PRESCRIPTIE TEHNICA din 19 decembrie 2003 privind autorizarea laboratoarelor care efectueaza examinari nedistructive la instalatiile mecanice sub presiune şi la instalatiile de ridicat - PT CR 5-2003*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 bis din 30 ianuarie 2004 ----------- Notă ... *) Aprobata prin Ordinul nr. 368 din 19 decembrie 2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 30 ianuarie 2004. Anexa Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR - 1. GENERALITATI 1.1. Scop Prezenta prescripţie tehnica se aplică la autorizarea de către ISCIR-INSPECT a laboratoarelor care efectuează examinari nedistructive. 1.2. Domeniu de aplicare La echipamentele care fac obiectulHotărârii Guvernului nr. 1.340/2001, examinarile nedistructive se vor efectua numai de către laboratoare autorizate de ISCIR-INSPECT conform prevederilor prezentei prescripţii tehnice. 1.3. Referinţe normative 1.3.1. Legi şi hotărâri ●Legea nr. 90/1996privind protecţia muncii ●Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat 1.3.2. Standarde 2. DOMENII DE AUTORIZARE 2.1. Domeniile şi specialitatile examinarilor nedistructive pentru care se autorizeaza laboratoarele sunt conform tabelului 1. 2.2. Dacă laboratorul se autorizeaza pentru un întreg domeniu, în autorizaţie se va menţiona doar simbolul domeniului (de exemplu: RTx + RTgamma = RT). 2.3. Dacă laboratorul se autorizeaza numai pentru o specialitate dintr-un anumit domeniu, în autorizaţie se va trece simbolul domeniului urmat de simbolul specialitatii (de exemplu: Utg). 2.4. Dacă autorizarea se va face pentru o instalatie automată de examinari nedistructive, în autorizaţie se va scrie litera A înaintea domeniului (de exemplu: AUTtv). 3. CONDIŢII DE AUTORIZARE A LABORATOARELOR 3.1. Laboratorul care solicită autorizarea va inainta, în scris, către ISCIR-INSPECT o cerere de autorizare (a se vedea modelul din anexa A). 3.2. Documentaţia care va însoţi cererea de autorizare trebuie să conţină:
- a)manualul calităţii al laboratorului, care trebuie să conţină cel puţin: ... ● declaraţia referitoare la politica în domeniul calităţii; ● structura laboratorului (organigrama); ● activităţile operationale şi functionale referitoare la calitate; ● proceduri generale de asigurare a calităţii: - modul de tratare (acceptare/respingere) a cererilor de examinare nedistructiva; - modalităţi de control, de înregistrare, de arhivare şi de clasare a documentelor interne de examinare nedistructiva; - modalităţi de aprovizionare cu echipamente, piese de schimb şi materiale; - etalonarea şi verificarea echipamentelor; - stocarea materialelor şi scoaterea acestora din uz (distrugerea acestora); - modul de implementare a politicii de calitate în cadrul personalului laboratorului; ● acţiuni corective şi preventive: - modul de verificare a respectării cerinţelor manualului calităţii de către personalul laboratorului; - tratarea neconformitatilor; - tratarea derogarilor; - tratarea reclamatiilor; ● proceduri de lucru pentru fiecare specialitate de examinare pentru care se cere autorizarea, inclusiv modelul buletinelor care se vor emite; în cazul în care procedura de lucru nu se încadrează în prevederile prescripţiilor tehnice în domeniu, Colecţia ISCIR, atunci aceasta va trebui să fie analizata şi avizată separat de către ISCIR-INSPECT, înainte de introducerea acesteia în manualul calităţii;
- b)lista echipamentelor (cu număr de inventar şi buletine de verificare metrologica), accesoriilor şi a materialelor din dotare; ...
- c)lista standardelor aplicabile, a actelor normative etc.; ...
- d)decizia de numire a şefului de laborator şi a adjunctului acestuia, care trebuie să fie autorizaţi de către ISCIR-INSPECT cel puţin pentru nivelul 2, în metodele pentru care se solicita autorizarea (a se vedea modelul din anexa D); ...
- e)prezentarea incintei laboratorului şi a anexelor, a modului de întreţinere, de renovare, de supraveghere a condiţiilor ambientale, de limitare a accesului în anumite zone, de protecţie şi de securitate; ...
- f)lista personalului angajat al laboratorului, autorizat de ISCIR-INSPECT conform PT CR 11, pe metoda sau pe metodele pentru care se solicita autorizarea; ...
- g)în cazul în care laboratorul solicita autorizarea pe domeniul "radiatii penetrante", se va prezenta şi copia de pe autorizaţia eliberata de Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), a carei valabilitate nu trebuie să expire în următoarele 6 luni de la data depunerii cererii. ... 3.3. Respingerea cererii de autorizare a laboratorului se va face atunci când documentaţia depusa nu este completa sau corect întocmită. 3.4. ISCIR-INSPECT va comunică în termen de maxim 30 de zile de la data depunerii documentaţiei dacă laboratorul este admis sau respins în vederea autorizării. 4. MODUL DE DESFĂŞURARE A AUTORIZĂRII LABORATORULUI 4.1. În cazul în care documentaţia depusa în vederea autorizării laboratorului a fost acceptată în conformitate cu prevederile de la cap. 3, ISCIR-INSPECT va stabili componenta comisiei de autorizare şi data efectuării verificării. 4.2. Comisia de autorizare Comisia pentru autorizarea laboratoarelor va fi compusa din 2 inspectori de specialitate ai ISCIR-INSPECT, membri ai "Comisiei de autorizare ISCIR pe ţara în examinari nedistructive". Componenta comisiei va fi comunicată agentului economic, a cărui cerere a fost admisă, cu 10 zile înaintea datei de efectuare a verificării tehnice. 4.3. Verificarea în vederea autorizării 4.3.1. Comisia de autorizare va examina personalul laboratorului în ceea ce priveşte însuşirea prevederilor manualului calităţii şi a atribuţiilor care îi revin din acesta. 4.3.2. Comisia de autorizare va verifica modul în care sunt respectate cerinţele manualului calităţii în cadrul laboratorului. 4.3.3. Comisia de autorizare va verifica dacă datele prezentate în documentaţia de autorizare sunt corecte. Se va verifica existenta şi funcţionarea aparaturii de măsurare, a accesoriilor şi a materialelor pentru examinari nedistructive, cat şi existenta personalului autorizat de ISCIR-INSPECT (conform PT CR 11) în domeniile pentru care se solicita autorizarea. 4.3.4. În cazul în care datele prezentate în documentaţia de autorizare nu corespund situaţiei existente la agentul economic, laboratorul va fi respins la autorizare. 4.3.5. Comisia de autorizare va urmări modul în care sunt respectate prevederile manualului calităţii (inclusiv ale procedurilor de lucru). 4.3.6. În cazul în care nu se poate face dovada capabilităţii efectuării examinarilor nedistructive pentru unul sau mai multe domenii, laboratorul nu va fi autorizat pe domeniul (domeniile) respectiv(e). 5. EMITEREA ŞI VALABILITATEA AUTORIZAŢIILOR 5.1. În baza verificării documentaţiei tehnice şi a procesului-verbal încheiat de comisia de autorizare, ISCIR-INSPECT va emite autorizaţia laboratorului (a se vedea modelul din anexa C). 5.2. Autorizaţiile se vor emite doar pentru domeniile şi specialitatile pentru care laboratorul îndeplineşte cerinţele prezentei prescripţii tehnice. 5.3. Perioada de valabilitate a autorizaţiilor este de 2 ani de la data emiterii. 5.4. După obţinerea autorizaţiei, orice modificare faţă de documentaţia avizată iniţial (inclusiv în lista echipamentelor), care nu este comunicată la ISCIR-INSPECT în termen de 15 zile, atrage după sine anularea autorizaţiei. 5.5. Autorizaţiile emise vor fi puse la dispoziţia inspectorilor de specialitate ai ISCIR-INSPECT ori de câte ori se solicita acest lucru. 6. VERIFICAREA TEHNICA PERIODICĂ A CONDIŢIILOR DE AUTORIZARE 6.1. În intervalul de 2 ani, cat este valabilă autorizaţia laboratorului, se va efectua o verificare tehnica a activităţii laboratorului privind modul în care sunt respectate condiţiile de autorizare. 6.2. Data efectuării verificării tehnice va fi comunicată agentului economic. 6.3. Comisia de verificare va fi compusa din 1-2 inspectori de specialitate ai ISCIR-INSPECT, care fac parte din "Comisia de autorizare ISCIR pe ţara în examinari nedistructive", care va încheia un proces-verbal de verificare la finalul controlului. 6.4. ISCIR-INSPECT poate efectua verificări inopinate privind activitatea laboratorului. 6.5. În cazul în care, la verificarea tehnica, se constată că nu sunt respectate condiţiile în care a fost acordată autorizaţia, comisia va suspenda autorizaţia laboratorului, emisă de ISCIR-INSPECT, pentru maxim 30 de zile. În această perioadă agentul economic va remedia neconformităţile constatate. 6.6. În funcţie de gravitatea abaterilor constatate se poate dispune retragerea autorizaţiei laboratorului. 6.7. În perioada în care autorizaţia este suspendată, nu se vor efectua examinari nedistructive şi implicit nu se vor emite buletine de examinare nedistructiva în domeniul ISCIR. 6.8. Laboratorul căruia i s-a retras autorizaţia emisă de ISCIR-INSPECT poate solicita reautorizarea după 90 de zile de la data retragerii, cu respectarea prevederilor de la cap. 3. 7. REAUTORIZAREA LABORATOARELOR 7.1. Laboratorul care solicită reautorizarea va inainta, în scris, către ISCIR-INSPECT cererea de reautorizare (a se vedea modelul din anexa B) cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea autorizaţiei. 7.2. Documentaţia care trebuie să însoţească cererea de reautorizare va conţine documentele menţionate la pct. 3.2 lit.
- a)...
- f)şi procesul-verbal menţionat la pct. 6.3 (eventual şi cel de la verificarea inopinata). 7.3. Respingerea cererii de reautorizare a laboratorului se va face atunci când documentaţia depusa nu este completa sau corect întocmită. 7.4. ISCIR-INSPECT va comunică în termen de maxim 30 de zile de la data depunerii documentaţiei dacă laboratorul este admis sau respins în vederea reautorizarii. 7.5. În cazul în care documentaţia depusa în vederea reautorizarii laboratorului a fost acceptată, ISCIR-INSPECT va stabili componenta comisiei de reautorizare şi data efectuării verificării. 7.6. Modul de desfăşurare a reautorizarii laboratorului este identic cu cel de la autorizarea iniţială a acestuia (conform prevederilor de la pct. 4.2 ... 4.3.6). 8. OBLIGAŢIILE LABORATOARELOR AUTORIZATE 8.1. Laboratoarele autorizate vor respecta prevederile prescripţiilor tehnice aplicabile în vigoare, Colecţia ISCIR. 8.2. Laboratoarele autorizate vor consemna, în mod obligatoriu, în buletinele de examinari nedistructive emise următoarele date referitoare la laborator: - denumirea completa şi adresa agentului economic; - denumirea completa şi adresa laboratorului; - numărul autorizaţiei emise de ISCIR-INSPECT; - domeniul şi specialitatea la care se referă buletinul de examinare; - data la care expira autorizaţia. 8.3. La expirarea valabilităţii autorizaţiei, laboratorul nu mai are dreptul să efectueze examinari nedistructive în domeniile şi specialitatile pentru care a fost autorizat de ISCIR-INSPECT. 9. DISPOZIŢII FINALE 9.1. Orice încălcare a prevederilor prezentei prescripţii tehnice atrage după sine retragerea autorizaţiei laboratorului. 9.2. Orice modificare, adăugire sau stersatura în autorizaţie atrage după sine retragerea autorizaţiei. 9.3. În cazul pierderii autorizaţiei, se poate obţine o noua autorizaţie (duplicat) de la ISCIR-INSPECT, în baza unei cereri scrise, numai dacă laboratorul a anuntat pierderea autorizaţiei în Monitorul Oficial al României, Partea III. 9.4. Prezenta prescripţie tehnica intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. 9.5. La data intrării în vigoare a prezentei prescripţii tehnice îşi încetează valabilitatea următoarea prescripţie tehnica: ● CR 15-99 "Prescripţii tehnice pentru autorizarea laboratoarelor care executa examinari nedistructive la instalaţiile mecanice sub presiune şi instalaţiile de ridicat", aprobată prinOrdinul ministrului industriei şi comerţului nr. 60/1999. 9.6. Nerespectarea prevederilor prezentei prescripţii tehnice se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare. 9.7. Orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei prescripţii tehnice îşi încetează valabilitatea. 9.8. Utilizatorii prezentei prescripţii tehnice sunt obligaţi să se asigure ca sunt în posesia ultimei editii şi a tuturor modificărilor apărute după publicare. 9.9. Trimiterile făcute în prezenta prescripţie tehnica la standarde, prescripţii tehnice, acte legislative etc. se referă la editiile în vigoare. 9.10. Toate autorizaţiile eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei prescripţii tehnice rămân valabile până la data expirării, numai pentru domeniile reglementate de prezenta prescripţie tehnica. Anexa A Cerere de autorizare a laboratorului (laboratoarelor) de examinari nedistructive (Antetul agentului economic) Către, ISCIR-INSPECT În vederea autorizării, în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice PT CR 5, va rugăm sa acceptaţi spre analiza documentaţia depusa de: ............ (denumirea completa a laboratorului) cu sediul în .......................... (adresa completa)... telefon ............... fax ....................... Solicitam autorizarea pentru următoarele domenii şi specialităţi: ........................................................................ ........................................................................ ........................................................................ Persoana (persoanele) delegată de noi pentru a se ocupa de aceasta problema este (sunt) ........................................................ şi poate fi contactata la telefonul ................................ La prezenta cerere s-a atasat, într-un exemplar, documentaţia compusa din: ........................................................................ ........................................................................ ........................................................................ Tarifele rezultate în urma autorizării se vor achită din contul nostru numărul ................. deschis la ........................ cod fiscal .......... Anexa B Cerere de reautorizare a laboratorului (laboratoarelor) de examinari nedistructive (Antetul agentului economic) Către, ISCIR-INSPECT Anexa C Nr. ..... din ...... AUTORIZAŢIE (conform procesului-verbal nr. ...... din .....) Anexa D Model de decizie pentru numirea şefului (adjunctului) laboratorului de examinari nedistructive Antetul agentului economic DECIZIE Nr. .......... din ................... Unitatea ............. reprezentată prin ................ manager (director), Având în vedere prevederile prescripţiei tehnice PT CR 5 DECIDE: 1. Domnul (Doamna) ...................... de specialitate ................... având funcţia de ................ începând cu data de ....................... se numeşte şef (şef adjunct) laborator de examinari nedistructive ................ din cadrul ......................................... 2. Şeful (adjunctul şefului) de laborator este obligat sa cunoască şi să aplice întocmai prevederile legislaţiei în vigoare şi ale prescripţiilor tehnice, Colecţia ISCIR. 3. Activitatea şefului (şefului adjunct) de laborator de examinari nedistructive va fi coordonata şi indrumata din partea conducerii de .........., care răspunde împreună cu acesta de luarea măsurilor pentru aplicarea prevederilor legislaţiei în vigoare şi ale prescripţiilor tehnice, Colecţia ISCIR. 4. Încălcarea obligaţiilor prevăzute în prescripţiile tehnice, Colecţia ISCIR, atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă sau penală a celor vinovaţi. 5. Prezenta decizie anulează decizia anterioară nr. .......... din .......... şi devine definitivă după confirmarea personalului de către ISCIR-INSPECT. -----------