ORDIN nr. 184 din 19 februarie 2001 privind atribuţiile care revin Ministerului Finanţelor Publice în ceea ce priveşte participarea în comisiile de licitaţii conform prevederilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993 privind achiziţiile publice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 124 din 13 martie 2001 Ministrul finanţelor publice, în baza Hotărârii Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, în aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 12/1993 privind achiziţiile publice, republicată, precum şi ale normelor legale date în aplicarea acesteia, emite următorul ordin:
- Atribuţiile care revin Ministerului Finanţelor Publice în ceea ce priveşte participarea în comisiile de licitaţii conform prevederilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993 privind achiziţiile publice, republicată, se aduc la îndeplinire de către direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
- În cazul în care achiziţia publică se finanţează integral sau parţial din credite externe contractate şi/sau garantate de stat, la solicitarea ordonatorilor principali de credite şi a altor beneficiari, în comisia de licitaţie va fi desemnat, după caz, în funcţie de complexitatea licitaţiei, şi un specialist al Ministerului Finanţelor Publice din cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice externe.
- Îndrumarea metodologică unitară privind organizarea, desfăşurarea şi adjudecarea licitaţiilor pentru achiziţiile de investiţii, de bunuri şi de servicii se face de către Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia reglementarea achiziţiilor publice şi prioritizarea investiţiilor publice.
- Pe data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin se abroga Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.114/1998, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 14 decembrie
- Prezentul ordin va intra în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu -------------