ORDIN nr. 396 din 1 noiembrie 2001 privind condiţiile în care îşi pot desfăşura activitatea agenţii economici care realizează producţie de produse alimentare în zonele defavorizate şi care beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 9 noiembrie 2001 Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, ministrul dezvoltării şi prognozei şi ministrul finanţelor publice, vazand Referatul de aprobare al Direcţiei strategii şi politici în industria alimentara nr. 121.224 din 9 noiembrie 2001 de stabilire a condiţiilor în care îşi pot desfăşura activitatea agenţii economici care realizează producţie de produse alimentare în zonele defavorizate şi care beneficiază de facilităţile acordate prevăzute de legislaţie, având în vedere prevederile art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 728/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată, cu modificările ulterioare, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2001, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 12/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu modificările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 16/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, cu modificările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările ulterioare, emit următorul ordin: Articolul 1 Prezentul ordin se referă la condiţiile în care îşi pot desfăşura activitatea agenţii economici care solicită scutirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime importate necesare în vederea realizării producţiei proprii de produse alimentare în zonele defavorizate: - definirea materiilor prime şi a produselor finite; - întocmirea şi avizarea declaraţiei agentului economic; - verificarea agenţilor economici de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. Articolul 2
(1)În zonele declarate defavorizate agenţii economici pot solicita facilităţi în condiţiile legii, în cazul în care desfăşoară activităţile menţionate în anexa nr. 1. ...
(2)În cadrul acestor activităţi agenţii economici beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale pentru materiile prime utilizate în vederea obţinerii produselor finite, astfel cum sunt prezentate în anexa nr. 1. La solicitarea agenţilor economici care utilizează alte materii prime şi/sau obţin alte produse finite şi pe baza unei documentaţii fundamentate Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei şi Ministerul Finanţelor Publice vor completa prevederile prezentului ordin. ...
(3)Operaţiuni cum ar fi: transarea carnii, portionarea, fabricarea semipreparatelor din carne (incluzând condimentarea), ambalarea, îmbutelierea, depozitarea, etichetarea şi altele asemenea se considera operaţiuni intermediare şi nu constituie activităţi de producţie pentru care agenţii economici din zonele defavorizate sa beneficieze de scutire de la plata taxelor vamale. ... Articolul 3
(1)Agenţii economici care solicită scutirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime importate necesare în vederea realizării producţiei de produse alimentare proprii în zonele defavorizate vor depune, înainte de realizarea importului, la direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, în vederea înregistrării, declaraţia completată conform modelului prezentat în anexa nr. 2. ...
(2)Declaraţia va fi înregistrată şi avizată, în ziua depunerii acesteia de agentul economic, de direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene şi va însoţi documentele necesare pentru a fi prezentate organelor vamale conform art. 8 alin.
(1)lit. d) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 728/2001, cu modificările şi completările ulterioare. ... Articolul 4
(1)Reprezentanţii împuterniciţi din cadrul direcţiilor generale pentru agricultura şi industrie alimentara din judeţele cu zone defavorizate vor verifica lunar, la faţa locului corectitudinea datelor înscrise în declaraţia completată conform modelului prezentat în anexa nr. 2, în conformitate cu art. 8 alin.
(4)din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 728/2001, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(2)Rezultatele verificărilor vor fi raportate lunar organelor vamale. ... Articolul 5 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, Ştefan Pete, secretar de stat Ministrul dezvoltării şi prognozei, Gheorghe Romeo Leonard Cazan p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Anexa 1 Anexa 2 DECLARAŢIE
- Societatea comercială .................................................
- Sediul ................................................................
- Numărul şi data eliberării licenţei de fabricaţie .....................
- Denumirea mărfii importate, pe poziţii tarifare, şi cantitatea aferentă fiecărei poziţii .............................................
- Capacitatea lunară de producţie pentru fiecare activitate de procesare ...........................................................................
- Activitatea desfăşurată conform anexei nr. 1 ...........................
- Cantităţile de produse finite pe care agentul economic îşi propune/se obliga să le realizeze din materia prima importata ............................ Declar pe propria răspundere corectitudinea datelor înscrise. Data întocmirii declaraţiei ......................... .................................... (semnatura şi ştampila) ─────────────────────