de stejar de baltă din aur, privite din profil. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor însumate Câmpul albastru al scutului reprezintă bogăţia izvoarelor, care alimentează cursurile de apă de munte curate şi puternic oxigenate, având o floră şi faună specifice. Globul crucifer reprezintă un însemn adus de cavalerii teutoni în anul 1218, făcând referire la misiunea apostolică a Ordinului Cavalerilor Teutoni. Frunzele de stejar simbolizează stejarul de baltă, specie dezvoltată pe suprafeţele mlăştinoase din localitate, specie ocrotită ca monument al naturii, astăzi găsindu-se în ariile protejate. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. ___________