ORDONANŢĂ nr. 43 din 28 iulie 2005 pentru modificarea art. 2^2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state şi a art. 12 alin.
(1)din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 3 august 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. VIII.2 şi 3 din Legea nr. 209/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. Articolul I Litera
- a)a articolului 2^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 14 noiembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 177/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "
- a)cetăţenii români care pleacă în străinătate pentru a urma tratament medical, a participa la simpozioane, conferinţe, studii, manifestări cultural-sportive, a efectua o vizită pe bază de invitaţie ori în situaţia îmbolnăvirii sau decesului unei rude stabilite în străinătate. În aceste situaţii se vor prezenta documente doveditoare din care să rezulte scopul călătoriei şi asigurarea financiară a acesteia;". Articolul II Alineatul
(1)al articolului 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 30 august 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 216/1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 12. -
(1)Paşapoartele simple se eliberează în termen de 20 de zile de la data depunerii cererii sau, în regim de urgenţă, la cererea expresă a solicitantului, în termen de 3 zile. Tariful suplimentar pentru eliberarea paşapoartelor simple în regim de urgenţă este de 100 lei (RON)." Articolul III Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul administraţiei şi internelor, Anghel Andreescu, secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 28 iulie 2005. Nr. 43. ____________