DECIZIE nr. 351 din 30 septembrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 9 februarie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Mihai Constantinescu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Raul Petrescu - procuror Constantin Burada - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Cristescu Dimitrie Viorel împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 56 din 20 martie 1997*). ------------ Notă ... *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 56 din 20 martie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 11 noiembrie
- Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 23 septembrie 1997, în prezenta recurentului reprezentant prin avocat, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 30 septembrie
- CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 16 ianuarie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 1.315/1996 al acestei instanţe, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Cristescu Dimitrie Viorel. Prin Decizia nr. 56 din 20 martie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale în materia recursului în anulare. Împotriva deciziei sus-menţionate Cristescu Dimitrie Viorel a declarat recurs, în termen legal, pentru următoarele motive: - deşi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă a fost respinsă ca lipsită de obiect, textul legal rămâne neconstitutional, deoarece, în primul rând, dreptul de exercitare a recursului în anulare este, în continuare, rezervat procurorului general, cu excluderea celorlalte părţi, iar pe de altă parte, pentru ca Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prin care se instituie termenul de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare, nu îi este aplicabilă, întrucât ea nu poate retroactivă, astfel încât prevederile sale să se rasfranga şi asupra recursului în anulare promovat în cauza, exercitat în anul
- Recurentul mai susţine ca în cauza se aplică, în continuare, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, în redactarea sa anterioară modificării, în sensul că "recursul în anulare se poate declara oricând" şi, în consecinţa, decizia Curţii prin care s-a respins ca fiind lipsită de obiect excepţia ridicată cu privire la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă este eronată; - Curtea Constituţională "avea obligaţia sa statueze cu privire la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă" în cazul sau, "în sensul că numai momentul declarării recursului în anulare, şi nu conţinutul sau, este cel care în prezent" îi creează "o situaţie nedreaptă", şi nu cu privire la cei care, gasindu-se în aceeaşi situaţie, nu pot beneficia de aceasta. Potrivit art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicţională în materie a Curţii Constituţionale. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: În ceea ce priveşte motivele de recurs prin care se critica decizia atacată, pe de o parte, pentru ca în mod greşit s-a respins excepţia vizând dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă ca fiind lipsită de obiect, întrucât în fondul cauzei sunt aplicabile prevederile menţionate în redactarea lor anterioară modificării survenite prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, deoarece o lege nu poate retroactivă, iar pe de altă parte, ca prin decizie trebuia sa reexamineze constituţionalitatea dispoziţiilor art. 330^1 în cazul sau, întrucât prin introducerea unui termen pentru exercitarea recursului în anulare se creează o situaţie discriminatorie între cei care beneficiază de termenul instituit şi cei care nu beneficiază, Curtea constata ca motivele sunt neintemeiate. Orice lege noua creează o alta situaţie juridică faţă de legea anterioară, iar aplicarea legii la cauzele pe rol este o problemă de interpretare ce tine de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti. Fiind deci invederata prin recurs o problemă de interpretare şi de legalitate a acestei interpretări, iar nu de constituţionalitate, recursul este neîntemeiat. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Cristescu Dimitrie Viorel împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 56 din 20 martie
- Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 30 septembrie
- PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof.univ.dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Constantin Burada Din cauza decesului magistratului- asistent Constantin Burada, în temeiul art. 261 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în locul sau semnează Magistrat-asistent şef, Claudia Miu ---------