REGULAMENTUL din 18 iulie 2003 de organizare şi funcţionare a Comisiei superioare de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 679 din 26 septembrie 2003 Capitolul I Dispoziţii privind organizarea Comisiei superioare de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti Articolul 1 În structura Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap funcţionează Comisia superioară de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, denumita în continuare Comisia superioară, cu activitate decizionala în soluţionarea contestaţiilor la certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, emise de comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti din subordinea consiliilor judeţene şi consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Articolul 2 Comisia superioară se numeşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi are următoarea componenta: - preşedinte, medic de expertiza medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă; - doi medici specialişti, propuşi de Ministerul Sănătăţii, în funcţie de afectiunea care produce handicapul; - un psiholog; - un reprezentant desemnat de organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi de protecţie specială a persoanelor cu handicap. Articolul 3 Preşedintele Comisiei superioare se angajează prin concurs, în condiţiile legii. Articolul 4 Ceilalţi membri ai Comisiei superioare au dreptul la o indemnizaţie de şedinţa. Cuantumul lunar brut al indemnizaţiilor de şedinţa, pentru fiecare membru al Comisiei superioare, nu poate depăşi cuantumul salariului mediu net pe economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistica, corespunzător lunii ianuarie a fiecărui an, şi se acordă proporţional cu numărul de şedinţe la care a participat. Articolul 5 Comisia superioară are următoarele atribuţii: a) rezolva contestaţiile la certificatele de încadrare în grad de handicap; ... b) coordonează din punct de vedere metodologic activitatea comisiilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti. ... Capitolul II Funcţionarea Comisiei superioare de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti Articolul 6
(1)Comisia superioară soluţionează contestaţiile la certificatele de încadrare în grad de handicap, în termen de 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării. ...
(2)Preşedintele Comisiei superioare primeşte contestaţia împreună cu dosarul persoanei şi dispune înregistrarea acesteia, verificand totodată dacă a fost depusa în termenul legal de 30 de zile. ...
(3)Contestaţia depusa la alte organe de stat va fi considerată contestaţie în termen şi soluţionată ca atare, în măsura în care a fost depusa în termenul prevăzut de lege. ...
(4)În situaţia în care contestaţia s-a depus în afară termenului, preşedintele Comisiei superioare va dispune respingerea acesteia ca tardiv introdusă, comunicând în scris contestatorului soluţia adoptată şi motivarea acesteia, în termen de 15 zile de la data înregistrării. ...
(5)În situaţia în care contestaţia a fost introdusă în termen, preşedintele Comisiei superioare fixează data la care persoana va fi invitata în faţa comisiei, data care nu poate depăşi 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Data prezentării se va aduce la cunoştinţa contestatorului prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire. ... Articolul 7
(1)La data fixată Comisia superioară va proceda la examinarea contestatorului şi a dosarului acestuia, pronunţându-se cu privire la contestaţia formulată, sens în care va emite o decizie care va fi adoptată cu votul majorităţii membrilor comisiei. ...
(2)În cazul în care persoana programata nu se prezintă la comisie la data fixată de către preşedinte, soluţionarea contestaţiei se va face pe baza documentelor medicale aflate în dosar. ...
(3)În situaţia persoanelor nedeplasabile, pe baza certificatului emis de medicul de familie, care atesta aceasta împrejurare, Comisia superioară va examina numai documentele din dosar, fără a mai solicita deplasarea contestatorului la sediul acesteia. ...
(4)Solutionand contestaţia, Comisia superioară poate pronunţa una dintre următoarele soluţii: ...
- a)admiterea contestaţiei şi încadrarea contestatorului într-un alt grad de handicap; ...
- b)respingerea contestaţiei şi menţinerea gradului de handicap stabilit de comisia teritorială. Respingerea contestaţiei se va pronunţa prin decizie şi va fi motivată. ... Articolul 8
(1)Decizia Comisiei superioare atesta deficienta funcţională şi gradul de handicap, precum şi faptul ca persoana beneficiază sau nu beneficiază, după caz, de protecţie specială şi ca beneficiază sau nu beneficiază de drepturile conferite de lege. ...
(2)În situaţia încadrării în grad de handicap, drepturile de care beneficiază contestatorul vor fi înscrise nominal. ... Articolul 9 Deciziile emise de către Comisia superioară pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare, la instanţa judecătorească competenţa. Articolul 10 În exercitarea atribuţiilor de coordonare a comisiilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, Comisia superioară poate emite precizări cu caracter metodologic, care sunt obligatorii. Articolul 11
(1)Comisia superioară are drept de control cu privire la activitatea comisiilor judeţene sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, urmărind: ...
- a)respectarea prevederilor legale privitoare la încadrarea în grad de handicap a unei persoane; ...
- b)respectarea metodologiei de lucru; ...
- c)corectitudinea stabilirii deficientei functionale, a încadrării în grad de handicap, a datei dobândirii handicapului (pentru cazurile ce solicita pensionarea pentru limita de vârsta ca persoana cu handicap în condiţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare); ...
- d)valabilitatea certificatelor. ...
(2)Comisia superioară se poate sesiza din oficiu cu privire la corectitudinea încadrării unei persoane în grad de handicap, situaţie în care va emite o decizie cu valabilitate de la data soluţionării ei. ...
(3)În situaţia prevăzută la alin.
(2)Comisia superioară va prezenta şi concluzii referitoare la persoanele vinovate, precum şi măsurile legale care se impun. ... Capitolul III Dispoziţii finale Articolul 12 În rezolvarea contestaţiilor Comisia superioară va urmări respectarea prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 726/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulti şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2002. -----------