← România

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 6 noiembrie 1997

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 6 noiembrie 1997 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, semnat la Paris la 1 octombrie 1997 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 12 noiembrie 1997 În temeiul prevederilor art. 114 alin.

(4)din Constituţia României, Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă: Articolul 1 Se ratifica Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, în valoare de 13,8 milioane dolari S.U.A. echivalent, prevăzut în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 2 Implementarea acordului va fi realizată de către Ministerul Educaţiei Naţionale, desemnat ca agenţie de implementare. Articolul 3 Ministerul Finanţelor va încheia cu Ministerul Educaţiei Naţionale un acord de împrumut subsidiar, prin care i se va delega acestuia din urma întreaga autoritate şi responsabilitate în implementarea eficienta şi rapida a acordului de împrumut. Articolul 4 Rambursarea împrumutului, achitarea dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri interne şi externe, aferente împrumutului, vor fi suportate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, din surse proprii şi din sume cu aceasta destinaţie, alocate anual de la bugetul de stat, în bugetul propriu. Articolul 5 Se autorizeaza Ministerul Finanţelor ca, de comun acord cu Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, sa introducă pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condiţiile concrete de derulare a acordului de împrumut, amendamente la conţinutul acestuia, care privesc modificări în structura împrumutului pe categorii, precum şi orice alte detalieri şi modificări, care nu sunt de natura sa sporeasca obligaţiile financiare ale României faţă de Fondul de Dezvoltare al Consiliului Europei sau sa determine noi condiţionari economice faţă de cele convenite iniţial între părţi. PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: --------------- Ministru de stat, ministrul finanţelor, Mircea Ciumara Ministrul educaţiei naţionale, Virgil Petrescu p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Lazar Comanescu, secretar de stat Anexă FONDUL DE DEZVOLTARE SOCIALĂ AL CONSILIULUI EUROPEI FOND/PROIECT 125
(1997)ACORD 01/10/1997

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.