HOTĂRÂRE nr. 483 din 11 mai 2011 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Sistem de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite şi a frânelor strânse" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 19 mai 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin.
(1)lit. a) şi alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Sistem de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite şi a frânelor strânse", prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţii menţionat la art. 1 se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Articolul 3 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 11 mai
- Nr.
- Anexa INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Sistem de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite şi a frânelor strânse" Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Amplasament: pe raza judeţelor Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Prahova, Iaşi, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Arad, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Giurgiu, Teleorman, Olt Indicatorii tehnico-economici: --------- Notă ... *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor. Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P 100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----